marți, 29 iulie 2014

Femeia ursului, partea a VI-a (ultima)




O ființă ca tine

Cei doi se așezară la o masă mai aproape de orchestră. Tocmai se cânta Valurile Dunării.
-Doamne, cât de frumos cântă!  Îți mărturisesc că niciodată nu am servit masa într-un local atât de luxos.
-Nici măcar când ai fost studentă?
-O, nu. Cel mai luxos restaurant la care mâncam frecvent se numea Rapid.
-Ei, aia e o minicantină, nu un restaurant, draga mea. Pe deasupra nici nu au scaune. Ești nevoit să mănânci în picioare. Ah, de ce n-am știut eu că ești acolo ? De ce n-am știut că există pe pământ o ființă ca tine ?
-Hai să nu exagerăm. Până curând eram considerată o prostituată, iar acum mă ridici la rang de  sfântă.
-Asta pentru că viața nu a fost dreaptă cu tine, pentru că nu te-ai căsătorit cu cine trebuia, pentru că întâmplarea din pădure ți-a luat tot ce credeai că-ți aparține...
- Da, dar acea întâmplate m-a învățat ce este umilința, mizeria, lipsa de afecțiune, dragoste...


În tine, binele a învins!

- Stai puțin. Vorbești de toate astea ca și cum ai fi recunoscătoare de ceea ce ți s-a întâmplat?!
- Exact. Toate aceste nenorociri fac bine evoluției spiritului meu. Prin aceste întâmplări care mi-au marcat viața, eu am început să mă purific, am început să cred că Dumnezeu niciodată nu-i dă omului mai mult decât poate duce. Am înțeles că, la un moment dat, tot El este cel care îți trimite și salvarea. Îți redă totul și poate chiar mai mult, dacă ai încredere în El și, evident, dacă știi să aștepți. Uită-te la mine: ai apărut în viața mea atunci  când n-am mai putut să mă descurc singură. Mi-ai oferit ajutorul tău moral și material necondiționat, tocmai când îmi pierdusem încrederea  în oameni. Ce vrei mai mult de atât?
-Nu știu. Cred că ai dreptate. Și totuși, nu înțeleg de ce un suflet atât de curat ca al tău a fost supus unui asemenea chin.
- Nu încerca să înțelegi. Ar fi o greșeală și o frământare în zadar. Încearcă  să accepți.
-Da. Cu toate că am vârsta pe care o am, cu toate că sunt considerat un avocat repectabil, totuși nu cred că aș fi în stare să gândesc în felul tău. Este un fel pe care  nu îl înțeleg, dar pe care  nici nu îl resping, pentru că în subconștientul meu știu că este bun. În același timp,  nu știu, nu văd clar...
- Te înșeli amarnic. Spiritul tău luminează acolo unde este beznă. Știi de ce?
-De ce?
- Pentru că, în ființa ta, binele a învins.  Amintește-ți ce ai făcut pentru mine. Pentru mine, care eram o străină cu o moralitate pusă la îndoială de toată lumea. Și totuși te-ai implicat.

 Sunt fericită!

- Așa să fie, zise bărbatul turnându-i Rodicăi sucul de portocale în pahar. Mergem?
- O idee bună, spuse fata. Apoi, după o pauză de câteva secunde, adăugă: mulțumesc pentru acest prânz.
- În fine, procesul s-a încheiat, spuse ea ușurată.
- Slavă Domnului că acum ești liberă. Și ce-ai de gând să faci?
- Ar trebui să fac ceva anume, Dan?
- Nu știu, spune-mi tu.
- În acest moment, îți mărturisesc cu toată sinceritatea, sunt fericită. Am primit o casă de la primărie, cu ajutorul tău, desigur, sunt inspector principal la Inspectoratul Școlar, am divorțat, ce altceva mi-aș mai putea dori?
- Tot ce ai obținut ai meritat, cu prisosință.
- Poate că ai dreptate. Destinul s-a revanșat față de mine și pe deasupra mi-a dat un prieten de neînlocuit.
- Te referi la mine?!
- La cine altcineva?

Ești femeia vieții mele

 După atâtea cuvinte de recunoștință, Dan prinse curaj.
- Rodica, știi, aș dori să-ți spun ceva, dar nu-mi dau seama de ce sunt așa de emoționat.
- Nu pot să cred că bunul meu prieten Dan Curcubeu, care pe deasupra mai este și avocat,  are emoții. Credeam că n-ai cunoscut asemenea trăiri... credeam că ești invincibil...
- Nu, nu sunt invincibil. Sunt doar un om și iubesc, urăsc, deci am sentimente.
- Iartă-mă. Cred că m-ai înțeles greșit. Iartă-mă.Aș putea repara greșeala în vreun fel?
- Da, cred că da. Acceptă să fii soția mea, spuse în sfârșit bărbatul, bâlbâindu-se de parcă ar fi făcut cel mai greu lucru din viața lui.
- Vrei să pierzi o prietenă în favoarea unei soții?! În locul tău m-aș mai gândi... Și fiindcă nici nu vreau să-ți dau prea mult de gândire, de teamă să nu te răzgândești, te întreb cât de departe se află Registrul de Stare Civilă...
- Asta înseamnă că accepți propunerea mea?
- Desigur. Crezi că viața îmi va scoate de două ori în cale un bărbat ca tine?
- Ești o femeie nemaipomenută, Rodica. Nu vreau să te răsfăț de prima dată, însă declar cu toată luciditatea de care sunt capabil că tu ești FEMEIA VIEȚII MELE. Crezi că viața îmi va da cel puțin un an de zile,  să pot fi fericit alături de tine?
- Viața îți va da timp și fericire mai mult decât poți cuprinde. Știi de ce? Pentru că o meriți. Și chiar dacă suntem din generații diferite,  nu înseamnă că nu putem fi fericiți. Te iubesc, dragul meu...

(Sfârșit)

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu