miercuri, 23 martie 2011

O scrisoare uitată

        Căutam de lucru. Am mers la redacţia unui ziar, iar  redactorul şef, care  mă cunoştea, mi-a spus: „ ai lipsit cam mult din Bucureşti, ca să te angajez,  trebuie să dai o probă. Fă-mi un articol real sau imaginar, să văd dacă nu cumva ţi-ai ieşit din mână!” 

     Articole imaginare puteam să fac multe, dar eu voiam unul real, ca să poată fi publicat . Am mers la secţia scrisori şi am întrebat dacă nu cumva au un caz pentru mine. Răspunsul a fost negativ. Când să ies din birou, doamna mă opreşte: „ am o scrisoare, stă cam demult în sertar, dacă consideri că îţi este de folos...” Am spus mulţumesc şi am plecat. Voiam să ajung acasă , căci în ziua aceea făcusem  multe drumuri şi mă simţeam obosită. Însă, în tramvai ,  nu am mai avut răbdare şi am deschis scrisoarea. Am fost foarte uimită să găsesc o poveste cu totul ieşită din comun. O doamnă de 87 de ani dorea să trăiască o ultimă noapte de dragoste, dar nu cu oricine... Carevasăzică, la o asemenea vârstă omul încă mai vrea să iubească şi să fie iubit! Am zâmbit. Dacă aş gândi la fel când am să am vârsta de aproape un secol, n-ar fi rău deloc. Căci ce medicament mai bun decât iubirea există pe lumea asta? Unde rămăsesem!? A...
    După ce am citit scrisoarea de două ori, mi-am trasat următoarea sarcină de serviciu: trebuia să găsesc o modalitate de a-l aduce pe domnul dorit lângă aceea care îl aştepta. Şi pentru că drumul spre casă trecea prin poarta îndrăgostitei, am uitat de oboseală,  am coborât  la staţia „11 Iunie”, am tras aer în piept, am căutat numărul casei şi iată-mă la uşa ei. Când i-am spus că sunt de la ziar, a fost foarte bucuroasă, dar nici nu a omis să-mi reproşeze că am lăsat-o să aştepte mai mult de o lună. În fine, vizita mea a fost una de neuitat, căci doamna mi-a făcut demonstraţii sportive, mi-a cântat romanţe şi mi-a dăruit o carte de epigrame, opera celui de-al doilea  soţ. Am notat tot ce am discutat, iar articolul a ieşit astfel:

O femeie de 87 de ani îşi doreşte să trăiască o ultimă noapte de dragoste 



     Într-o casă veche din centrul Bucureştiului, locuieşte Ioana D., în vârstă de 87 de ani, care a avut o viaţă plină. A trăit şi clipe de bucurie, dar cel mai adesea nefericirea, caracteristică fiinţei umane. Acum locuieşte singură, are probleme materiale, dar cel mai mult o afectează singurătatea.
     Ioana este o femeie cu o vârstă psihică foarte tânără , în pofida faptului că timpul i-a brăzdat faţa. Face gimnastică aerobică atât dimineaţa,  cât şi seara, exerciţii de respiraţie şi chiar sare ca o tinerică.  Nu mi-a spus direct, dar a sugerat,  prin comportamentul său,  că se menţine în formă pentru o ultimă noapte de dragoste.Cu cine? Cu un misterios domn de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Atunci avea 74 de ani...

„Ce frumoasă sunteţi, doamnă!”

      De ce i-am făcut Ioanei o vizită acasă? Pentru că a cerut ajutorul redacţiei , în ideea de a-l găsi pe bărbatul de care a rămas îndrăgostită timp de 15 ani. Nu ştie despre el decât că a fost medic la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, că a fost plecat în Italia şapte ani şi că este originar din Sibiu.  Atât de hotărâtă este să-l găsească pe omul iubit , încât a cerut şi ajutorul organelor de poliţie.
      Să vedem cum s-a întâmplat totul... Prima dată, l-a întâlnit în staţia de autobuz. El s-a apropiat şi, cu o voce romantică, i-a şoptit: „ ce frumoasă sunteţi, doamnă! Aş vrea să vă invit la un restaurant”. Misteriosul domn i-a dat cartea sa de vizită. Ea nu a conştientizat că, în schimbul acelei cărţi, el îi furase inima. Din păcate, invitaţia a fost refuzată.  Şi nu o dată, ci de două ori. Femeia nu-şi poate explica nici acum de ce  nu a acceptat, căci acele gesturi au costat-o ani de suferinţă. Acum simte că mai are o ultimă şansă. Nici nu se gândeşte să accepte ideea  că el nu ar mai fi în viaţă. Este singurul bărbat alături de care Ioana vrea să trăiască o ultimă noapte de dragoste. Ea speră că, la cei 87 de ani ai săi, poate avea ceea ce n-a avut niciodată. Îmi mărturiseşte că nu a mai făcut dragoste de 20 de ani , dar acum dorinţa ei a renăscut. Mă gândesc că, poate, această dorinţă ascunde nevoia de a trăi într-o clipă ceea ce nu a trăit în toată viaţa sa.

Un soţ a bătut-o, iar celălalt a înşelat-o

     Dar ce s-a întâmplat de-a lungul vieţii Ioanei? A fost o femeie frumoasă , motiv pentru care era înconjurată de foarte mulţi admiratori. Meseria ei a fost de secretară, astfel că a avut posibilitatea de a trăi printre oameni importanţi.Totuşi, avem în faţă o femeie care crede că nu a cunoscut fericirea. Chiar dacă a avut momente plăcute în căsnicie şi a fost mândră de soţul său (este vorba de al doilea soţ, inginer constructor şi epigramist) , consideră că desăvârşirea  în iubire este mult prea departe, că  ea se află la jumătatea drumului  fericirii, pe care se teme că  nu o va putea atinge. Şi asta nu e tot.  Ioana regretă acum  faptul că nu a acceptat propunerile  unor oameni bogaţi şi influenţi ai vremii, care şi-au dorit s-o aibă ca iubită, în schimbul unor privilegii materiale. Regretele vin din cele două căsnicii ale sale, nereuşite. Prima s-a consumat în Alba Iulia şi a durat doi ani. Soţul o bătea pentru că era exagerat de gelos. În cele din urmă, sătulă de bătaie, de umilinţe şi de jigniri, a fugit la Bucureşti. După câţiva ani, s-a recăsătorit cu un bărbat  mai tânăr cu 14 ani decât ea, însă nu era mulţumită de viaţa sexuală cu acest soţ. Ioana  nu a putut avea copii.  

Infidelitatea soţului, motiv de despărţire

       Era încă frumoasă, avea 40 de ani, când a aflat că soţul său are o amantă. A durut-o mult acea infidelitate , care a provocat ruptura dintre ei. Timp de zece ani, soţul a trăit la Satu Mare,  cu o altă femeie, iar Ioana a avut o relaţie de şapte ani cu un bărbat căsătorit, tată a doi copii. Ura caracterul acestuia, lăcomia şi dorinţa lui de a profita de ea material. În schimb, era foarte mulţumită de viaţa sexuală  pe care o avea cu acest domn, de aceea i-a suportat toată lipsa de caracter. „ simţeam o mare pasiune şi, în acelaşi timp, o revoltă pentru caracterul lui urât”. După zece ani, soţul ei, care nu-şi găsise fericirea, s-a întors acasă. Ea l-a primit, chiar dacă a ştiut că nimic nu mai poate fi la fel ca înainte. La scurt timp, el s-a îmbolnăvit  şi , timp de şase ani, Ioana l-a îngrijit , veghindu-l zi şi noapte. Au apărut remuşcările de ambele părţi, nevoia de iertare, de mărturisire a greşelilor, chiar dacă nimic nu se mai putea îndrepta. Acum,  Ioana consideră că boala soţului a fost pedeapsa de la Dumnezeu pentru că a părăsit-o. La vârsta de 70 de ani, acesta a murit. Atunci a început coşmarul singurătăţii. 
     Singurătatea fizică, pentru că în sufletul său trăia iubirea pentru doctorul din staţia de autobuz. Îl va găsi oare Ioana pe bărbatul de la care speră o ultimă noapte de dragoste?

Georgeta Istrate


P.S. Destinul a făcut ca eu să nu mă angajez la acel ziar, dar doamna Ioana l-a găsit pe domnul inimii ei. N-aş putea să vă spun dacă a trăit într-adevăr acea dragoste pe care o visa, căci, din păcate,  nu am mai ţinut legătura cu dumneaei.

2 comentarii:

  1. O poveste incredibila. Imi place sa cred ca oamenii aceia chiar au trait momente fericite.

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  2. 1.Esti una dintre fiicele privilegiate ale Universului; in timp ce unii ziaristi cauta cu disperare intamplari senzationale, in cazul tau, ele sunt cele care te cauta - stiind, probabil, ca le vei imbraca in hainele potrivite pt. a bucura sufletul cititorului.
    2.Chiar daca epilogul este lasat intr-un relativ suspans, sunt convins ca dorinta si dragostea arzatoare a Ioanei a transformat intalnirea intr-un vis paradisiac.

    Bebe

    RăspundețiȘtergere