Într-o seară de
toamnă târzie
De când cu noua viaţă, surprizele apăreau în
viaţa lui ca nişte musafiri nepoftiţi: mişca tot felul de obiecte cu puterea
minţii, se trezea într-o lume paralelă, în mijlocul unui eveniment ce avea să
se întâmple la mii de kilometri distanţă. Le spunea prietenilor ce a văzut şi,
la câteva zile, apărea ştirea în presă confirmând ceea ce văzuse: căderea lui
Ceauşescu; turnurile gemene care aveau să se prăbuşească; ravagiile unor
cutremure pe glob...
Într-o seară de toamnă târzie, cu frig şi
lapoviţă, se afla în magazinul “Victoria” alături de un prieten, în ideea de a-şi face fotografii
la minut pentru nişte acte. La ora aceea nu mai era lume în magazin, ci doar
vânzătorii, care se pregăteau să-şi facă socotelile. Când a intrat, a trecut pe
lângă o bătrânică, s-a uitat lung la ea şi a mers mai departe. În următoarea
secundă a simţit o căldură neobişnuită în corp. S-a întors şi a gândit:
“săraca, ce mult seamănă cu bunica mea!” S-a mai întors o dată şi, în locul
bătrânei, a văzut chipul Maicii Domnului, după care bătrânica a apărut din nou.
S-a întors, a scos din buzunar toţi banii pe care îi avea şi i-a dat. În acel
moment, făptura a dispărut. Nu-i venea să creadă. A ieşit. Străzile erau însă
pustii, pe o rază de câteva sute de metri nicio făptură... Bineînţeles că nu
mai avea bani pentru poze şi, ca să nu se facă de râs în faţa prietenului că nu mai are
bani să le plătească, a făcut în aşa fel încât filmul s-a voalat de cinci
ori...A doua zi, a câştigat de zece ori suma pe care i-o dăduse bătrânei
misterioase.
Mai ai puţin şi dansezi
Viorel spune că un destin mai frumos ca
acesta nici nu putea să aibă. Dacă sufletul îţi este dulce, el se poartă la
fel, dacă sufletul îţi este acrit şi nu vrei să-ţi schimbi atitudinea, se poartă ca atare. Copiii însă
îl iubesc necondiţionat şi ştiu că el este “nenea care ne vindecă”.Aşa şi este.
Diagnostice grave, care necesitau intervenţii costisitoare în străinătate, au
fost rezolvate cu succes; autism, paralizii, distrofii musculare, miopii, tetrapareze
spastice... În cabinetul lui am văzut bătrâni care au plecat cu bastonul la
subsuoară, sau, după ce au aruncat cârjele, au început să danseze. Şi el... “Hai,
tanti, mai încearcă...mai...mai...hai că merge, mai ai puţin şi dansezi”.
L-am
lăsat pe Viorel Pop cu colecţia lui de cârje şi cu bucuria recunoştinţei faţă
de divinitatea care i-a dăruit puterea
de a readuce bucuria pe feţele tuturor...
Georgeta Istrate
