S-a format pe fondul anterior al culturii
Tisa, dar are influenţe din grupul Iclod. Este răspândită în estul Ungariei,
Vojvodina, sud-estul Slovaciei, Ucraina transcarpatică, iar, la noi, în
Crişana, nordul şi vestul Banatului. În România, a mai fost numită cultura
Româneşti. Aşezările erau situate pe terase joase, cu şanţuri de delimitare,
iar locuinţele erau de suprafaţă. În inventarul acestei culturi se află şi
obiecte mari de aramă(ciocane), dar şi podoabe de aur.
Ceramica se caracterizează prin existenţa
vaselor cu picior înalt, prevăzute cu orificii rotunde , ca şi prin decorul de
linii în reţea incizate şi proeminenţe în formă de cioc de pasăre. De asemenea,
caracteristică este şi strachina semisferică, având un picior gol şi înalt cu
perforaţii rotunde.
În ceramica Tiszapolgár se întâlnesc şi torţi
de tip Petreşti şi Sălcuţa, fapt ce arată o contemporaneitate a acestor culturi.
Decorul constă din adâncituri circulare aşezate în linie dreaptă, de obicei în
interiorul benzilor, din benzi haşurate sau întretăiate şi încrustate. Uneori,
în tehnica inciziei şi a încrustării se redau şi motive decorative de caracter
geometric. (Daicoviciu, 1960, p. 53).
În ceea ce priveşte ritul funerar avem
înhumaţia în poziţie chircită, dar şi recurgerea la incineraţie.
Evoluţia culturii Tiszapolgár are loc în două
faze şi se poate paraleliza cu faza Cucuteni A, dar ca şi cu primele două faze
ale culturii Sălcuţa, cu care intră în contact în sud-estul Banatului.
Bibliografie
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu