Tinerii geniali ai României - Bogdan Simion

        Am lecturat de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, care a apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, în 2019. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată.

     Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii  sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.

Autor: Bogdan Simion

Universitatea din București 


Tema:  ÎN APĂRAREA MONARHIEI. IMAGINEA DOMNITORULUI CAROL I ÎN PAGINILE ZIARULUI SĂRSĂILĂ /GHIMPELE (1866-1870)

    Articolul lui Bogdan Simion este cuprins între paginile 119-147 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”

Atitudini schimbătoare


     O temă interesantă, focusată pe imaginea şi activitatea  principelui  Carol I.

   După cum dezvăluie și titlul, Bogdan Simion pune reflectorul pe o perioadă importantă din istoria României, analizând și argumentând cu citate, activitatea ziarului Sărsăilă /Ghimpele, în perioada 1866-1870, şi a domnitorului Carol I.
      
       Știm cu toții că venirea lui Carol I la conducerea Principatelor nu a fost una lină, fără   peripeții , căci Europa acelor vremuri era destul de tulbure. Ei bine, autorul acestui material punctează nu numai cadrul social și politic în care domnitorul vine în Principate, ci și starea de spirit creată, mai mult sau mai puțin artificial, în jurul acestui personaj.
     Dacă, inițial, publicația era de acord cu aducerea unui domnitor străin, spre finalul perioadei analizate, lucrurile s-au schimbat radical: " revista Ghimpele va deveni treptat, după 1870, antidinastică, reflectând prin schimbările ei de atitudine, și frământările care au străbătut opinia publică românească în acei ani decisivi pentru formarea statului național român" (pagina 119). 

     Am ales câteva fragmente din articolul lui Bogdan, însă materialul acesta merită citit în totalitate.


Râzând, îndreptăm moravurile!

    " Într-un articol de fond din anul 1831 al ziarului La Caricature, cel mai important ziar satiric din prima epocă a Monarhiei din Iulie, redactorul Charles Philipon susținea că una dintre cele mai importante puteri ale Franței este caricatura. Motto-ul: " Castigat ridendo mores", - "râzând îndreptăm moravurile" anunța în forță pe prima pagină rațiunea de a fi a ziarului (...). Puterea pe care o putea exercita caricatura era un tip special de putere, aceea de a trasa sarcini unor oameni aflați pe o treaptă superioară din punct de vedere politic și social "(pagina 119).

  Autorii satirici contribuie la dezvoltarea inteligenței publicului

" Satira și gândirea liberală au echilibrat câmpul activității politice, oferind glas unei majorități copleșitoare de oameni lipsiți de drepturi și afirmând dreptul politic de a o utiliza, de a recurge la ridiculizare pentru a se redefini ca cetățeni activi. În numere mai târzii , La Caricature și alte publicații au explicat rolul vital pe care credeau că îl poate juca satira în dezbaterea politică și în educație. Cu ideile lor despre progres, filosofie și libertate, autorii satirici au contribuit activ la dezvoltarea inteligenței publicului" (paginile 119 - 120) - Fragment din Amy Wiese Forbes, The Satiric Decade. Satire and the Rise of Republicanism in France, 1830 - 1840, Plymouth, Ed. Lexington Books, 2010, p. 13, trad. Simona Drăgan). 


Informația și libertatea - elemente ale drepturilor omului

       " Cu alte cuvinte, satira vorbea acelor spectatori excluși în continuare, aproape toți de la vot, și de la politica « oficială» din cadrul Monarhiei, neaparținând decât în cazuri excepționale «colegiilor» aristocratice cu drept de vot. Satira era singura care le vorbea despre componentele fundamentale ale democrației și ale condiției de cetățean : informația și libertatea ca elemente ale drepturilor omului. Originile practicilor politice democratice reprezintă o preocupare importantă pentru societățile moderne. Cu toate acestea, există puține studii istorice despre modul în care persoanele din alte categorii sociale decât cea aristocratică au reușit să învețe în mod concret practicile guvernării bazate pe drepturi " (pagina 120). 

În căutarea  oamenilor remarcabili...



       " În spațiul românesc contemporan, anterior anului 1870, republicanii lui Rosetti, radicalii cu caracter mai conservator ai lui Brătianu, fuzionați în curând în partidul național liberal, multă vreme sub o conducere dublă, naționaliștii cu idei organice ai lui Kogălniceanu, liberalii de nuanță germană care au găsit un șef în Manolachi Costache Epureanu, reprezentau atâtea începuturi de formațiuni politice incapabile pentru moment însă de a da guverne de lungă durată și nici de a alcătui și executa un program de guvernare.
   Este explicabil deci cum domnitorul Carol I, neavând la dispoziția sa partide deplin constituite și șefi oferind garanții că le-ar putea stăpâni, a recurs pe rând, după impresiile sale personale, la oamenii remarcabili pe care îi găsea în țară, de la Mihail Kogălniceanu (cam pe la începutul domniei) până la Nicolae Krețulescu (la sfârșit), prin mersul firesc al unor împrejurări politice dificile "(pagina 120).

 

O publicație valoroasă

     " Pamfletele și articolele satirice ale oamenilor de presă de la noi sunt, în general, foarte slabe în epocă. Acum apar însă tinerii Caragiale, Gheorghe Dem Teodorescu, Macedonski ș. a. Textele lor sunt încă comparabile cu ale autorilor vremii, dar se vede că au fost pregătiți în aceste informale" școli" de satiră din a doua jumătate a secolului al XIX - lea.

      Ghimpele este una dintre cele mai valoroase reviste ale epocii, la distanță mare față de majoritatea publicațiilor de valoare îndoielnică, atât prin conținut, cât și prin răspândire și influență. Ghimpele se remarcă și prin calitatea sa vizuală deosebită, cu ilustrații atrăgătoare și caricaturi care subliniază și întăresc textele, articole de idei sau de principii , între care se găsesc presărate și rubrici de informații" (pagina 121). 

Domnitorul cade în dizgrație...

        "Până în 1870, revista este anticuzistă și în favoarea principelui străin, iar tranziția către gazeta antidinastică din ultimele sale apariții este una treptată. Începând cu momentul 1870, când redactor șef devine Gh. Dem Teodorescu, publicația începe să publice versuri lesne de citit și înțeles, iscălite cu diferite pseudonime ale redactorului, în care se infiltrează ușor subtilități sarcastice în legătură cu domnitorul Carol I:  «Acum cinci ani, după ce toți în toate părțile alergară să găsească un cap pentru noi românii, de chiu de vai aleserăm până culeserăm pe ăst vodă de azi, care nu mai știm câți ani împlinește, ori cât mai are de-mplinit până i-a ieși măseaua de minte» sau «Hai să zicem șapte /Șapte negre fapte /Ne-au adus plocon /Cel nălțat la tron» (pagina 121).

   Cu umorul treci tranziția

   "În evoluția Ghimpelui, între perioada în care redactorii ziarelor criticau extrem de dur abuzurile din epoca lui Cuza și pe politicieni (mulți dintre ei rămânând de fapt aceiași) și, respectiv, cea în care domnitorul Carol este deseori luat peste picior, singura constantă rămâne umorul. Tranziția între cele două etape se face lent, reprezentând tocmai starea de spirit a societății românești a epocii - marcată întâi de nădejdea unui prinț străin și urmată treptat de dezamăgiri" (pagina 122). 

     Împunsături la adresa domnitorului

         "Primele comentarii la adresa lui Carol I apărute în Ghimpele se referă la diferența de rit creștin dintre el și populația țării. Astfel, catolicismul domnitorului face subiectul mai multor articole, dar și împunsături în gazeta săptămânală. Deși tonul articolelor rămâne favorabil principelui străin, devine clar că redacția Ghimpelui nu se sfiește de la a-l împunge nici pe acesta (...). Totuși, în ciuda liniei generale favorabile monarhului, în Ghimpele încep să apară și alte texte critice, ce dezvoltă fiziologii ale celor care exagerează meritele și calitățile lui Carol I, și chiar unele care discută în mod critic deciziile suveranului, afirmând că monarhiile "dozează libertățile". Se sugerează astfel că ele înclină balanța în mod nejustificat în favoarea regilor, dar pe de altă parte, continuă să fie criticate în alte articole opiniile deschis republicane ale altor publiciști din epocă. Falia dintre Ghimpele și monarh pare să se nască tocmai din simpatiile liberale ale redacției gazetei, care, o dată cu guvernarea conservatoare (1871 - 1876), ajunge să îl atace pe suveran din ce în ce mai frecvent, chiar ajungând să adopte o retorică similară cu cea din Trompeta Carpaților  și Legalitatea , nu de mult combătute " (pagina 123).

