miercuri, 20 mai 2015

Cultura Tiszapolgár







 S-a format pe fondul anterior al culturii Tisa, dar are influenţe din grupul Iclod. Este răspândită în estul Ungariei, Vojvodina, sud-estul Slovaciei, Ucraina transcarpatică, iar, la noi, în Crişana, nordul şi vestul Banatului. În România, a mai fost numită cultura Româneşti. Aşezările erau situate pe terase joase, cu şanţuri de delimitare, iar locuinţele erau de suprafaţă. În inventarul acestei culturi se află şi obiecte mari de aramă(ciocane), dar şi podoabe de aur.
 Ceramica se caracterizează prin existenţa vaselor cu picior înalt, prevăzute cu orificii rotunde , ca şi prin decorul de linii în reţea incizate şi proeminenţe în formă de cioc de pasăre. De asemenea, caracteristică este şi strachina semisferică, având un picior gol şi înalt cu perforaţii rotunde.
 În ceramica Tiszapolgár se întâlnesc şi torţi de tip Petreşti şi Sălcuţa, fapt ce arată o contemporaneitate a acestor culturi. Decorul constă din adâncituri circulare aşezate în linie dreaptă, de obicei în interiorul benzilor, din benzi haşurate sau întretăiate şi încrustate. Uneori, în tehnica inciziei şi a încrustării se redau şi motive decorative de caracter geometric. (Daicoviciu, 1960, p. 53).
 În ceea ce priveşte ritul funerar avem înhumaţia în poziţie chircită, dar şi recurgerea la incineraţie.
 Evoluţia culturii Tiszapolgár are loc în două faze şi se poate paraleliza cu faza Cucuteni A, dar ca şi cu primele două faze ale culturii Sălcuţa, cu care intră în contact în sud-estul Banatului.


Bibliografie 

         Daicoviciu, C, Istoria României, vol. I,  Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1960.


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu