Viziunea iadului
În 13 iulie, 4000 de persoane se îndreaptă
către Cova da Iria, la cea de-a 3-a întâlnire. Când apariţia minunată deschide
braţele, fasciculele de energie pătrund în pământ şi copiii pot să vadă iadul
“Am văzut un ocean de foc. Cufundaţi în
acest foc demonii şi sufletele, ca nişte jeratice transparente şi negre, sau de
culoarea bronzului, de formă umană, pluteau în mijlocul vâlvătăilor antrenaţi
de flăcările care ţâşneau din ei cu nori de fum, căzând de jur împrejur -precum
scânteile în timpul marilor incendii-, fără greutate sau echilibru, în mijlocul
strigătelor şi gemetelor de durere şi de
disperare, care te îngrozeau şi te făceau să tresari de spaimă. Demonii se
deosebeau de suflete prin formele oribile şi respingătoare de animale
înspăimântătoare şi necunoscute, dar transparente precum nişte cărbuni negri
încinşi” Înspăimântaţi, copiii ridică ochii către Fecioară care le spune că
acele suflete vor fi salvate numai prin
cinstirea Preacuratei Inimi. Apoi le spune că războiul este pe sfârşite şi că dacă
oamenii nu se vor întoarce către Dumnezeu, un alt război va începe în timpul pontificatului lui Pius al Xl-lea. Vorbeşte
apoi despre consacrarea Rusiei la Inima Neprihănită şi împărtăşania reparatoare
din primele sâmbete ale lunii...Înainte să plece, Maica îi învaţă o rugăciune
ce trebuie spusă după fiecare mister al rozariului. “ O, Iisuse, iartă-ne,
fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele , mai ales acelea care
au mai mare nevoie de mila Ta” . A treia parte a viziunii din 13 iulie cuprinde
3 scene : prevestirea unui pericol iminent care ameninţă lumea prin viziunea unui
înger ce ţine în mâna stângă o sabie de foc şi care cere penitenţă; o catastrofă
care ruinează jumătate din omenire şi pericolul prin care are să treacă Sfântul
Părinte şi a treia scenă arată întoarcerea omenirii la Dumnezeu prin viziunea
crucii sub ale cărei braţe se află doi îngeri stropind sufletele care se apropie de Dumnezeu cu sângele martirilor.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu