MĂNĂSTIREA PRISLOP (4)

O SCÂNTEIE DIN FOCUL CREDINŢEI

    După ce a terminat de spovedit , Părintele Nicolae ne-a chemat în biserică. A făcut o rugăciune specială pentru noi. Îl priveam  încântată. Ochii luminoşi  zâmbeau prietenos şi bucuria pe care o degaja era aproape materială. Îi plăcea să vorbeasă despre Dumnezeu  şi parcă voia cu tot dinadinsul să simţim şi noi acelaşi lucru. La un moment dat, cei din biserică au spus: Părinte, noi nu mai plecăm-de-aici! “Şi ca să vedeţi că fără Dumnezeu noi nu putem face nimic”, adaugă părintele, “o să vă amintesc despre noaptea în care ucenicii  n-au pescuit nimic. Erau la Marea Tiberiadei. Iisus, de pe ţărm, le-a cerut ceva de mâncare. Ei au spus că nu au prins nimic dar, la îndemnul Lui , au aruncat mreaja. Ce credeţi ca s-a întâmplat? Au prins atâta peşte că nu-l puteau duce. Mai mult, Domnul Iisus  pregătise pentru ei peşte fript şi pâine. Ce înseamnă asta, dragii mei? Înseamnă că lucrările noastre nu au nici un spor dacă le facem fără Dumnezeu. Pentru că El ne ajută  să pescuim şi , pe deasupra, ne şi hrăneşte” adaugă părintele Nicolae care, văzându-ne atât de însetaţi de cuvântul lui Dumnezeu, a deschis uşile care duc la altar aşa încât să vedem Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Cuvintele sunt prea sărace ca să poată descrie bucuria de pe chipurile tuturor. Apoi ne-a vorbit despre cei patru oameni importanţi din istoria mânăstirii: Sfântul Nicodim, primul ctitor, Domniţa Zamfira, considerată al doilea ctitor , Sfântul Ioan de la Prislop şi Părintele Arsenie Boca,  pe care l-a cunoscut personal “Chiar dacă încă  nu a fost canonizat , părintele Arsenie este pentru noi un sfânt. El a zis cândva că focul credinţei va izbucni de aici, de la Prislop. Şi dacă acest foc spiritual va începe de aici, eu vreau să fiu măcar o scânteie din acest foc!” spune părintele în timp ce ne miruieşte .

ZIUA NU SE PUTEA ÎNCHEIA MAI FRUMOS

    Se făcuse noapte de-a binelea când am plecat de la Prislop. Cerul era senin, iar stelele străluceau mai puternic ca de obicei.Greierii, ascunşi în iarbă, cântau simfonia nopţii. Dar inimile noastre plecau de aici mai pline de înţelepciune şi iubire.Făcusem încă un pas spre Dumnezeu. Şi când am intrat în  motelul unde eram cazaţi, ca o revelaţie , în hol am văzut un pictor care ,aplecat asupra şevaletului, amesteca culorile, dându-le un rost: picta o icoană a Sfintei Treimi. M-am apropiat şi am întrebat dacă pot privi câteva clipe mâna ce conduce pensula pe pânză. A zâmbit şi mi-a spus că da. M-am dat câţiva paşi în spate ca să nu deranjez  şi mi-am zis că  nimic nu este întâmplător pe lumea asta. Ziua aceea nu se putea încheia mai frumos!

Georgeta Istrate

MĂNĂSTIREA PRISLOP (3)

DINCOLO DE  RĂU…

           Veneam  spre biserică admirând curtea cu multele nuanţe de verde, izvoarele , clopotniţa , chiliile şi măicuţele care treceau în grabă pe langă noi .Totul  era un tablou parcă  rupt dintr-un vis. Trebuie să mergi acolo ca să-ţi dai seama că există şi o altă lume.

             Două doamne vorbeau despre harul pe care îl are Părintele Nicolae, dar şi despre o poveste legată de el, de-a dreptul incredibilă .Am să o redau aşa cum am auzit-o: “În satul de unde vine părintele, era o vrăjitoare care făcea mult rău comunităţii. Nemaiputând suporta răutăţile ei, oamenii au mers la Părintele Nicolae să-i ceară ajutorul . În astfel de cazuri se face Sfântul Maslu de şapte ori. După al treilea Maslu, fetiţa părintelui, în vârstă de  opt ani, a căzut şi a făcut o tumoră. Internată în spital, copila , chiar dacă suporta dureri mari , nu se plângea şi  nu se văita niciodată. Ba încă spunea colegelor de salon care-şi plângeau durerile cu glas tare, că vaietele lor îi fac pe cei dragi să sufere şi că nu este bine să-şi îngrijoreze familiile mai mult decăt deja o fac. După încă trei Sfinte Masluri fetiţa a murit, însă a murit şi vrăjitoarea. Preotul a făcut şi ultima slujbă. Apoi şi-a pierdut şi soţia.Inima părintelui a fost sfâşiată de durere,  dar a înţeles că dincolo de un rău Dumnezeu vede un bine “ M-am gândit imediat la Iov. Cât de mult seamănă istoriile celor doi!

SCURT ISTORIC AL BISERICII

   Ne îndreptam spre Biserica Mănăstirii,  unde slujeşte Părintele Nicolae. Ne-a rugat  să mai aşteptăm puţin pentru că trebuia să spovedească nişte persoane. În acest timp , în curte , Maica Stareţă ne-a povestit câte ceva despre istoricul mânăstirii. Mai întâi a ţinut să precizeze că: “vă rog să nu ma fotografiaţi şi nici să mă înregistraţi!”

          Astfel, am aflat că lăcaşul a fost zidit în secolul al 14-lea, de către Sfântul Nicodim. În anul  1564 Domniţa Zamfira,  fiica domnitorului valah Moise Vodă Basarab, fiind foarte bolnavă, a venit în acest loc să se roage. După ce a băut apă din micul izvor din curtea mânăstirii,  Domniţa s-a  vindecat. Drept recunoştinţă, ea  a restaurat lăcaşul ,a  refăcut picturile şi a dăruit  bisericii o icoană a Maicii Domnului considerată făcătoare de minuni. A murit în anul 1580, iar mormântul ei se află aici, în pronaosul bisericii.

      În anul 1762, biserica  a fost incendiată  din ordinul generalului Bukov, iar călugării ortodocşi alungaţi. Picturile au fost  distruse  aproape complet. Doar icoana Fecioarei Maria a fost  salvată! Timp de două secole, mânăstirea a aparţinut Bisericii Greco-Catolice până în anul 1948, când a revenit la cultul iniţial. În acel an, stareţ al  mânăstirii a fost numit Arsenie Boca. În zece ani,  acesta a schimbat cu totul înfăţişarea mănăstirii. Este considerat al treilea ctitor al bisericii, după Nicodim şi Zamfira , şi o figură legendară pentru ortodoxia românească. În anul 1950, din lipsă de călugări, Prislopul a devenit mânăstire de maici.

Georgeta Istrate

MĂNĂSTIREA PRISLOP (2)

BICIUL LUI DUMNEZEU

     Arsenie Boca s-a născut la 28 septembrie 1910 în comuna Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Este licenţiat în teologie, medicină şi belle arte. O schimbare radicală în viaţa sa se  produce în timpul unui pelerinaj la Muntele Athos între anii 1938-1939, unde trăieşte o experienţă spirituală de excepţie . Reîntors în ţară  devine Stareţ al Mânăstirii Sâmbăta de Sus, pe care o renovează din temelii. Oamenii încep să-l iubească nu numai pentru ce  realizează în plan fizic,cât în plan spiritual. Predicile sale aveau darul de a dezgheţa inimile oamenilor, de a le vindeca trupurile  şi sufletele  atinse de păcat. De multe ori zicea că “răul se abate asupra noastră după măsura faptelor săvârşite :“Cei care l-au cunoscut spun că era văzător cu duhul şi că ,atunci când mergeai la el, îţi spunea pentru ce ai venit, cum te cheamă şi toată viaţa, înainte să apuci a vorbi şi, nu de puţine ori, cei de faţă  erau  martorii unor minuni. Se spune că dintr-o singură privire putea să separe pe cei veniţi doar din curiozitate de cei  care  aveau probleme cu-adevărat. Forţa din privirea lui albastră şi pătrunzătoare te străfulgera. Era supranumit “Biciul lui Dumnezeu” pentru faptul că te mustra de faţă cu toată lumea exact ca la judecata de apoi. O spovedanie la el dura câteodată chiar şi 5-6 ore. Nimeni nu pleca fără un cuvânt de încurajare . Pentru ca predica “dumnezeieşte”, oamenii îl priveau  ca pe un prooroc şi apostol. Ei recunoşteau puterea Duhului Sfânt care lucra prin el.

          Pe cât de mult  îl iubeau credincioşii, pe  atât îl urau comuniştii. Le era teamă de vreo conspiraţie, le era teamă că  influenţa sa covârşitoare ar putea să însemne sfârşitul lor. Prin urmare, l-au ridicat de mai multe ori pe Părintele Arsenie, obligându-l să treacă prin iadul detenţiei  şi al anchetelor, al muncii la canal, dar niciodată nu au putut să-l condamne, negăsindu-i vreo vină. În anul 1948 devine stareţ al Mănăstirii Prislop, pe care o readuce la viaţă. Urmele muncii sale sunt şi astăzi prezente, căci   totul mărturiseşte despre el în acest lăcaş.

          Umbra securităţii îl urmăreşte continuu.Considerat un personaj incomod, este alungat de la Prislop şi scos din viaţa monahală. În anul 1959 este mutat disciplinar la Bucureşti . Lucrează timp de zece ani  ca pictor al  bisericii din  Drăgănescu.Pictura sa devine o predică în imagini, deoarece puterea sa duhovnicească se află dincolo de cuvânt. Între anii 1969-1989 a trăit în casa maicilor din Sinaia, unde îşi avea biblioteca şi un mic atelier de pictură. A lăsat numeroase scrieri printre care şi “Cărarea împărăţiei”.Unele dintre ele, la dorinţa sa, nu au fost publicate.

        În ziua de 28, o zi ploioasă şi tristă de noiembrie a anului 1989 , părintele Arsenie Boca pleacă din această viaţă .Este înmormântat la Prislop, în ziua de 4 decembrie, în prezenţa a peste  2000 de români, majoritatea din Ţara Haţegului .

SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP

      La numai 500 metri de biserica mănăstirii, se află chilia Sfântului Ioan de la Prislop, săpată de el însuşi în stâncă dură.Ca să ajungi acolo,  trebuie să străbaţi un drum anevoios, plin de vine de copaci şi îngrădit cu o balustradă din ţevi de care te poţi sprijini.Pentru că dincolo de ea, de-a lungul drumului şerpuitor , se află  o prăpastie mortală. Stâncile  zimţate şi dure   ale munţilor privesc rece şi indiferent spre pelerini, aducându-le aminte că o clipă de neatenţie poate schimba totul.

     Chilia este o bortă întunecoasă , sobră şi rece. Lumânările aprinse de pelerini îi conferă un semiîntuneric în care cu greu  poţi distinge câte ceva .Blitzul aparatului de fotografiat îmi descoperă însă un mic altar, alcătuit din două icoane, una a sfântului şi cealaltă a Maicii Domnului, la picioarele cărora sunt două vaze cu flori. Pereţii chiliei sunt umezi, apa străluceşte, lăsând semne pe negreala pietrelor ca şi  lacrimile ce sapă şanţuri pe obrazul îndurerat . Şi în acest decor neprietenos, nu te-ai aştepta să simţi vreo duioşie sau vreo dragoste. Însă frumuseţea urâtului răzbate în afară ca şi sufletul pur al unui om închis într-un trup mutilat. Căldura sufletului sfântului  imprimată  în acest loc te face să simţi. Şi ,dintr-o dată, începi să vizualizezi viaţa sfântului, să-ţi dai seama că în acest loc el vorbea cu Împăratul Cerului , mijlocind în rugăciune pentru noi. Începi să vezi fericirea de pe chipul lui, profunzimea trăirii sale sufleteşti care seamănă cu a unui îndrăgostit.Da, a unui îndrăgostit de Dumnezeu ,a unui căutător al cărării ce duce spre cer. Şi această cărare s-a deschis foarte repede. Pentru că Ioan a murit pe când era  tânăr, răpus de un glonte pornit din arma unui vânător de pe versantul celălalt al prăpastiei. Fereastra pe care voia să o sape, s-a deschis singură, absorbindu-l într-o lume mai bună. Din acea zi, râul Silvuţ, pe malul căruia se află chilia, a rămas singur şi trist. Şi  murmură de trei sute de ani încoace, în propriile izvoare povestea Sfântului Ioan de la Prislop pentru cei ce vin să-i aducă un omagiu.

Georgeta Istrate

MĂNĂSTIREA PRISLOP (1)

        

     

     Când am intrat în curtea Mănăstirii Prislop, soarele se pregătea de asfinţit.Culoarea cerului de un roşu-violet pătrundea nestingherită  printre crengile dese ale copacilor, producând o lumină difuză. Am avut senzaţia că intrasem într-o altă dimensiune, o dimensiune în care valorile se inversau instantaneu. Vilele , maşinile, ţinuta care în lumea exterioară contează foarte mult , dispăruseră undeva în urmă.

      Încă de la intrare ni s-a spus că, pentru femeile îmbrăcate în pantalon, există fuste de schimb, pentru că ţinuta în aceste locuri este specială. Nu numai decorul se schimbase, ci şi starea interioară. Din loc în loc vedeai câte o măicuţă străbătând curtea, o pată de culoare neagră care, ciudat, nu-mi transmitea nimic  negativ. Doar  linişte şi o invitaţie la reculegere interioară, o invitaţie la conştientizarea nevoilor sufletului. Oare de ce am avut impresia că aici, mai mult ca oriunde ,Dumnezeu mă priveşte prin ochii copacilor, ai munţilor şi prin ochii liniştii care se impunea?

   Tăcuţi şi curioşi,  pelerinii  cercetau cu privirea împrejurimile.Se îndreptau spre mormântul părintelui Arsenie Boca să descopere ,poate, “Cărarea Împărăţiei”. De câte ori , când viaţa ne supune unor teste, nu cădem? De câte ori , apăsaţi de greutăţile şi suferinţele vieţii, nu ridicăm mâinile şi privirea spre cer întrebând: de ce, Doamne, de ce-mi dai o povară atat de grea? Şi dacă, atunci când nu aveam probleme, nu-l căutam pe Dumnezeu, acum, neajutoraţi şi trişti , naştem în noi o speranţă. De-abia acum  paşii noştri  obosiţi  încep să caute drumul spre casă…  Si ca să-l găsim avem nevoie de oamenii care s-au născut special să fie lumină pentru noi, ca nişte felinare în întuneric. Şi mai avem nevoie de o vreme în care atitudinea să ne fie  retrasă, departe de vânzoleala şi forfota exterioară, pentru a ne reculege şi a ne regăsi, a ne cunoaşte pe noi înşine . Pentru că drumul spre casă, oricât de lung, începe cu primul pas…

MORMÂNTUL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

        În timp ce urcam spre micul cimitir de pe deal, unde se află mormântul părintelui Arsenie  Boca, simţeam că emoţia mă  copleşeşte. În momentul în care în faţa ochilor mei s-a tras cortina , aproape ca nu mai puteam să respir.De departe părea o grădină ocrotită de munţi şi de verdele atât de divers al brazilor vigilenţi la orice gest omenesc.Dacă nu ar fi fost crucea de lemn care să indice că acolo este un mormânt, aş fi zis că este o bucăţică de rai, ruptă special pentru noi din  grădina Edenului. Vazele ce înconjoară  mormântul poartă în ele simbolul preţuirii şi al iubirii pe care oamenii sunt dispuşi să i le ofere părintelui pentru tot ceea ce ne-a dăruit. Pentru că sutele de gladiole viu colorate, crinii alb şi mov, garoafele şi florile pitice ce parcă-şi scoteau capul să vadă vizitatorii, erau o dovadă ca Arsenie Boca va trăi veşnic printre oameni, dăruindu-se aşa cum a făcut-o când încă se afla în corp fizic. Şi nu, nu e prea târziu pentru că spiritul părintelui este prezent şi-ţi cuprinde toata fiinţa. Emoţia se transformă în lacrimi , în ceva palpabil ,dureros şi fericit în acelaşi timp. În acest moment s-ar putea să fii la o răscruce, s-ar putea ca sfinţenia de care eşti cuprins să-ţi răstoarne toate valorile la care tu te raportai. Pentru că nu poţi pleca de aici rămânând acelaşi. Iar cuvintele părintelui Arsenie îţi vor aminti că acum este momentul tău:”Dacă viaţa noastră nu a fost ca o lumină cât am avut sufletul în trup, apoi chiar de ne vor arde şi un vagon de lumânări la cap, cu nimic nu ne va ajuta”.

         La  vreo 20 de metri de mormânt se află un stejar despre care se povesteşte că părintele îl prefera atunci când se ruga. Pe tulpina lui, striaţiile scoarţei au alcătuit o cruce. Oamenii îmbraţişează copacul ca şi cum ar îmbrăţisa urmele părintelui. Privesc crucea cu uimire, o mângâie cu delicateţe, dorind să simtă energia pe care o degajă. Aşteaptă parcă un miracol care să le hrănească sufletul, un semn, un sentiment , o şoaptă născută din înţelepciunea timpului care să le confirme credinţa.

Georgeta Istrate

Un SMS pe zi -Mi-e dor...

mi-e dor de mâinile ce toată mă cuprind,

de gura ce-mi sărută fruntea, cum ar bea apă de izvor,

de-a ta privire ce-nvăluie fiinţa-mi ca un dulce alint

de clipele în care-mi şopteşti setos: mi-e dor!

Georgeta,

14 februarie 2016

Vezi tu...

Plouă mărunt pe trotuare sumbre

Îţi văd trupul frumos printre-ale străzii umbre,

Paşii mă poartă prin locurile noastre

Amintiri mă cheamă spre ferestre albastre.

Nişte străini curioşi mi se par trecătorii,

Privirile reci ca de gheaţă mă dor,

Dar nu îmi fac griji, deşi negri sunt norii

În sufletul meu e roşu strălucitor!

Ah!  mi se pare un secol până să îţi văd chipul,

Deşi-n realitate sunt câteva minute,

Vezi tu, pentru iubire altfel trece timpul,

Emoţia aşteptării îmi face sufletul să cânte!

Georgeta,

14 februarie 2016

Lume, nu te mai uita la mine!

De ce oare lumea toată

De noi este deranjată?

Când ne ţinem strâns de mâni

Parc - ar vrea să ne dea pumni!

Neagră li se face faţa

Când ne văd, li se ia viaţa,

Dacă ochii tăi frumoşi

Mă privesc tot drăgăstoşi,

Sau mă mângâi şi-mi surâzi

Ori de mijloc mă cuprinzi,

Şi ne văd, din întâmplare,

Este jalea cea mai mare!

Ura este ca o floare

Cu parfum îngrozitor,

De-i priveşti, tot la-ntâmplare,

Ochii lor îţi dau fiori!

Doamne, dă-le lor iubire

Să îşi vadă de-a lor viaţă,

Pune-le şi dăruire

Şi-n vorbă ceva dulceaţă.

Şi mai dă-le bunătate

Dă-le, Doamne, sănătate.

Şi de omu-i rău din fire

Toarnă-i nişte fericire.

Lume, ţie ţi-ar sta bine

Să te uiţi întâi la tine,

Schimbă ce nu îţi convine

Nu te mai uita la mine!

Georgeta,

12 februarie 2016

Acupunctură, autocunoaştere şi spiritualitate, cu Iulia Avădanei

  Te-ai gândit vreodată cât de importantă este starea psihică pentru sănătate? Că în această stare psihică se află raiul şi iadul? Că, de fapt,  bolile îşi au cauza în noi înşine, în atitudinea şi modul nostru de viaţă?  

 

Dr. Iulia Avădanei

 Calea spre lumină

  Sunt momente în care totul te deranjează - soarele parcă arde prea tare; plânsul copilului din faţa blocului îţi provoacă o stare nervoasă de nestăvilit; mâncarea nu mai are gustul pe care îl ştiai; insomniile te epuizează; o discuţie cu o persoană, care altădată îţi făcea plăcere, acum devine insuportabilă...Ceva nu este în regulă! Ai încercat, poate, să te  priveşti ca pe o carte. Pagină după pagină căutai cheia sănătăţii şi a stării de bine pierdute...Ai constatat că nu poţi fi obiectiv şi că totul pare atât de încurcat?! Ah, trebuie să ai abilitatea să citeşti printre rânduri şi...dacă totuşi nu poţi descifra acel cod, ar fi bine să apelezi la un specialist.Pentru că, trupul strigă după ajutor şi ...nici sufletului nu-i e bine într-o casă suferindă, în care durerea se mută de la un organ la altul. Fără ajutor de specialitate, te cuprinde panica, te încearcă tot felul de stări negative şi idei, de nu mai ştii să faci diferenţa între bolile reale şi...cele imaginare. Este normal să încerci să eviţi medicina alopată, pentru că ţi-e teamă de durere, intervenţii chirurgicale sau medicamente cu efecte secundare dezastruoase.Cauţi terapii blânde şi, evident, terapeuţi care să te ajute. Din păcate, uneori se întâmplă ca  imaginaţia, şi-aşa exacerbată, să-ţi fie alimentată de tot felul de terapeuţi care fac experimente pe tine... Cu astfel de cazuri se confruntă uneori şi Dr.Iulia Avădanei.Şi atunci primul pas este să facă ordine în haosul ameţitor, să găsească drumul şi tratamentul corect , aşa încât starea psihică bună să revină şi speranţa să străluceasă din nou în privire: “Mai întâi încerc să-l calmez. Apoi, în timpul discuţiei dinaintea terapiei, încerc să-l aduc într-un punct în care toate drumurile acelea labirintice să se topească într-unul singur - cel corect. Mă întrebi dacă starea unui astfel de pacient mă bulversează ?! Ei bine,nu! Sunt întotdeauna relaxată, aşa încât să pot găsi calea spre lumină.Şi întotdeauna Dumnezeu mă conduce!”

Boala ca lecţie de viaţă

  Dacă acceptăm ideea că cea mai mare  victorie a unui om în această viaţă este să se cunoască pe sine însuşi, o să ţi se mai  pară  paradoxal, când îţi voi spune că o boală te poate conduce spre autocunoaştere?Că dintr-un rău aparent se naşte un bine suprem? Că, din moment ce afli unde greşeşti, ai făcut primul pas spre victorie? Există  legi nescrise ale Universului care rezonează cu noi şi care spun că orice facem se întoarce întotdeauna la noi cu precizie de bumerang (de multe ori, primim şi “dobândă”).Căci cauzele bolilor şi a nefericirii noastre îşi au rădăcinile în acţiunile noastre ; în felul de a fi ;  în iubirea sau neiubirea noastră ; în sentimente şi resentimente ; în reacţii şi atitudini. Iubirea şi ura sunt nişte forţe imense.Una construieşte, cealaltă distruge.În plus, distrugerea începe cu tine, cel care ai acele sentimente negative care te macină şi te rod pe dinăuntru ca un vierme perpetuu flămând. Şi dacă trupul suferă, este inutil să cauţi cauza în afară, să dai vina pe X sau Y. Ceilaţi oameni, buni sau răi, sunt doar profesorii care scot ce-i mai bun sau mai rău din tine.A da vina pe ceilalţi este o fugă din faţa realităţii, o negare în faţa adevărului, o respingere a unei lecţii , care de altfel, se va repeta până o vei învăţa.

Energia cerului anterior şi a cerului posterior

   Teoriile chinezeşti arată că în lumea noastră materială totul este energie, mai mult sau mai puţin condensată,  inclusiv trupurile noastre.Iulia îmi povesteşte despre o energie anterioară şi alta posterioară. După descrierea ei, îmi pot imagina lesne omul care vine în lumea aceasta  cu un bagaj numit « energia cerului anterior » şi care se compune din zestrea genetică cu care se naşte :  minerale, vitamine, hormoni, enzime, o anumită stare a sistemului nervos, în care este înregistrată chiar şi labilitatea emoţională.Ei bine, omul trebuie să folosească aceste instrumente cât mai bine, să şi le îmbunătăţească şi să adauge altele , de preferat benefice pentru evoulţia fizică şi psihică.Cea dobândită poartă numele de « energia cerului posterior ».Numai că, spune Iulia : “din păcate, este mai uşor să cobori, decât să urci; mai uşor să abandonezi, decât să lupţi;  mai uşor să priveşti în jos, decât să priveşti spre lumina, care îţi arată toate defectele.Uneori, lumina  te orbeşte, şi din această cauză o eviţi”.

Punctele de acupunctură

  Iată ce spune terapeuta despre un pacient care vine pentru prima oară la o şedinţă de acupunctură : «  Înainte de toate, fac o şedinţă de psihoterapie, deoarece , de cele mai multe ori pacientul este agitat.Dacă i-aş face inserţie cu ace în starea aceasta ,energia tensionată ar putea crea un blocaj care ar compromite terapia şi chiar i-ar înrăutăţi situaţia ». Conform medicinei chineze,  orice tulburare din organism îşi are cauza într-un dezechilibru energetic.Cu alte cuvinte, în plan subtil, corpul este străbătut de numeroase canale energetice, numite meridiane.Blocarea acestora  provoacă îmbolnăvirea în plan fizic. Ei bine, acupunctura eliberează acele canale prin care nu mai circulă energia, folosindu-se de 14 meridiane energetice (12 principale şi 2 secundare).Locurile în care meridianele se intersectează se numesc puncte de acupunctură.De fapt, acestea sunt stimulate cu ajutorul acelor ! Pe întregul  corp există 365 de puncte de legătură “practic ele sunt ca o reţea , aşa cum am învăţat la fizică”, spune Iulia. Ca sa fii sănătos, energia trebuie să circule armonios, fără să fie perturbată de vreo piedică.

Energia universală sau forţa de viaţă

   Ştim cu toţii că organele conlucrează pentru menţinerea stării de sănătate optime a organismului. În cazul în care apare un blocaj energetic, un anumit organ se îmbolnăveşte , iar acesta la rândul lui poate influenţa  şi modifica funcţiile celorlalte organe sănătoase, cu care se află în relaţie directă...Se poate vorbi despre o reacţie în lanţ. Situaţia aceasta trebuie schimbată, înainte să fie prea târziu.Procesul vindecării înlătură cauzele interne şi externe care au generat afecţiunea, organismul recăpătându-şi starea de bine. La prima vedere, acele lungi de 18 până la 51 milimetri, introduse sub piele  cam 3-5 milimetri, te pot face să exclami : ce tortură ! În realitate, inserţia nu este dureroasă şi acest lucru este confirmat de bolnavi, care spun că simt o plăcere relaxantă şi descriu faptul că un fel de curent electric le străbate trupul în anumite zone. În plus, după şedinţa, care durează între 15-20 de minute , la retragerea din corp, acele nu lasă urme sau cicatrici. Terapia armonizează întregul organism , reconectându-l la energia universală, care reprezintă de fapt forţa de viaţă.  Din punctul de inserţie se transmite un flux de informaţii bidirecţional: către organul afectat şi către creier, prin circuitul sistemului nervos. După părerea Iuliei, un pacient, care în paralel cu tratamentul îşi schimbă modul de viaţă,  eliberându-se de abuzurile şi greşelile care i-au provocat afecţiunea, poate fi considerat vindecat ( indiferent de gravitatea bolii de care a suferit).

   Acupunctura este cel mai eficient tratament, când vine vorba de eliminarea toxinelor, stres, migrene, insomnii. Tratează tumorile benigne şi maligne,are rezultate uimitoare în reumatism, noduli de tot felul, impotenţă şi frigiditate; chisturi ovariene şi fibrom uterin; nevralgii musculare; uneori poate înlocui cu succes proceduri de anestezie clasică. Mai mult,  s-au înregistrat rezultate bune în domeniul cosmeticii şi esteticii, în sensul că elimină vergeturile şi celulita; tratează ridurile; tonifiază sânii.Asociată cu şedinţe de psihoterapie, acupunctura reduce progresiv dependenţa de droguri, alcool, tutun. 

   Georgeta Istrate

Dr. Iuliana Avădănei este directorul Centrului de Sanatate MEDIREFLEX din Bucuresti.

Facebook: https://www.facebook.com/medireflex.ro/

Pentru programari la consultatie la Dr. Iuliana Avădănei, sunati la tel.0740.338.705

Un SMS pe zi – Acest februarie

Acest februarie-i promisiunea

Că primăvara iute va veni,

Ascultă ciripitul care umple lumea,

Priveşte  soarele ce ne va însoţi

Şi ochii mei ce veşnic te-or iubi!

Georgeta,

9 februarie 2016

Cultura Cucuteni-Tehnica ornamentării vaselor ceramice, faza A ( partea 2)

 

 În afară de motivele spiralice, meşterii cucutenieni au folosit, mai rar, ce-i drept, şi motive unghiulare, ca şi în ornamentarea pictată. În unele benzi alcătuite din mai multe caneluri-pliseuri paralele, sunt trasate şi desene unghiulare în formă de Z (dublu) culcat, pe care specialiştii îl consideră un derivat al spiralei S răsturnat. Când aceste simboluri sau desene se combină, el pare un derivat dintr-un meandru[1]. O altă tehnică folosită în faza A a culturii Cucuteni este decorul realizat în tehnica şănţuleţelor, rezultată probabil din accentuarea liniilor incizate, cu ajutorul unui vârf bont. Rezultatul: canelurile sunt înguste şi adânci. Tehnica aceasta a fost realizată în ultimele două etape ale fazei A, în zona de nord-est a Moldovei, dar şi dincolo de Prut. Este o tehnică care, după ce se stinge, nu mai are continuitate în fazele următoare, respectiv A-B şi B. ” Unele piese decorate în această tehnică- de exemplu o serie de vase binocluri- sunt realizări de adevărată virtuozitate, spiralele fugătoare arcuindu-se şi trecând de pe unul dintre «picioare » pe puntea de legătură şi de aici pe celălalt «picior», într-o desfăşurare perfect unitară şi acoperind, împreună cu motivele secundare –câte o dată grupe de gropiţe- întreaga suprafaţă exterioară.(Dumitrescu, 1979, p. 22).

 Cele mai multe vase de acest gen s-au găsit la Truşeşti, predominantă fiind spirala, care constituie frize orizontale, de diferite lăţimi şi se desfăşoară după criteriile ceramicii pictate. Cu alte cuvinte, spiralele sunt unite, dar nu înlănţuite sau transformate în spirale fugătoare dublate de spirale în S lăsate din peretele vasului. În alte cazuri, spirala fugătoare pare o bandă şerpuitoare continuă. De multe ori, acest fel de ornamentare este asociat de caneluri, cu plisură crudă de culoare roşie şi cu încrustaţie de culoare albă. În primele faze cucuteniene, ornamentarea este bicromă. O altă părere privind ceramica fazei A coincide cu a celorlalţi istorici. Decorul ceramicii din faza A, atât al speciei pictate, cât şi aceleia incizate, are ca motiv esenţial banda spiralică cu ambele capete răsucite, alcătuind aşa numita spirală în formă de S, dar nu lipseşte nici meandrul. Între ornament şi forma vasului nu este mai niciodată vreo legătură; de aceea spiralele se înlănţuiesc şi aleargă desfăşurându-se pe întreaga suprafaţă exterioară (uneori şi pe aceea interioară) a vasului, aşa încât pe bună dreptate acest stil a fost caracterizat ca dominat de goaza spaţiului (horror vacui).(Daicoviciu, 1960, p. 66).

 În această fază, decorul este obţinut cu ajutorul culorii albe. Aceasta trasează pe sau din învelişul fond, care poate fi de culori diferite, de exemplu: brun, brun-roşcat, negru, întotdeauna lustruit, motivele. Meşetrul cucutenian s-a folosit de patru elemente, şi anume: benzile late, liniile, şirurile de puncte şi pastile. Imaginaţia nu l-a oprit să le şi combine cu linii incizate sau caneluri. Desigur, cel mai frecvent motiv este... tot spirala! În unele cazuri, sunt vase ale căror siluete nu scot prea mult în evidenţă părţile componente, mă refer la gât, partea centrală, etc. , şi nu este împărţit în registre orizontale. Atunci când părţile componente sunt marcate clar de silueta vasului, ornamentaţia este tectonică. De exemplu, gâtul, indiferent că este mai înalt sau mai scund, poate fi decorat cu puncte albe aşezate în şiruri orizontale pe marginile registrului, cu două benzi late paralele fiind suplimentate cu caneluri orizontale sau cu alte combinaţii. Gâtul unora dintre vase este decorat cu spirale orizontale în S, rezervate din înveliş cu ajutorul liniilor albe de bordură. Corpul acestui fel de vase este împodobit cu o serie de caneluri orizontale, care prezintă din loc în loc grupe verticale de câte trei pastile albe. Pe unele castroane de dimensiuni mai mari motivul spiralic este aproape colţuros, uneori unghiular, deoarece tija spiralei nu se mai unduieşte, ci devine dreaptă, iar buclele devin simple prelungiri unghiulare ale benzii care trasează tija spiralei.

Uneori banda spiralică se poate transforma într-o bandă de zigzag, însoţită de linii şi de şiruri de puncte albe, pe alocuri înviorate de câte o pastilă albă, partea decorativă fiind delimitată de două caneluri.

