Invitația păpușilor...
Nu mai intrasem demult în Galeria ”Căminul Artei”, deși clădirea se
află în drum spre serviciu. Însă, în treacăt, mă opream uneori, mă uitam la numele autorilor, la exponatele din vitrină, le analizam câteva minute, apoi mă
grăbeam spre locul de muncă...
Acum câteva zile însă, mi-a bătut inima mai tare. Erau expuse niște
păpuși create manual . Gândul m-a teleportat instant în copilărie, când mama, neavând bani să ne
cumpere jucării , crea astfel de păpuși, le îmbrăca în resturi textile, desenându-le chipul cu creioane colorate. Cui îi venise ideea aceasta atât de
originală, atât de emoțională și pură? Pe afiș, am căutat autorul. Era o fată:
Luminița Gliga.
M-am uitat la perioada în care expoziția va fi deschisă : 6-19 august
2021. Ah, nu mai era mult! Aș fi intrat atunci, dar la ora aceea matinală,
Galeria era închisă. M-am mai uitat o dată la aceste mici opere de artă, la
felul în care au fost lucrate. Erau atât de speciale, unice, încântătoare. Nu
semănau una cu cealaltă. Probabil, artista a transmis fiecăreia starea, emoția
și gândurile pe care le-a avut în momentul în care le-a creat.
Fascinată de aceste păpuși, care trezeau în mine amintiri din copilărie puternice,
nu m-am uitat mai departe în sala de expoziție. Am presupus că înăuntru sunt
mult mai multe astfel de păpuși. Mi-am propus ca, la terminarea programului de
muncă, să vizitez expoziția... Păpușile mă invitaseră deja...
” Eu sunt autoarea!”
Pe la orele 18, ies de la
serviciu, o iau pe drumul păpușilor și
ajung rapid la Galeria ” Căminul Artei” . Ușa
este larg deschisă, așteptându-mă
parcă. Îmi fac curaj și intru. Programul este pe sfârșite și aici, dar măcar
să-mi fac o idee. Ridic privirea și observ pereții plini de picturi. O explozie
de culoare . Parcă aș fi aterizat undeva deasupra lumii, într-o energie care mă
învăluie în dulceața ei, ștergându-mi instant orice gând lumesc ce ar vrea să
interfereze...
Cam pe la jumătatea sălii, observ că sunt privită de trei ființe. Trei
doamne, având jumătate de chip acoperit de mască...Ah, suntem în pandemie! Îmi ridic
repede masca, pe care o port la gât ca pe un
accesoriu, dau bună seara de la distanță și încep a privi lucrările. Atât de
vii, de speciale, de tulburătoare! Simt nevoia să fac câteva poze și mă apropii
de cele trei doamne, întrebându-le dacă am voie. Da, îmi răspund toate trei. Întreb dacă vreuna dintre ele este
autoarea. Și da, una dintre ele, o fată blondă, cu privirea caldă ca energia acelui
spațiu, îmi spune:” eu sunt autoarea!” Aflu că celelalte două doamne sunt mama
și sora artistei. Starea generală este una de bucurie ... În mijlocul acestei stări
speciale o întreb pe Luminița Gliga dacă ar fi de acord ca, după ce vizitez
expoziția, să-mi răspundă la câteva întrebări, fiindcă aș face un mic articol
pentru blogul meu. Sigur că da!
Momentul adevărului - față în față
cu artista!!!
-
PERIPLU ȘI REFLECȚIE ! De ce acest titlu?
- Este o expoziție gândită încă din perioada
pandemiei , perioadă prin care am trecut cu toții foarte greu. Inspirația vine de la călătoriile pe care
le-am făcut cu expozițiile mele , în țară și în străinătate. Ideea acestei expoziții este dublă: pe de o
parte, călătoria în sine, iar pe de altă parte, o întoarcere în timp în anii
copilăriei mele. De aceea, în această expoziție sunt câteva calupuri de
lucrări, diferite ca mod de execuție. Unele sunt picturi, altele sunt asamblaje
, colaje textile , păpuși pictate - toate au fost niște experimente pe care le-am
realizat din cauza sau datorită pandemiei.
” Voiajul e reînnoirea
individului”
Iată ce am găsit despre însemnătatea călătoriilor, în broșura pe care artista mi-a oferit-o .
Textul aparține filosofului și criticului
Al. I. Brumaru, care a scris prefața cărții ” Poeme călătoare”,
autor Ioan Gliga, omul care a însoțit-o pe Luminița Gliga la
expozițiile pe care aceasta le-a avut în țară și în străinătate: ” călătoria
este o reînnoire: ne reînnoim sufletul , spiritul, însă reînnoirea va cuprinde
și ceea ce atârnă mai greu în firea noastră – deprinderile, purtarea,
năravurile, moravurile. Voiajul e reînnoirea individului (...). Voiajul în
depărtări e și o căutare de sine, o punere la încercare a ființei”.
-
Să înțeleg că ați cumulat călătoriile exterioare cu cele
interioare, prezentul cu amintirile, și ati creat un vis feeric în care ne
permiteți și nouă să intrăm...
-
Da! De fapt,
ele se întrepătrund...Lumile...
călătoriile... se întrepătrund. Ideea de călătorie asociată cu experiența, trăirile și amintirile frumoase pe care le-am
acumulat au dat naștere acestor lucrări.
-
Cumva experiența exterioară a activat ceva în interiorul dumneavoastră care v-a inspirat
să scoateți la lumină o lume interioară extraordinară? Atâta culoare ... avem
aici chiar și o parte din Veneția ...
-
Da, da, da!
( Ea râde și aprobă fiecare cuvânt al întrebării
sau mirării mele. Ce bine că ești, Luminița Gliga!, îmi spun, felicitându-mă că
am avut inspirația să intru și să o cunosc. În acel moment , am simțit o energie atât de
benefică, parcă ni s-ar fi deschis sufletele și s-ar fi bucurat împreună , ca
niște prunci ce descoperă minunile universului. Am avut impresia că autoarea însăși m-ar fi luat
de mână să îmi arate creația sa , mirată
că eu am putut să intru prin lucrările ei, în propriu-i suflet. Nu pot să spun
decât că totul este splendid. Pare atât de încântată de încântarea
mea încât orice cuvânt adăugat momentului ar produce durere energiei care s-a creat în
acele clipe).
Culoarea și lumina stăpânesc forma
Despre opera Luminiței Gliga: ” Fiecare pictură este o ”poartă” prin care
privitorul poate pătrunde și poate să se detașeze pentru câteva clipe de realul
pe care îl cunoaște , într-o lume recreată a luminii și culorii . În universul
picturilor , colțuri de lumi paradisiace ( compuse din motive ce amintesc de
elemente vegetale și citadine ), culoarea și lumina stăpânesc forma” ( fragment
din broșura expoziției).
Momentul de inspirație
-
Am selectat două lucrări, într-un fel contrastante, despre care aș vrea să-mi spuneți câteva
cuvinte. Acestea sunt : ”Repaus” și ”Galop”.
-
Repaus...Interesant că ați ales această lucrare.
Punctul de plecare al acestei lucrări
este o pasăre care stătea pe o creangă în fața mea, pe care am urmărit-o minute în șir. Acesta a
fost momentul inspirației... Am început prin a face schițele pentru această compoziție. Îmi place
să urmăresc dialogul care se va întrupa
între privitor și lucrare. Îmi place să observ ce se întâmplă între privitor și lucrările mele. Îmi doresc să
existe un dialog , să îl acapareze pentru câteva momente, să îl scoată din
realitatea lui ... de aici și ideea de repaus, de poziția păsării pe care am
ales-o în această compoziție .
(În momentul acela, mi-a
venit să spun: privitorule, stai! În următorul pas, sunt eu!) Zic, lucrarea
este splendidă! Ea râde , eu râd. Ea zice, da, da, da...)
-
Și ”Galop”?
-
Galop... Tema este cea a legăturii dintre cal și om , idee care m-a
impresionat mereu. Această compoziție face parte dintr-o serie mai mare de
lucrări. Aici avem doar un detaliu,
respectiv un picior de cal. Pentru
această temă, am studiat foarte multe
fotografii de război, în special din anul 1918.
-
Sunt cumva
energia calului si a omului unite pentru un scop comun?
-
Cam așa ceva.
Bonus: Medieval Story
În partea stângă a mea se află un tablou, o lucrare care parcă mă trage de
mânecă.
-
Ce să fac,
lucrarea aceasta ”Medieval Story”, nu-mi dă pace. Spuneți-mi câteva cuvinte
despre ea.
-
Lucrarea aceasta trebuia expusă la Salonul de Artă Medievală
care, din păcate, nu s-a ținut în perioada pandemiei. De aceea mi-am permis să o aduc în expozițiile
personale . Este o lucrare care pleacă tot de la legătura dintre om și cal... Sunt
și niște simboluri medievale ... Aici vreau să las privitorul să descopere
traseul de vizualizare a acestor simboluri îmbinate în această compoziție : crinul, pasărea , calul, cetatea medievală,
etc.
Asamblaje cu încărcătură emoțională
mare
- Mă îndrept cu privirea spre perimetrul cu
lucrări aplicate și spun: în zona aceea sunt niște lucrări magnifice... Sunt niște
compoziții uimitoare, îți iau ochii prin culoare și strălucire. Cum v-a venit o
astfel de idee?
