Când
timpul se opreşte…
Îşi
antrenează vocea singură cam o oră pe
zi, dar repetiţiile oficiale, pe care le face
în corul operei, au un program strict. Şi anume, după aproximativ 20 de minute de încălzire,
urmează cam trei ore de repetiţii. Cântăreţii au un program diferit de cel al
instrumentiştilor, în sensul că, atunci când îţi foloseşti vocea prea mult, poţi
obosi şi asta se vede la spectacole. O motivează spectacolele în care intepretează un rol consistent sau când are
de învăţat un nou rol. Caută să îşi depăşească limitele, vrea să vadă cât de
mult poate. Un rol nou înseamnă o altă provocare, o altă poveste, alt personaj
pus în alte circumstanţe.Cum spuneam, provocările
o motivează, la fel şi concursurile, căci
în astfel de situaţii poate să se autoevalueze. Când se află
pe scenă are iniţial emoţii, dar ele
dispar pe măsură ce se transpune în
rolul personajului pe care îl joacă. Şi
o face natural, ca şi cum ar fi propria viaţă. Cu alte cuvinte, frumoasa
artistă iubeşte scena căci îi dă posibilitatea să experimenteze alte vieţi :
“Acestea sunt momentele în care nu mai sunt Silvia, ci personajul pe care îl
interpretez. Tot ce se întâmplă pe scenă
trăiesc cu atâta exactitate, încât simt că timpul se opreşte, iar toate
acele mişcări sunt făcute cu încetinitorul. Cine ştie, poate chiar stă timpul
în loc! Oricum este o trăire foarte specială şi intensivă”.
Româncă
şi nemţoaică. Sau invers?
Silvia Maria Antemia spune că ea, astăzi, este suma a ceea ce a
văzut în familie şi la şcoală. Dar recunoaşte că o amprentă puternică reprezintă faptul de a fi trăit în două lumi
diferite. Părinţii fetei sunt români, dar a fost crescută în Germania, unde
oamenii sunt mai reci, dar politicoşi, credincioşi, corecţi şi foarte
disciplinaţi. Pe de altă parte, acasă a
avut parte de o educaţie românească: “ Acum sunt foarte fericită în
România, parcă uit să fiu nemţoaică. Cu toate acestea, când merg în Germania, mă comport ca o nemţoaică. Cred că, într-un
fel, trăiesc două personalităţi formate
în două culturi diferite, dar nu pot spune care este mai bună. Fiecare are
părţi bune şi părţi mai puţin bune.
"
Timpul nu aşteaptă pe nimeni"!
În încheiere, am întrebat-o pe Silvia dacă
are un motto după care se ghidează în această călătorie numită viaţă: “Da am un motto, pe care l-am împrumutat
dintr-un film japonez intitulat " Fata care sărea prin timp". Ei
bine, motto-ul meu este următorul :
" Timpul nu aşteaptă pe nimeni"! De aceea sunt de părere că toate
lucrurile trebuiesc făcute la timpul lor.
Mai mult, e bine să te bucuri de orice
moment din viaţă pentru că totul se schimbă - oamenii, locurile sentimentele…
https://www.youtube.com/watch?v=WhEhsYxMgS0
https://www.youtube.com/watch?v=0mMUyLBQRsk
https://www.youtube.com/watch?v=Ydo7KBqSW0s
https://www.youtube.com/watch?v=h3WcB3cvuvg
https://www.youtube.com/watch?v=0mMUyLBQRsk
https://www.youtube.com/watch?v=Ydo7KBqSW0s
https://www.youtube.com/watch?v=h3WcB3cvuvg
Georgeta
Istrate