O altă femeie?!
Simt nevoia să mă întorc la pacientă şi să o
întreb dacă înainte de începerea tratamentului reuşea să-şi controleze emoţiile.Sinceritatea răspunsului ei mă
uimeşte căci, în general, oamenii încearcă să ascundă eventualele defecte sau se
străduiesc să convingă auditoriul despre cât de buni şi cumsecade sunt. Ei bine,
fata asta nu are astfel de intenţii. Iată ce-mi spune: “Daaaaa! Înainte eram
de-a dreptul explozivă… foarte impulsivă. Eu lucrez cu copii care au nevoi
speciale, şi pot să spun că eram cu nervii la pământ. La serviciu, colegii se
uită miraţi, uneori chiar mă întreabă dacă s-a întâmplat ceva cu mine. Ei nu sunt obişnuiţi cu calmul actual.
Copiii, de asemenea, văd aceeaşi profesoară, dar li se pare ceva în neregulă
- o fi ea, nu o fi ea, n-au
explicaţie…”.
Foarte
frumos! Acum am o curiozitate personală, pe care sunt sigură că o aveţi şi
dumneavoastră, cititorii. Anume, dacă relaţia cu familia s-a schimbat în vreun
fel, în urma acestei terapii : “înainte de acest tratament, făceam toate
treburile în casă, consideram că doar ce
fac eu cu mâna mea e lucru bine făcut. Până acum o săptămână, eram tristă,
deprimată, căram multe probleme cu mine. După o zi de muncă obositoare,
ajungeam acasă şi mă apucam de altele. Eram ca un măgar pe care îl tot încarci,
până într-o zi când se prăbuşeşte din cauza poverilor prea mari. Ei, n-o să
credeţi, de câteva zile, am împărţit sarcini fiecărui membru al familiei,
uneori de la serviciu, prin mesaje telefonice. Soţul meu nici nu ştie ce să mai
creadă. Se uită la mine mirat, încă este confuz. Cred şi eu, dintr-o dată s-a trezit cu o altă
femeie!”
Când vrei să schimbi lumea, începe cu tine!
|
Terapeutul Nicu Ghergu si pacienta sa |
Atât de convingător vorbeşte fata asta,
încât aproape că-mi vine să mă aşez pe scaun, la o şedinţă de tratament.
Pacienta continuă să povestească: “ acum sunt mult mai liniştită, mai detaşată,
am o claritate în gândire şi acţiune, soluţiile vin la mine mult mai simplu,
fac conexiuni mai repede, adică… prind mereu trenul!”
Într-adevăr, felul în care ştim să
reacţionăm la problemele de zi cu zi ne marchează clipa, ziua, viaţa. Aproape
toate bolile de pe lumea asta au ca şi sursă stresul. Poate că schimbarea de
percepţie, o terapie care ţi se potriveşte sau o anume persoană, ar putea fi
soluţia ideală pentru o viaţă fericită şi împlinită. Fata aceasta povesteşte că
odată cu ea, toată lumea din jur s-a schimbat. Acum, gesturile şi cuvintele ei
aduc armonie şi bucurie: copiii din centrul la care lucrează se uită uimiţi şi
parcă nu o mai recunosc, colegii, la
fel, ca să nu mai spun de familie, mai ales de soţ. Asta îmi confirmă, pentru a
nu ştiu câta oară că, atunci când vrei să schimbi lumea, trebuie să începi cu
tine. Este uimitor cum o singură
persoană poate să modifice locul în care se află - în bine sau în rău.
La un moment dat, mă întorc spre Nicu Ghergu şi spun: frate, tu faci oamenii
fericiţi! Ai făcut minuni cu fata asta!
Diamantul interior
Vrea,
nu vrea, Nicu Ghergu vine cu o completare: “Ea o minune, îmi răspunde, –
fiecare avem un diamant interior, ceva special
- şi nu e acelaşi la două persoane! Dacă omul caută să îl şlefuiască
şi să îl pună în valoare, are numai de
câştigat. Apoi, se adresează pacientei: ei bine, să fii pregătită , căci în
starea asta, tu ai altă valoare, altă structură. Dacă nu ţii morţiş să rămâi în
tiparele vechi, poţi să accesezi
niveluri superioare de evoluţie, chiar şi în plan fizic. Probabil că vei
întâlni oameni de o altă calitate, deoarece aceia care se aseamănă, se atrag.
În cazul în care un aspect al vieţii, ca de exemplu locul de muncă, simţi că nu
te mai reprezintă, vei găsi un altul în concordanţă cu evoluţia ta. În starea
asta, lucrurile merg cu o viteză uluitoare. Important este să ai scopul
stabilit foarte clar, dar şi acţiunea să
fie în armonie cu acest scop”.
Georgeta Istrate
Date de contact Nicu Ghergu:
|
BUCURESTI
|
B-dul Poet
George Cosbuc nr 42-44, sc. 1, et. 1, sector 5
|
Telefon:
0213.153.979
|
Mobil:
0766.671.103
|
|
|