-
Sunt asamblaje pe care le-am creat în perioada
pandemiei. Este pentru prima dată când experimentez așa ceva. Acestea conțin tot felul
de obiecte, unele sunt chiar din copilăria mea. De aceea au o încărcătură
emoțională mare . Așa că m-am gândit să le asamblez în niște compoziții
din care să nu lipsească totuși pictura. Culoarea nu poate lipsi din nicio
lucrare.
-
Și păpușile? Ce minuni!
-
Da, sunt 15
păpuși care fac trimitere la anii mei de
copilărie. N-am reușit să le fac pe toate să aibă aceeași stare. Foarte multă
lume-mi spune că sunt diferite...
Mă interesează prețul. Practic,nu?
-
Expoziția este cu vânzare?
-
Da. Îmi doresc foarte mult ca lucrările mele să
circule și să fie văzute de cât mai multă lume ...
-
Poate printre cei care vă admiră lucrările sunt și
unii care ar dori să cumpere. Care este prețul lor?
-
Prețurile lucrărilor
pornesc de la 100 de euro și pot ajunge la câteva mii, în funcție de
complexitatea lucrării alese.
- Păpușile sunt de vânzare ?
- Da, și ele sunt de vânzare. Prețul unei păpuși este de 150 lei .
-
Vreți să transmiteți un mesaj lumii?
-
Mi-aș dori foarte mult ca oamenii să se gândească
că totuși este nevoie și de hrană spirituală. Arta poate să ofere bucurie și
detașare de nebunia pe care-o trăim în viața de zi cu zi...
Despre Luminița Gliga
Reinterpretări subiective...
” Creațiile Luminiței Gliga reprezintă reinterpretări
subiective ale unor alter-realități construite prin raporturi supradimensionale
între culoare și formă. Bazate pe expresivitatea culorii , picturile se
definesc printr-o notă a narativului caracteristică expresionismului abstract”
( fragment extras din broșura primită de la autoare, pagina 1).
Artist și operă – un tot unitar
Academician
Răzvan Theodorescu : ” Dacă între artist și operă pot fi uneori perfecte
corespondențe, atunci Luminița Gliga este o pildă vie a unei asemenea
realități. Armonioasă în acordurile cromatice ale compozițiilor sale în acrylic
pe pânză și cu un duct al desenului plin de eleganță, dar armonioasă și
elegantă chiar în făptura ei morală , încă tânăra artistă - scriam cu ani în urmă –” își trăiește cu
jubilație cufundarea în natură și cultură ” ( Album Fragmentarium Abstract, Album,
Editura Libris , pagina 5).
Un artist magic
Ruthie Tucker , director executiv și curator la Galeria Amsterdam Whitney : ”
Apropiindu-ne de opera sa într-o manieră măsurată, gânditoare,
tablourile Luminiței Gliga rezonează cu semnificația profundă și dinamică. Un
adagio de culoare și linie conlucrează pentru a crea o forță cinetică. Lucrările
multicolore sunt fiecare o lume aparte , invitându-ne să vedem fiecare lucrare
de artă ca pe un spectru viu, care respiră, viu în mediul înconjurător al
pânzei (...). Recunoscută ca fiind un artist magic , paleta expresivă a
Luminiței Gliga oferă senzații spirituale vizuale ale bucuriei de a trăi.
Creativă și individualistă, pânzele spectrale ale Luminiței Gliga au fost
prezentate în numeroase expoziții de succes și în colecții de prestigiu din
întreaga lume și sunt prețuite la nivel mondial , atât în colecții private cât
și în colecții publice” ( Album Fragmentarium Abstract, Album, Editura Libris, pagina 6).
Georgeta Istrate
P.S.
Am plecat de la expoziție cu toate ingredientele necesare unui articol pentru blogul meu: micul interviu pe care artista mi l-a dat
; o broșură cu informații foarte importante despre autoare și un album cu dedicație, în care am găsit
părerile unor cunoscători în domeniul artei.
Având în vedere că eu am un stil de scris un pic emoțional și că nu sunt
critic de artă, celelalte două ingrediente erau vitale pentru alcătuirea textului. Le-am
amestecat pe toate și ... asta a ieșit!
A, și încă ceva. Fotografiile, oricât de bine ar fi făcute, nu se compară cu emoția care se declanșează în momentul în care te afli în fața unei lucrări de Luminița Gliga. Energia acestor opere de artă te respiră, te îmbrățișează, ai impresia că au propria viață.
P.S. Fotografiile din acest articol sunt parțial făcute de mine, altele sunt descărcate de pe pagina de Facebook a artistei - https://www.facebook.com/luminita.gliga, iar imaginea artistei de la începutul materialului este fotografiată de pe albumul pe care l-am primit.