 Ornamentarea bicromă pe străchini şi capacele în formă de clopot de la Frumuşica este interesantă, căci  meşterul introduce uneori câte o friză compusă din două şiruri de motive în formă de potcoave,  şirul acelora cu bucla în jos alternând cu acela cu bucla în sus ,constituind registrul central al unui capac, clopot, mărginit de caneluri presărate cu pastile albe. Faptul că «potcoavele» din şirul superior se ating cu cele din rândul inferior conferă o anumită unitate acestei frize, dubla linie de margine dând impresia că trece de la o buclă la alta şi constituie un motiv de sine stătător. Am fi înclinaţi să credem că aceste «potcoave» au rezultat din benzi circulare secţionate la unul dintre poli, deşi până acum asemenea benzi circulare par a se fi întâlnit numai pe ceramica policromă.(Dumitrescu, 1979, p. 24).

 În faza Cucuteni A1 ceramica specifică acestei etape nu s-a născut pe întreaga arie de răspândire a precucutenianului, ci exclusiv în regiunea cotului Carpaţilor, pe teritoriul de atingere dintre zonele de răspândire ale culturilor Gumelniţa şi Cucuteni. În etapele A1 şi A2 ornamentarea bicromă pe fond relativ închis (brun sau negru) şi lustruit motivele sunt pictate cu alb-mat, uneori, cu roşu. Pictura policromă (în trei culori) apare în cursul etapei A2. De-abia începând cu etapa A2 se poate vorbi de o pictură specific cucuteniană. În unele cazuri, aceasta (Pictura etapei A2) este combinată cu incizia[2]. Spuneam că cele trei culori specifice culturii Cucuteni sunt alb[3], roşu[4] şi negru[5], dintre ele una fiind aleasă ca fond, iar celelalte folosesc la pictarea motivelor ornamentale. Până la sfârşitul fazei A, negrul a fost folosit exclusiv pentru trasarea liniilor de bordură ale benzilor albe sau roşii.

 În faza Cucuteni A2 se mai menţine ceramica bicromă, dar se găseşte mult mai multă ceramică pictată în trei culori. Progresul în tehnica pregătirii pastei merge mână în mână cu introducerea tricromiei, aşa încât în marea majoritate a cazurilor ceramica tricromă este mult mai fină şi mai îngrijit lucrată decât aceea bicromă. polonicul cu coadă lungă, sunt creaţii mai recente, iar celălalt în faza Cucuteni A2. O altă formă considerată de obicei de esenţă precucuteniană este aşa-zisul vas-binoclu, dar la noi în ţară nu se întâlneşte înainte de etapa Cucuteni A 2.

 Ceramica tricromă (alb, roşu şi negru) se caracterizează prin motive mai ales spiralice, pictate sau rezervate în benzi mai late sau mai înguste, albe pe fond roşu sau roşii pe fond alb şi mărginite cu o linie de culoare neagră-ciocolatie. Pe lângă acesta se mai găseşte şi ceramica cu ornamente incizate, uneori motivele fiind benzi de mai multe linii paralele adâncite ca nişte şănţuleţe, în timp ce unele porţiuni ale pereţilor vaselor sunt acoperite cu roşu crud, după tradiţia precucuteniană.

 În etapa Cucuteni A 3 dispare cu totul ornamentarea bicromă, menţinându-se alături de ceramica în trei culori şi aceea cu ornamente incizate (dar numai benzi mărginite cu câte două linii incizate, nu şi benzi din mai multe linii paralele), precum şi specia de bucătărie. Şi în etapele A3 şi A4 se întâlneşte bicromie alături de policromie, dar această bicromie este cu totul deosebită de aceea «de tip vechi », din etapele precedente, fiind realizată în tehnica decorului policrom şi cu două dintre culorile folosite pentru policromie. În schimb, în foarte rare cazuri se poate vorbi chiar de o policromie în patru culori, căci pe lângă învelişul brun-roşcat s-au întrebuinţat pentru ornamentare toate cele trei culori amintite.(Dumitrescu, 1979, p. 18).  În unele aşezări de la sfârşitul acestei etape, nu se mai găseşte aproape deloc ceramică cu ornamente incizate (de exemplu la Fedeleşeni), vestind astfel zorile de tranziţie Cucuteni A-B.

Georgeta Istrate

BIBLIOGRAFIE

-     Dumitrescu, Vladimir, Arta culturii Cucuteni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

-     Schmidt, H., Cucuteni in der oberen Moldau, Rumänien, Berlin- Leipzig, 1932

       - Petrescu-Dîmboviţa, Văleanu, Mădălin-Cornel, 2004, Cucuteni-Cetăţuie, Săpăturile din anii 1961-1966. Monografie arheologică, Piatra Neamţ, BMA XIV, Editura “Constantin Matasă”, 2004

      -   Daicoviciu, C, Istoria României, vol. I,  Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1960

---

[1] Meandrul este un derivat unghiular al spiralei fugătoare.

[2] Această metodă de decor o întâlnim în cursul etapei de începutt A1, fără alt fel de decor.

[3] Adeseori are nuanţe gălbui

[4] Are mai multe nuanţe, uneori brun-cărămiziu sau brun mai închis

[5] Cu nuanţe de ciocolatiu închis