   

Ineficiența oamenilor politici

          "Heliade argumentează că principala grijă a oamenilor politici români este să se disculpe pentru ineficiența lor în administrație. Aceștia vor spune că ei au încercat să negocieze pentru un principe din sânul unei familii regale occidentale, însă niciunul din cei cu care s-a tratat nu a primit tronul (...) Heliade afirmă că un principe de viță aleasă, format într-un mediu special de către niște părinți învățați, deprins cu buna-cuviință și cu eticheta delicată a curților occidentale, nu ar primi o coroană, nici măcar pe cea a lumii întregi, dacă aceasta este oferită de către niște "vântură-lume" politici ce se gândesc numai la câștiguri, folosindu-se de potențialul candidat la tron pentru a-și ascunde planurile malefice. Nici măcar un slujnicar sau un burghez nu ar primi această coroană, în asemenea condiții :" O fată onestă nu se poate mărita fără o prealabilă înțelegere între pețitori și părinți. Ce ar putea zice cineva de o femeie care astăzi declară în lume că se mărită cu cutare, mâine cu alt cutare fără nici să viseze ginerii de dumneaei? Iată în ce stare de degradare aduseră țara vânturătorii de ce optsprezece ani vântură o națiune demnă de altă soartă! Iată cum ne-au făcut nația de rușine în toată Europa "( pagina 126).

" Nu voi prinț străin!"

    " Văzând că țara merge la pieire cu alesul din 24 ianuarie, le plesni în cap să aducă domn străin. M-am revoltat la astă stranie idee, căci me gândeam că, dacă planurile lor izbuteau, Măria Ta nu mai puteai domni în țară ; furia mea a izbucnit chiar în câmpul Libertății, în fața poporului întreg, și amu strigat : Nu voi prinț străin ; căci el nu merge la biserică unde mergem noi, și nu se grijește din potirul în care grijim noi" ( fragment din discursul lui Cezar Boliac, pagina 129).

Concepții variabile

      "Ca o concluzie a acestei lucrări, concepțiile privind funcțiile satirei literare variază în timp. Caracterul artistic și cel propagandistic al satirei nu se exclud reciproc. Satira are de regulă un caracter retoric și o dimensiune ludică vizibilă, mai ales la nivel lexical. Care sunt deci mijloacele literare sau stilistice, din păcate foarte modeste, la care recurg, în general, colaboratorii Ghimpelui? Se poate distinge în primul rând ironia, adică ridiculizarea unor defecte : contradicții în afirmații ( N. Blaremberg, întâi dinastic, apoi republican), exagerări (... ), insinuarea că așteaptă răsplată pentru atitudinea lor (așteaptă vreo deputăție, decorație, ș. a.). Valoarea acestor procedee rămâne însă în general, modestă : politic, nu erau neapărat infamante, pentru că ridicolul nu este un delict, nici schimbarea opiniei, dar din punct de vedere literar multe dintre ele sunt "fără sare", de pildă, fără jocuri de cuvinte sau utilizarea unor expresii caracteristice celor luați ca țintă : adesea, sunt reproșuri sau condamnări care adesea nu au mai păstrat până în prezent umorul necesar unui ziar cu ambiții umoristice" (pagina 142).

 Un spirit creator absolut original 

       "Pe de altă parte, în paginile Ghimpelui avea să își înceapă cariera publicistică și Ion Luca Caragiale (...). La Caragiale, mai mult decât la orice alt autor din epocă, se va observa un spirit creator absolut original și o mișcare de diferențiere, în sensul noutății și al ineditului, aspecte vizibile până și în scrierile sale de tinerețe. Caragiale rămâne cel mai talentat din istoria colaboratorilor la ziarul Ghimpele, dar el este totodată și singurul care nu a scris aproape nimic despre domnitorul Carol I. "( pagina 142).

Georgeta Istrate