Tinerii geniali ai României - Anca Socaci

     Am achiziţionat  de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti. După ce am citit-o, m-am gândit  să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată. 

    

    Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatori: Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.

Autor: Anca Socaci  

Universitatea „ Babeş-Bolyai” Cluj Napoca

Tema:UN TEXT ROMÂNESC GOING GLOBAL. CARTOGRAFIEREA AVENTURILOR ÎN REALITATEA IMEDIATĂ ÎN SPAŢIUL BRITANIC ŞI CEL AMERICAN 

Articolul Ancăi Socaci   este cuprins între paginile 285-301  din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei” 

Cazul lui Max Blecher...

    „Ceea ce propun prin această lucrare este o analiză a relaţiei dintre spaţiul naţional, localizat, şi cel global , proiectat dincolo de fr   ontierele statale , pornind de la o serie de conflicte politice care îşi au originea în literatură. Astfel, consider cazul lui Max Blecher semnificativ pentru a ilustra modul în care un adventure in immediate irreality devine o aventură privind accesul la spaţiul literar mondial, subliniind relaţia tensionată între going global şi formele de consacrare, respectiv concurenţă pe care spaţiul literar şi toţi actanţii săi ( de la edituri la prefaţatori) le ascund în spatele mirajului autonomiei. 

Sursa imaginii: https://www.amazon.com/Intamplari-irealitatea-imediata-cicatrizate-Romanian/dp/6067930102

     Alegerea romanului Întâmplări în irealitatea imediată de M. Blecher drept punct de plecare al acestei cercetări se justifică , la o primă privire, prin prezenţa acestui autor pe scena culturală românească , fie ca titlu de festival ( Blecher Fest) sau premisă a unei ecranizări , fie prin reeditări ale volumelor sale sau ale biografiilor care îi sunt dedicate. De asemenea, legătura sa cu spaţiul anglofon merită analizată , deoarece este mult mai recentă decât cea cu alte spaţii privilegiate ale culturii occidentale , precum cel francez , unde o primă traducere a volumului a fost realizată în 1972 , sau cel german, unde romanul apare în 1990” (pagina 286).

Un teritoriu delimitat lingvistic

   „ După cum remarcă şi Christian Moraru şi Andrei Terian , spaţiul unei naţiuni nu trebuie să fie (şi, de regulă, nu este) identic cu spaţiul unei literaturi. Astfel, ceea ce voi numi teritoriu nu e delimitat geografic , ci lingvistic. Există, în acest sens, un lucru esenţial, pe care un englez şi un francez vorbitor de engleză îl au în comun, anume posibilitatea de a ajunge la un anumit text tradus în Marea Britanie şi de a-l citi. Această lucrare nu va trata distribuţia strict ca fenomen economic , ci se va opri asupra spaţiului lingvistic anglofon care se formează prin unirea acestor vorbitori plurilingvi şi care, după Pascale Casanova, poate fi descris ca universal (...).Spaţiul anglofon poate fi considerat un asemenea construct, întrucât oferă actualmente această garanţie a universalităţii (pagina 287).

Trei versiuni diferite ale romanului 

   „ În intervalul 2007- 2015 apar trei versiuni diferite ale romanului Întâmplări în irealitatea imediată , care par să mizeze pe trei forme distincte de vizibilitate. Dacă prima traducere beneficiază de o platformă cu acces liber, fiind astfel la îndemâna oricui, următoarele două sunt publicate în câmpul literar mondial, motiv pentru care distribuţia şi consacrarea lor intră sub imperiul legilor comerciale , dar şi al concurenţei pe piaţa de literatură. Modul în care fiecare publicare se va raporta la acestea este diferit , după cum am ilustrat, urmând a distinge între o direcţie de nişă, care nu izolează textul propriu-zis în originalitatea lui, şi una de comercializare , în cadrul căreia accestul pus pe consacrarea şi acumularea capitalului literar este indiscutabilă” (pagina 290).

Moldova...

   „ Ceea ce atrage imediat atenţia este faptul că moştenirea în siajul căreia este aşezat Blecher nu se realizează conform unor principii de filiaţie artistică , ci ţinând cont exclusiv de zona geografică din care provine, anume Moldova. Astfel, alăturarea lui de Mihai Eminescu  ( late – Romantic poet) , Nicolae Iorga ( historian), Isidor Isou ( avant-garde poet and artist , the inventor of lettrisme) şi Dan Lungu  (novelist) , drept linie genealogică în care se inserează M. Blecher , contribuie la o formă de delimitare strict naţională a autorului , supunându-l astfel unui canon românesc care pare o formă violentă de naţionalism. Diversitatea domeniilor atrage însă atenţia şi asupra proiectului în cadrul căruia traducerea apare. Având în vedere natura transdisciplinară a cărţii ce îmbină textul  blecherian cu ilustraţii realizate de Anca Boeriu , transgresarea frontierelor literarului în ceea ce priveşte moştenirea culturală românească leagă aceşti doi artişti, situându-i într-un spaţiu naţional larg. Departe de a focaliza propriu-zis romanul, alăturarea subliniază nume ce ar putea să rezoneze cu publicul internaţional ( Isidore Isou, dar şi Mihai Eminescu), reprezentând totodată mai multe domenii ( literatură, istorie, artă)” ( pagina 291).

Republica Universală a Literelor

 „ Consacrarea unui text duce într-un mod tainic la autonomia presupusă a Republicii Universale a Literelor , între cele două existând o legătură indiscutabilă. Dacă cea din urmă este asemănată , în viziunea lui Pascale Casanova , cu un miracol, prima aminteşte de o formă de metamorfoză alchimică, având la bază un garant magic. Prin intermediul consacrării, se produce „o schimbare a naturii” textului, adică „ o trecere de la inexistenţă la existenţa literară , de la invizibilitate la starea de literatură, transformare numită aici literaturizare”. Gradul de eficienţă al acestei deveniri alchimice diferă însă de la o situaţie la alta” ( paginile 293-294).

O dublă autonomie

” Circulaţia romanului  Întâmplări în irealitatea imediată de M. Blecher pare, la o primă vedere , să fie marcată de o dublă autonomie: pe de o parte , faţă de momentul redactării operei şi, pe de altă parte , faţă de primul său câmp de receptare. Cu toate acestea , Pierre Bourdieu subliniază aparenţa acestui fenomen, care caracterizează o viziune plină de prejudecăţi. Prin concentrarea asupra modului în care traducerile apar, sunt prezentate şi, mai apoi, receptate în spaţiul anglofon, se observă existenţa unor „autorităţi ale instituţiei ”, în termenii sociologului francez , care delimitează cadrele de receptare” ( pagina 298).

 

Tinerii geniali ai României - Alexandra Gerea

   Am achiziţionat  de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată. 

    

     Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatori: Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.

Autor: Alexandra Gerea

Universitatea din București 

Tema:  „INVIZIBILI ŞI PUŢIN NUMEROŞI” ÎN ROMÂNIA , ŢARĂ DE DESTINAŢIE PENTRU MOBILITATEA ACADEMICĂ . STUDENŢI DIN CHINA ŞI ANGOLA LA UNIVERSITĂŢILE BUCUREŞTI ŞI POLITEHNICA 

 Articolul Alexandrei Gerea este cuprins între paginile 257-270  din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei” 

Plusuri şi minusuri

  

    Dincolo de ţinta acestui articol, tema propusă de Alexandra mi-a descifrat unele enigme ale sufletului omenesc. Am gustat o picătură din stările emoţionale pe care le încearcă persoanele care, din diverse motive, aleg să meargă în altă ţară. Eu însămi am încercat o suferinţă sinonimă cu boala , atunci când m-am îndepărtat de locurile în care m-am născut.   

    Nu-mi dau seama care dintre cele două categorii de studenţi reacţionează mai bine. Chinezii, care sunt mai reci (  influenţaţi probabil de ţară şi de mamă - cele două concepte care nu pot fi schimbate)  şi care s-ar putea numi mai repede şi mai uşor  cetăţeni ai planetei,  sau studenţii angolezi , mult mai emoţionali şi mai ataşaţi locului în care s-au născut. Presupun că cele două reacţii au plusuri şi minusuri. Însă studiile de caz din acest articol ne ajută pe fiecare dintre noi să ne cunoaştem mai bine...

Migraţia ca fenomen socio-cultural

 

Sursa imaginii: https://www.regielive.ro/noutati/studenti-straini-care-studiaza-in-romania.html

” Din variatele aspecte culturale implicate în fenomenul migratoriu, am selectat două componente asupra cărora mă voi opri şi pe care le voi exemplifica prin realităţile întâlnite în teren: identitatea şi familia transnaţională.

    Relaţia dintre migraţie şi identitate este una complexă. Identitatea este un fenomen dinamic şi evolutiv, este fluidă şi în continuă adaptare în funcţie de contexte.Genevieve Visonneau nota faptul că identitatea este compusă din „reprezentările a ceea ce suntem , reprezentările a ceea ce vrem să fim , reprezentările a ceea ce ar trebui să fim în durata, spaţiul şi diversele circumstanţe ale vieţii sociale”.

      Aceste trei dimensiuni ale identităţii sunt negociate şi reinterpretate în cadrul fenomenului migratoriu, întrucât diferenţele culturale între ţara de origine şi cea de destinaţie plasează individul în interacţiuni şi contexte noi ce îl forţează să îşi adapteze discursul identitar la realităţile sociale în care se află. Migrantul socializează , iar în felul acesta este nevoit să îşi reevalueze propria identitate, cultură şi mentalitate , ceea ce produce automat o remodelare în vederea adaptării. Odată revenit în ţara de origine, discursul său se schimbă, se percepe pe sine ca „diferit” faţă de cei „de acasă” şi este nevoit pentru o scurtă perioadă să treacă din nou prin procesul negocierii identitare pentru a se readapta culturii de origine. Aceste fenomene demonstrează puternica interacţiune între cultură , identitate şi migraţie, amplificată de contextul actual al globalizării şi al deteritorializării.

   Al doilea concept teoretic angrenat de studiul fenomenului migratoriu este transnaţionalismul , care la rândul lui problematizează un alt obiect de analiză, familia transnaţională.

    Definit în numeroase studii antropologice  ” ţara de destinaţie” , transnaţionalismul prezintă un interes deosebit din perspectiva modului în care implică agentivitatea şi strategiile identitare ale migranţilor , care sunt „conectaţi la două sau mai multe societăţi simultan” (paginile 259-260).

        Reticenţe sociale

   „Invizibilitatea invocată în titlu se referă la dificultăţile pe care le-am întâmpinat pe teren în identificarea informatorilor, dar şi la statutul pe care îl au studenţii chinezi şi angolezi în ceea ce s-ar putea numi cultura căminului studenţesc. Înainte de a apela la figurile autorităţii, mai exact administratorii căminelor , am încercat modalităţi neoficiale de descoperire a studenţilor străini ; am adresat întrebări cunoştinţelor din cămin, vecini sau prieteni. Răspunsurile au fost descurajante : majoritatea pur şi simplu nu ştiau nimic despre studenţii străini , fiind oarecum intrigaţi de curiozitatea mea căreia i-au răspuns cu o altă întrebare: „ de ce aş şti despre ei?” Am răspândit întrebări şi în mediul virtual , pe grupurile căminelor şi, în cele din urmă, a apărut un singur nume , al unei studente din China (pagina 262).

Facebook, Facebook...

    „ Odată ce am identificat primul informator, am înaintat folosind metoda pânzei de păianjen, obţinând alte nume de la fiecare student în parte. I-am contactat folosind reţeaua socializantă Facebook, am intrat în legătură cu ei şi am stabilit interviurile. Întâlnirile au avut loc la cafenelele din complexul Grozăveşti, în Centrul Istoric al Bucureştiului şi la complexul comercial Afi Palace Cotroceni, locuri pe care informatorii le-au considerat a fi la îndemână. O descoperire interesantă a terenului a fost tocmai această reţea ascunsă a studenţilor străini , camuflată de masca invizibilităţii aparente, dar densă în structurile ei profunde” (pagina 263).

Percepţii sociale în ţara de origine

   „ Liu, un tânăr de 22 de ani , venit din China pentru a studia limba română la Universitatea din Bucureşti, consideră că experienţa în România l-a determinat să îşi înţeleagă altfel propria cultură, să îşi reconsidere sistemul de valori în care s-a format şi chiar să îşi modifice proiectul de migraţie. Provenit dintr-un oraş marginal de lângă Beijing, o zonă rurală, a venit în România, prin intermediul unui parteneriat dintre Universitatea din Beijing şi Universitatea din Bucureşti, beneficiind şi de o bursă din partea Ambasadei Chinei în România. Iniţial, proiectul migratoriu era gândit în vederea unei reîntoarceri în ţara de origine ; ajuns în Bucureşti , a întâlnit o serie de diferenţe faţă de mediul lui de provenienţă: activităţi culturale frecvente, ieşiri în oraş, posibilitatea de a călători şi de a vizita numeroase oraşe ( a fost la Timişoara, Cluj, Sibiu, Sinaia), comportamentul ospitalier al românilor , ceea ce l-a determinat să îşi regândească întregul proiect de migraţie. Îşi doreşte să rămână aici , să dobândească un statut sigur şi să fie profesor de limba română. La întrebarea „ De ce vrei să rămâi aici?”, mi-a răspuns zâmbind că se simte mai mult român decât chinez ; apoi mi-a explicat faptul că în China , studiile în străinătate, în special în Europa, sunt valorizate pozitiv şi asociate unor şanse mari de reuşită profesională şi personală. Dar această valorizare pozitivă se produce numai în condiţiile unei întoarceri în ţara de origine , în caz contrar, mobilitatea ei fiind percepută ca o investiţie eşuată. Conflictului identitar pe care îl trăieşte Liu îi este asociat sentimentul de vină faţă de părinţii săi , pe care consideră că îi abandonează şi pe care şi-ar dori să-i aducă aproape, aici, în România” (paginile 263-264).

Să fii la fel în timp ce eşti diferit 

   „În cazul studenţilor din Angola , referinţa la identitate a presupus un alt discurs, eliberat de tendinţele statale. Migraţia în Europa este , şi în cazul lor, valorizată pozitiv, accentul punându-se pe necesitatea acestei experienţe în vederea maturizării. La rândul lor, studenţii angolezi beneficiază de bursă din partea Ambasadei , care se află în Serbia. Orientarea lor în ceea ce priveşte domeniile de studiu se concentrează pe inginerie şi construcţii , extrem de dezvoltate în Angola.

      Motivele migraţiei în Angola se bazează în primul rând pe felul în care învăţământul superior europen este perceput în spaţiul african. Conform informatorilor, orice student care vrea să reuşească din punct de vedere profesional merge la o universitate în Europa, iar alegerea ţărilor de studiu ţine de bugetul şi preferinţele fiecărei familii. Această valorizare pozitivă a Europei se realizează printr-o perspectivă omogenizantă, informatorii făcând deseori referire la România prin folosirea termenului „ Europa”, reciproca fiind la rândul ei valabilă. Constatarea este importantă , întrucât readuce în discuţie binecunoscutul raport identitate-alteritate însă, de data aceasta diferenţele dintre continente cu privire la calitatea învăţământului sunt asumate şi recunoscute de partea defavorizată , conform autoetichetării.

    Dincolo de necesitatea migraţiei în vederea reuşitei personale, este invocată importanţa maturizării şi a devenirii. A fi student străin, a învăţa să fii la fel în timp ce eşti diferit este o provocare personală. Ricardo, în vârstă de 23 de ani, student la specializarea Geologie , povesteşte despre dificultăţile de a trăi aici: „ Trebuie să spăl singur, să mănânc, să fac tot singur. E greu, dar mă ajută mult şi aşa devin mai adult”.

   Aşadar, atât pentru studenţii din China , cât şi pentru cei din Angola, migraţia reprezintă în primul rând, o formă de maturizare şi de modelare a identităţii , de provocare a unor aspecte considerate anterior ca fiind naturale , de demonstrare a mobilităţii culturale şi a flexibilităţii identitare. Maturizarea şi definirea identităţii se produc în ţara de destinaţie , dar ele devin recunoscute şi confirmate odată cu revenirea în spaţiul de origine” (paginile 264-265).

Observaţie din teren...

   „ Voi nota o observaţie din teren, relevantă pentru înţelegerea diferenţelor dintre studenţii chinezi şi angolezi: în punctul discuţiilor despre familie, informatorii din China nu trădau emoţii sau stări puternice, în timp ce tinerii din Angola erau vizibil afectaţi, având întreruperi în vorbire , pauze dese şi gestică specifică. Constatarea este una de ordinul evidenţei , însă ea devine grăitoare atunci când o raportăm la un anumit model familial şi la un discurs care este pus în evidenţă prin intermediul transnaţionalismului” (pagina 265).