De la modelarea şi decorarea vaselor, cucutenienii au trecut la decorarea pereţilor şi, ca o obsesie artistică, şi-au construit aşezările în formă de cercuri concentrice, în şiruri paralele sau grupe de case. Dintre toate motivele artistice pe care le-au folosit, cel mai frecvent este spirala. Cunoşteau purtătorii culturii Cucuteni mistere pe care noi, astăzi, de-abia le intuim? Aveau idee despre misterele Universului? Ştiau ei cu precizie că acest semn există peste tot, în noi şi în afara noastră, că este un simbol sacru capabil să trezească sufletul şi să îi amintească de originile sale? În artă se spune că sufletul artistului se mulează pe scheletul de lumină al spiralei, umplându-i golurile cu propriile sale sentimente. Am căutat câteva semnificaţii ale spiralei...
Spirala
este de-a dreptul ameţitoare, dacă
priveşti mai mult, simţi cum sufletul îţi este hipnotizat de infinitul ce se
deschide în abisurile sale.
Aşadar, despre spirală, de la lume adunate...
- în natură, toate formele biologice evoluează în
spirală;
- semn al energiei regenerative;
- spirala exprimă punctul de obârşie, ea întreţine
mişcarea circulară şi o prelungeşte la infinit – linii nesfârşite ce leagă fără
încetare cele două extremităţi ale devenirii;
- simbolizează emanaţie, extensie, dezvoltare,
continuitate ciclică, aflată în progresie, în rotaţia creaţională;
- spirala este labirintul, reprezentând o evoluţie
ce pleacă din centru, dar şi o involuţie prin întoarcerea la centru;
- un simbol
al fecundităţii. Scrijelită pe idolii feminini, ea omologhează centrii de viaţă
şi de fertilitate;
-
spirala
poate fi călătoria pe care o întreprinde sufletul după moarte până la atingerea
ultimei sale destinaţii;
- creşterea omului de la stadiul de fetus la
bebeluş, apoi la copil, adolescent, matur şi întoarcerea la neexistenţă;
-
legătura
cu strămoşii;
-
galaxiile
adesea au formă de spirală;
- sub formă dublă, cu spire înfăşurate în sens
contrar, avem cele două energii fundamentale care ţin universul în echilibru:
energiile masculine şi feminine.