Tristețea artistului și copiii nenăscuți
- Merge la un alt tablou și îmi arată o casă, eu am început să mă îndrăgostesc de casele părăsite, în urma descoperirii unei povești ușor dramatice a satului.
- De ce?! Ai senzația că moare casa respectivă?
- Nu se prea mai nasc copii în satul ăla, zice. Ei nu mai au școală 1- 4..îmi spunea Nicu, fratele lui Marian : ” la noi, într-o zi, satul ăsta nu o să mai existe, fiindcă nu mai sunt copii! Știi, nu se mai nasc copii!
- Sunt vreo șapte case părăsite... Iar eu, , Murivale Mureșan Vasile, am început să mă îndrăgostesc de ele.
O greșeală semnificativă
Urcăm. Oarecum gânditor, zice: știi tu, la noi există undeva o greșeală! O greșeală pe care o găsesc semnificativă. Nu întâmplător m-am dus spre necredință, din familie. Știi, mie îmi amintește foarte mult Nicu de Marian, parcă îl vad pe Marian , ți-am mai spus .
Cultura nu este divertisment!
În ultimii 30 de ani s-a pus accent atât de mult pe biserică, încât, cum să zic, cultura este dată la o parte. Dom’le, cultura dă demnitate unei nații! Cultura nu este divertisment! E memorie, afectivitate, poftă de viață, îți dă motivația și curajul să mergi mai departe.
Pe mine mă deprimă. Eu nu mai ascult nimic religios. Nu mai pot! Și aici mi se întâmplă sâmbătă, duminică (Căminul Artei se află foarte aproape de o biserică. Slujba se ține probabil la microfon, deci răsună strada de rugăciuni). El continuă : Când este slujbă, se pun megafoane... până în zidul ăla se audeeeee. Pe când aici se defășoară un act cultural!
Se oprește...brusc schimbă subiectul.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu