Nebunul sau destinul omului pe pământ ( drumul inițiatic)





Fără griji și fără frică
Tinerel și ne-nvățat,
În bocceaua mititică
Sunt puține de cărat.

Ochii lui multe mistere
Vor avea de descifrat,
Bucurie și durere
Îl vor face învățat.

Acum e ca un copil
Curios și nebunatic,
Dar destinul lui, subtil,
Îl va duce singuratic
Pe un drum inițiatic.

Taina vieții îl așteaptă
Totu-i joc – treaptă cu treaptă,
Minuni i se revelează
E aievea sau  visează?

Luminoasă, lume mare,
Magică, fără hotare!
Nu, nu este o  minciună
Că exist și eu în tine!

Viață, șlefuiești cu parul
Sau cu dulcele ș-amarul,
Da-mi-vei luciu înstelat
Să fiu ca un diamant?

Georgeta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Xenia Prutianu, Pictorița din Vaslui, expoziție ”Arta de acasă”

    Un mesaj de la o pictoriță dragă sufletului meu, mi-a umplut inima de bucurie. Mă anunța că, în data de 14 august, 2025, avea să partici...