Războiul peloponesiac, partea a V-a




Capitularea Atenei

   Flota ateniană a obţinut un ultim succes  în bătălia de la Arginusai , în apropiere de Lesbos, spartanii fiind demoralizaţi , din cauza comandantului lor , Callicratides. Însă comandanţii atenieni au ezitat, după victorie, să îi recupereze pe morţi şi pe naufragiaţi , deoarece se declanşase o furtună. Acest fapt, considerat drept un sacrilegiu, le-a atras strategilor , după revenirea la Atena, un proces şi  condamnarea la moarte în bloc.  În anul 405, Lysandros a revenit la comanda efectivă a flotei spartane , dar pentru că legile spartane nu permiteau  asumarea funcţiei  de navarh decât o singură dată în viaţă , el a primit funcţia de secretar  al navarhului. În pofida avertismentelor  lui Alcibiade, flota ateniană s-a instalat  la Aigos- Potamos, în 405, Lysandros, care avea forţe inferioare din punct de vedere numeric, a refuzat lupta , timp de patru zile, apoi a capturat flota ateniană, într-un atac efectuat prin surprindere . Pentru crimele de război comise de atenieni , Lysandros a ordonat uciderea  tuturor prizonierilor  de război, cu excepţia strategului Adeimanthos. În schimb, în celelalte zone ale  fostului “imperiu”  atenian, unde Lysandros  a întreprins cuceriri sistematice , atenienii au fost eliberaţi şi trimişi acasă. Înfrângerea a fost decisivă , punând capăt distrugătorului război peloponeziac.
   Începând cu 405, Pireul a fost blocat  de flota spartană , iar populaţia asediată  din Atena suferea de foame. După o rezistenţă de patru luni , Atena s-a predat în aprilie  404, acceptând condiţiile puse de Lysandros. Mai mulţi aliaţi ai Spartei , printre care corintienii şi tebanii, le-au cerut spartanilor  să le rezerve atenienilor “aceeaşi soartă pe care le-o rezervaseră celor din Melos (...) oamenilor din Histiaia, Sifione, Torone, Egina şi multor altor greci”. Acest fapt ar fin însemnat distrugerea totală a cetăţii  şi masacrarea sau aducerea în stare de sclavie a populaţiei.

Condiţii dure pentru Atena

    Însă, invocând amintirea războaielor medice  şi temându-se că astfel s-ar fi creat  un vid politic la sud de Theba, spartanii au refuzat. Neavând încredere în thebani, ei le-au permis atenienilor să îşi păstreze zidurile cetăţii. Cu toate acestea , condiţiile păcii  au fost deosebit de dure. S-a hotărât ca Atena să îşi distrugă Zidurile Lungi şi fortificaţiile Pireului  să predea toată flota, să permită revenirea exilaţilor  şi, mai ales,  să aibă aceiaşi prieteni  şi aceeaşi duşmani ca şi lacedemonienii. În plus, Atena era obligată  să participe la expediţiile  războinice ale Spartei , sub conducerea lacedemoniană. Tratatul nici nu menţiona necesitatea  renunţării Atenei la imperiul său, acest lucru fiind înţeles  de la sine. Astfel, Atena a încetat să mai  fie o mare putere , devenind  o simplă aliată a Spartei aflată sub hegemonia acesteia. În timpul asediului , moderaţii şi oligarhii  i-au învins pe democraţii radicali  şi, în urma presiunilor lui Lysandros , care dorea un regim oligarhic îngrădit, a fost aleasă o comisie de  30 de membri care urma să redacteze noua constituţie, dar care , de fapt, deţinea ea însăşi puterea. Aceştia i-au numit pe cei 500 de membri ai sfatului şi pe magistraţi. Susţinuţi de o garnizoană spartană, în curând, aceştia au început să guverneze în mod tiranic. Sub pretextul că aplicau constituţia strămoşilor , cei Treizeci de Tirani au început să-i masacreze  pe democraţi. Ulterior, din motive  financiare, au început să îi vâneze şi pe metecii  bogaţi, astfel că, în final  au reuşit să ucidă 1500 de persoane. Aripa moderată a Celor Treizeci, condusă de Theramenes, şi-a manifestat dezaprobarea faţă de aceste excese  şi a obţinut desemnarea unui corp civic de 3000 de cetăţeni , singurii care aveau voie să rămână în Atena. Acesta susţinea lărgirea bazei sociale  a regimului, prin sprijinirea  celor bogaţi, chiar dacă nu erau cetăţeni, declarându-şi opţiunea pentru o societate  întemeiată pe oamenii  de bine. În schimb, Critias , liderul aripii dure era pentru un regim bazat pe forţă şi teroare. Confllictul  dintre cei doi s-a soldat cu condamnarea  la moarte a lui Theramenes. După acest episod, baza socială a Celor Treizeci  s-a restrâns şi mai mult, în timp ce democraţii conduşi de Thrasybullos se reuniseră în mica fortăreaţă  Phylae , de la nord de Atena şi şi-au întărit puterea. Pe de altă parte Lysandros, principalul susţinător al tiranilor, îşi pierduse influenţa la Sparta. Oligarhii au fost învinşi de democraţii din Munyhia, unde Critias a fost ucis.  Cei Treizeci s-au retras la Eleusis , pe ai cărui locuitori îi masacraseră mai înainte. Deşi au făcut apel la Sparta , regele Pausanias  i-a sfătuit să se împace şi , după mai bine de un an de teroare  regimul de teroare al Celor Treizei a fost răsturnat, în anul 403 î. Hr.

Reinstaurarea sistemului democratic

   Moderaţii au dorit ca pe viitor  cetatea să fie ferită de excesele democraţilor  radicali şi ale oligarhilor extremişti , avansând o serie de propuneri, menite să  să conducă la un compromis. Însă cea mai importantă măsură a fost legea de amnistie , sub arhontatul lui Euclid, care  interzicea, sub pedeapsa cu moartea,  de a mai aduce aminte de greşelile trecutului. Mai mult, Atena a plătit datoriile Celor Treizeci faţă de Sparta . În 401, Eleusis a fost reintegrată în statul athenian , care şi-a regăsit în acest fel , unitatea. Singurii exceptaţi de la amnistie  erau Cei Treizeci şi alţi câţiva magistraţi. Restaurarea regimului democratic  a fost înfăptuită sub semnul bunei înţelegeri  şi a cumpătării. Atenienii nu mai doreau ca pasiunile  politice să îi împingă spre o nouă catastrofă. Revizurea legilor a fost încredinţată  unei comisii de nomothetes. Cu toate acestea, filosoful Socrate a plătit cu viaţa, în 399, atitudinea sa sfidătoare faţă de judecători şi legăturile cu anumiţi  oligarhi notorii. Dincolo de aceste presupuse culpe, condamnarea ilustrului filosof  constituia semnul crizei morale şi a neîncrederii de sine care domnea printre atenieni după dezastrul suferit în războiul peloponeziac.   Încheierea acestui război nu a adus pace sau unitate. În schimb, a adus sfârşitul marilor oraşe-state şi, în cele din urmă, al epocii clasice.


 Georgeta Istrate




BIBLIOGRAFIE:

- Istoria Greciei şi a Romei Antice; Autori: Prof.dr. Ligia Bârzu, Lect.dr. Cristian Olariu, Prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor, Asist.drd. Radu Pătraşcu Urloiu;  Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Facultatea de Istorie, ediţia 2006.

-Enciclopedia Lumii Antice, editura Aquila 2006, Autori: Jane Bingham, Fiona Chandler, Jane Chisholm, Gill Harvey, Lisa Miles, Struan Reid, Sam Taplin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...