Practica pedagogică, o experienţă unică…

La început a fost asistarea…

       Dragii mei, voi pune câteva impresii despre una dintre orele de istorie  la care am asistat, în timpul practicii pedagogice. Din motive obiective, nu voi da numele profesoarei şi nici al şcolii. Ora s-a ţinut la clasa a VI-a , iar elevii avuseseră de învăţat lecţia „Formarea statelor feudale româneşti”. În prima parte,  doamna profesoară a ascultat câţiva elevi, pe care i-a şi notat, apoi, înainte de a trece la lecţia nouă, a mai făcut o recapitulare generală, antrenând întreaga clasă. Atitudinea profesoarei era una  autoritară şi blândă în acelaşi timp, fapt care o făcea plăcută copiilor. Profesoara şi elevii păreau un întreg. Împreună erau conectaţi la ideile din lecţie, am observat o receptivitate deosebită din partea clasei. Atmosfera a fost vioaie.  De altfel, doamna profesoară a stat foarte puţin la catedră (doar când a strigat catalogul sau a notat), mai tot timpul se plimba printre bănci.

       În a doua parte a orei, profesoara  a predat lecţia: „Imperiul Otoman”. A punctat ideile principale, pe care le-a şi scris pe tablă, apoi le-a dezbătut cu copiii. Mai întâi, au discutat despre originea Imperiului Otoman , apoi le-a vorbit despre organizare, nu înainte de a preciza diferenţa între un stat şi un imperiu (de fapt, aceasta a fost o întrebare pe care a pus-o clasei, la care a primit răspunsul corect). Prin urmare, copiii au aflat că, iniţial, otomanii erau organizaţi în triburi, dar, printr-o politică de cucerire, aceste triburi au devenit un imperiu. Le-a vorbit despre extinderea teritorială, mai întâi ocupând teritorii bizantine, apoi extinzându-se în Bulgaria şi Serbia. S-a lămurit termenul de paşalâc – o provincie a imperiului otoman-, apoi s-a discutat despre anul 1453, care a fost cel mai important moment, când, sub conducerea lui Mehmed (Mahomed) al II-lea, a fost cucerit Constantinopolul, moment ce a pus capăt existenţei Imperiului Bizantin.

  Când a ajuns la cauzele expansiunii otomane, doamna profesoară a împărţit clasa în trei grupe, cărora le-a dat să sintetizeze câte un fragment. După 3-4 minute, copiii au fost capabili să scoată ideile principale şi să le prezinte.

  Spre finalul orei, s-a făcut o scurtă recapitulare, pentru fixarea ideilor principale din lecţia nou predată.

 Apoi, predarea…

       Aveam de predat la o clasă a V-a, iar lecţia s-a numit “Marea colonizare greacă”.   Reactualizarea cunoştinţelor anterioare s-a făcut foarte repede, în maximum 10 minute. Mi-am dat seama că elevii sunt foarte bine pregătiţi, atenţi, respectuoşi, receptivi, asimilează foarte repede cunoştinţele noi. Surpriza plăcută a fost că, în momentul în care lansam o întrebare, toate mâinile erau pe sus.

  Pentru lecţia pe care trebuia s-o predau,  aveam în faţă un proiect , pe care am încercat să-l urmez. Pentru că elevii erau foarte receptivi, am încercat să le testez capacitatea de sinteză. La ultimul capitol pe care-l aveam de predat, am format patru grupe, cărora le-am dat câte un subiect, precizându-le pagina la care găseau textul. Le-am dat 3 minute. Din nou am avut o surpriză plăcută, deoarece elevii s-au descurcat minunat.

  Cu astfel de  copii, totul a mers foarte repede. Timpul trece foarte greu, când ai în faţă o clasă isteaţă , iar emoţiile începutului te sufocă.  Vreau să spun că, până la pauză, mai erau vreo şapte minute. Ce să fac? Mi-a venit o idee: am cerut un manual din clasă, pe care l-am răsfoit repede. Ochii mi-au căzut pe câteva descrieri ale Greciei, din care m-am decis să le citesc un pasaj. Şi, desigur, l-am ales pe cel mai emoţionant. Ideea nu îmi aparţine, am împrumutat-o de la profesorul meu de filozofie, care, uneori, citea un anumit paragraf din carte, cu intonaţie şi sensibilitate. Acest lucru mi-a plăcut, de aceea m-am gândit să-l aplic şi eu. Îmi pare rău că nu am acel text să-l reproduc, dar îmi amintesc că , din când în când, mă opream din citit şi le spuneam: vedeţi ce frumos este descrisă Grecia? Atât de poetic! Le reciteam fraza care mă impresionase. Aveam senzaţia că acei copii înţeleg totul şi că ideea mea de a face 2 minute de literatură istorică nu a fost rea.

 Spre final, am vrut să fixez ideile principale din lecţia nou predată şi, ce credeţi? Copiii ştiau lecţia foarte bine!

  A fost o experienţă unică în viaţa mea.

Georgeta Istrate