Deşertul sufletului tău
Îmi veştejeşte răsuflarea.
Focul violent al al ochilor tăi
Îmi seacă izvoarele
Îmi usucă marea
Mi-aduce întristarea
Arşiţa privirii tale
Visele mi le striveşte,
Răcnetul glasului tău
Îmi cutremură fiinţa
Puterile mi le sleieşte,
Iubitule, tu eşti
Veninul ce-otrăveşte!
Şi nici o oază nu se vede
Şi nici un cântec de cântat
Vreun firicel de apă vie
Vreo adiere pe-nserat
Să facă fiinţa-mi să vibreze
Iubitul meu, tu n-ai nimic de dat!
Georgeta Istrate
Ce trist! Cum ai supravietuit pana acum?
RăspundețiȘtergereMircea
Am avut si eu un astfel de "iubit"in viata mea, l-am suportat vreo 2 ani de zile.Sa stii ca nu toti barbatii sunt la fel, acum sunt cu un om care ma respecta si ma face fericita. Sa-ti fie bine.
RăspundețiȘtergereA,versurile sunt...ravasitoare!
Oana
Cu totii ne-am ratacit in nesfarsirea desertului, urmarind o Fata Morgana, dar, intelegand ca este doar o iluzie, ne-am smuls trupurile si sufletele parjolite si inghetate de acesta blestemata creatie a Universului, si am pornit in cautarea "oazei adevarate". Unii au gasit-o, altii inca mai ratacesc in cautarea ei...
RăspundețiȘtergereOana a caracterizat perfect versurile: Ravasitoare!
Bebe