Mâinile

      

       Clipa despărţirii era insuportabilă.  Înainte ca el să plece, fetei i-a venit  ideea de a-i poza mâinile. Ce bine că o să le aibă mereu cu ea!

       De câte ori o să-i fie dor de ele, va privi fotografia şi-şi va imagina că sunt punţi care or s-o ajute să treacă peste apele lumii. Căci mâinile lui, pe care alţii le consideră banale, pentru ea,  sunt viaţă. Îi place când mâinile lui îi ating uşor obrazul. Atunci, ea îşi pune repede  mâna pe a lui,  pentru a nu o mai lăsa să plece.

      Dar ea iubeşte cel mai mult mâinile lui noaptea, când ele învaţă, în întuneric,  să o descopere, să o imagineze, să o respire. În  acea  beznă divină, mâinile lui îi transformă clipele în eternitate,  îi vindecă sufletul, inima, ochii, căci emană din ele o energie specială. Iubeşte  la nebunie acele mâini,  pentru că mângâierile lor  i-au descoperit  faptul că este femeie.   Ce minune!    Mângâierile mâinilor lui o  hrănesc, atingerea lor îi transformă trupul în lumini scânteietoare. 

      Fiecare gest al ei cheamă mâinile lui, adoră să-i provoace dorinţa de a o atinge. Jocul ei este o suferinţă dulce,  a cărei emoţie aşteaptă să se împlinească. Ea pândeşte fiecare gest al lui, nu-şi poate lua ochii de la mâinile acelea. Chiar şi când doarme  le visează, le doreşte. Îi simte mângâierile în susurul apei, în adierea vântului, în răsăritul soarelui, în dorul ascuns din sufletul ei. Ea crede că, dacă mâinile lui nu ar mai fi, ar muri asfixiată în clipa trecută.  Singura alternativă  este a-i chema mâinile pentru a  respira învierea ascunsă în mângâierile lor. Fără mâinile lui, ea nu poate să zboare, nu poate să existe...

     Iubeşte cu patimă acele mâini, cu  energia şi lumina lor vindecătoare, căci  o fac să se simtă importantă, o trăiesc, îi dau o frumuseţe nepământeană. Mâinile acelea sunt aerul pe care ea îl respiră, sunt drogul care o duce pe înălţimile fericirii. Căci, pentru ea, mâinile lui înseamnă a trăi!

Georgeta Istrate