Am citit de curând cartea EUROSTUDII
Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută
la Editura Universităţii din Bucureşti. Am fost plăcut impresionată. De aceea am hotărât să scriu câteva cuvinte despre fiecare lucrare şi să dau două-trei
citate care să ilustreze, pe scurt, tema
abordată de fiecare autor în parte.
Volumul
este alcătuit dintr-o serie de comunicări
ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a
Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autorul primului articol:
Simona Matei
Universitatea
din București
Tema:
URME ALE
ANTICHITĂŢII ÎN ARTA MEDIEVALĂ :
REPREZENTAREA FIGURILOR ŞI A SIMBOLURILOR MITICE
Lucrarea
Simonei Matei este cuprinsă între paginile 13-22 ale volumului.
Continuitatea artei clasice în Evul Mediu
În lucrarea cuprinsă de volumul mai sus menţionat, Simona
Matei aduce în prim plan ideea
continuității artei clasice în Evul Mediu.
Contrar aparenţelor, arta antică nu dispare complet din reprezentările creştine în acea perioadă, ci este transformată în aşa fel încât să se potriveacă cerinţelor momentului. Autoarea scoate în evidenţă faptul că valorile clasice au fost adaptate și ajustate la viziunea unei lumi noi, chiar dacă arta clasică s-a menţinut într-un mod ascuns sau clar perceptibil, ca o formă de supraviețuire a culturii antice. O reîntoarcere spectaculoasă a culturii antice avea să se producă în perioada renașterii...
Contrar aparenţelor, arta antică nu dispare complet din reprezentările creştine în acea perioadă, ci este transformată în aşa fel încât să se potriveacă cerinţelor momentului. Autoarea scoate în evidenţă faptul că valorile clasice au fost adaptate și ajustate la viziunea unei lumi noi, chiar dacă arta clasică s-a menţinut într-un mod ascuns sau clar perceptibil, ca o formă de supraviețuire a culturii antice. O reîntoarcere spectaculoasă a culturii antice avea să se producă în perioada renașterii...
Preluarea
unor însuşiri ale unor personaje antice
„Reprezentări ale lui Hercule în arta
creştină timpurie se regăsesc deja , cu sensuri alegorice şi intenţii creştine,
în catacombele romane. Alăturările descoperite în aceste locuri , în primele
secole creştine , între scene biblice vetero-testamentare şi scene păgâne din
mitologia greco-romană au fost explicate prin faptul că lui Hercule i se ataşa
deja în acea perioadă un simbolism emergent ce avea să se impună tot mai mult
în Evul Mediu , prin trimiteri la virtute şi forţă în faţa adversităţii (...)
Aceeaşi evoluţie simbolică s-a produs şi în cazul reprezentării lui Orfeu , personaj
care, într-o catacombă romană paleocreştină, este alăturat figurii lui David ,
ca reprezentări a doi muzicieni cu puteri magice cântând în sălbăticie .
Apropierea nu este însă una între cultura veche ebraică şi cea antică
greco-romană , ci există deja intenţia asimilării figurii lui Orfeu în cea a
lui Isus Hristos, după prototipul Bunului Păstor , ale cărui cuvinte au
fermecat omenirea” (EUROSTUDII Vol. I.
Incursiuni în vârstele Europei ,pagina
15).
Gestică şi vestimentaţie - detalii preluate
din antichitate
„
Multe alte figuri și gesturi au fost împrumutate din mitologie, cum ar fi binecunoscutul
gest al lamentării deznădăjduite a Sfântului Ioan din Plângerea lui Hristos de Giotto. Gestul preia un detaliu
identic din expresia unui personaj în fața morții lui Meleagru, pe un sarcofag
roman aflat astăzi la Muzeu Luvru din Paris”.
„Vedem mai întâi braţele personajului aproape
împins în spate, într-o răbufnire a sentimentelor de durere, aplecat peste
patul de moarte a eroului antic. Giotto împrumută gestul, precum și profilul
chipului, tradând o vizibilă suferință față de persoana pierdută, și i le
atribuie Sfântului Ioan în cunoscuta scenă din fresca padovană” (EUROSTUDII Vol. I.
Incursiuni în vârstele Europei ,pagina
16)
„Pe de altă parte, veșmintele zeilor și ale
personajelor mitologice sunt adaptate adesea în arta Evului Mediu pentru a se
potrivi cu moda epocii. Acest lucru este valabil atât pentru Occidentul
medieval, cât și pentru Bizanț. De
exemplu, într-o miniatură dintr-un codice de secol XI de la Biblioteca
Patriarhiei Ortodoxe Grecești de la Ierusalim (Codex Taphou 14), dedicat unor
comentarii la omiliile lui Grigore din Nazianz, este zugrăvită scena nașterii
lui Dionisos, în care apare Zeus reprezentat ca împărat bizantin, purtând pe
cap o coroană caracteristică perioadei Evului Mediu central și purtând o tunică
brodată cu aur în loc hlamidei clasice. Reprezentarea îl înfățișează pe Zeus în
vreme ce îl scoate pe Dionisos din pântecele lui Semele și apoi îl coase în
coapsa lui, dându-i el însuși naștere mai târziu, iar scena are inclusiv un
fundal bizantin, cu ele de arhitectură și mobilier specifice” (EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei,
pagina 17)
În
concluzie...
Arta antică poate fi identificată indubitabil în operele de artă aparţinând vârstei de mijloc, în special de către
persoanele avizate. Ca să demonstreze aceasta, Simona Matei analizează în amănunt studiul
lui Erwin Panofsky „Renaştere şi renaşteri în arta occidentală”(1960), iar pentru o argumentare solidă, autoarea se leagă, în principal, de teoriile lui Aby Warburg despre
supravieţuirea şi continuitatea formelor şi a motivelor antichităţii artistice
de-a lungul epocilor, folosindu-se de opere de artă ale Evului Mediu. Aşadar,
în estul Europei, arta bizantină nu renunță total la vechile reprezentări antice,
ci le adaugă semnificațiilor specifice creștinismului. În vestul Europei, în absența
formelor artistice clasice, gândirea artistică îmbracă conținuturile clasice în veşminte
complet diferite.
Din
fericire pentru patrimoniul omenirii, această bogăţie de cultură a supravieţuit în Evul Mediu, chiar dacă a fost adaptată, transformată, ajustată...
Georgeta
Istrate
