Oana Radu! Așa se numește ființa care mi-a trezit sentimente
artistice cum rar mi-a fost dat să trăiesc. Doar prin simpla apariție!!! Am scris atunci un mic articol pe blog : https://romaniaitaramea.blogspot.com/2020/11/vizitatoarea.html
O mare necunoscută
Înainte să plece de
la muzeu, i-am cerut numărul de telefon, în ideea de a afla mai multe despre
munca ei. Vreau să vă spun că, în telefonul meu, ea se numește Vizitatoarea, la
fel ca articolul pe care l-am scris atunci. Chiar dacă ulterior i-am aflat
numele , nu l-am schimbat și în telefon. Mi se pare misterios, la fel ca momentul magic în care am
văzut-o pentru prima dată.
Am descoperit de pe site-ul ei că, în lumea modei, este foarte cunoscută. Însă pentru mine era o mare necunoscută. Și am luat-o ca atare.
Câtă vreme am lucrat în presă, mi-a plăcut să scriu în mod special despre persoane cu abilități deosebite care nu cunoscuseră celebritatea. Nu știu în ce măsură Oana Radu se încadra în această categorie, dar cum să nu vrei să afli mai multe despre această explozie de creativitate?
De ce mă așteptam la un refuz ...
Am întrebat-o, într-un mesaj pe whatsap,
dacă ar fi de acord să-mi acorde un interviu. Neștiind câtă valoare ar avea pentru ea ca o supraveghetoare de muzeu să scrie despre munca ei, m-am așteptat la un refuz. Și spun asta pentru că am încercat o dată să pun niște întrebări unui critic de artă celebru în România, care m-a refuzat. Și a făcut-o într-un mod disprețuitor. Chipul acesui om transmitea ceva de genul: este sub demnitatea mea să răspund la întrebările unei ...supravehetoare! Se vedea pe chipul acestui om că sunt un nimic. Chiar mi-a făcut un semn să dispar din fața lui. Desigur, nu am vrut să par o victimă povestindu-vă toate acestea, însă în contextul dat, am ținut să explic de ce mă așteptam la un refuz. Spre bucuria mea, Oana Radu a fost de acord. Cred că până la urmă depinde de frumusețea de caracter a fiecăruia, de noblețea spiritului din fața ta.
Cum spuneam, Oana Radu a fost de acord să răspundă întrebărilor mele. Ceea ce a ieșit m-a transportat iarăși într-un sentiment unic, am retrăit clipele în
care am văzut-o atunci în muzeu. Fascinant!
Rochii modelate direct pe corp!
- Cum îți vine inspirația? Descrie-mi starea
pe care o ai în momentul în care aripa ei te atinge . Ce simți și ce
faci practic în acea clipă , așa încât momentul magic să nu dispară?
- Pentru mine, inspirația înseamnă imagini care se cristalizează
singure în minte, se conturează de la sine. Apoi, poate cel mai important
moment este acela în care încerc să modelez, cu ajutorul materialului, ceea ce
văd. Aproape niciodată nu desenez rochiile pe care vreau să le creez! Le produc
direct ca machetă, de cele mai multe ori le modelez direct pe corpul meu. Am în
atelier tot ceea ce aș avea nevoie pentru a face lucrurile în mod “corect”. De multe ori însă, am avut nevoie să croiesc o rochie atunci când am călătorit,
pentru că voiam fie să o port la un anumit eveniment, fie pentru o ședință foto. Din acest motiv, corpul meu a fost cel mai la îndemână
“manechin”. În Heidelberg de exemplu, a trebuit să cos o rochie de mireasă
pentru o ședință foto. Am făcut-o uitându-mă în oglindă și modelând
materialul pe mine, folosind bolduri.
Roșul - forța focului ce lasă doar esențele să trăiască!
- Ai spus atât de frumos că roșul este
culoarea ta preferată. În afara faptului că arată bine în fotografii , că
ființa care poartă o rochie roșie este mai atrăgătoare ( clar, nu trece
neobservată!), ce trezește în sufletul tău această culoare?- (o muzică, o
emoție, un vers, o magie, o stare care-ți modifică trăirile, viață, zbor,
atemporalitate….) Dezvoltă cât poți, ia-ți timpul necesar, observă-ți reacțiile
când te gândești sau când privești culoarea aceasta. Las-o câteva momente să te
cuprindă , simte -o, apoi povestește-mi.
- Roșul, pentru
mine, înseamnă intensitatea și ritmul cu care ne trăim, de fapt, viața. Poate că
reprezintă ceea ce simt cu adevărat în interiorul meu. Dacă mi-aș imagina forța
unui artist, în momentul în care creează, ca având culori, atunci cu siguranță
culoarea roșie ar fi prezentă drept unul dintre elementele principale ale
creației! Este o culoare a vitalității, o culoare care te aprinde și te
transformă, nu lasă pe nimeni neatins. Dinamismul ei accelerează timpul. Roșul are forța focului în
urma căruia doar esențele tari rămân! Este o culoare care accentuează adevăruri
și care metamorfozează privitorul. Pentru mine, în mod special, reprezintă
culoarea unui nou început, a renașterii personale, a reinventării. Și cred că o
femeie care poartă roșu își afirmă puterea și vitalitatea... Iar dacă ar fi să
aleg o muzică, mă gândesc la anumite acorduri de fado, care mă duc cu gândul
la Portugalia, la Amalia Rodriguez sau la bolerourile de neuitat ale lui
Augustin Lara, atât de îndrăgite de personajul lui Gabriel Garcia Marquez.
Locuri diferite inspiră vise diferite
- În călătoriile în care mergi, simți un parfum
unic pe care numai acel loc îl are? Cum înserezi acest parfum în creațiile
tale, așa încât cei care privesc o rochie făcută de tine să fie învăluiți în
magia lui ?
- Cu siguranță, fiecare oraș în care am locuit a fost
diferit. Fiecare oraș are o energie pe care, la nivel subtil, o percepem. Firește,
fiecare dintre noi rezonează diferit cu locurile vizitate sau cu orașul de reședință.
Dar anumite amprente există deja în fiecare loc. Pentru mine, cea mai mare
surpriză a fost să remarc faptul că visele sunt atât de diferite dintr-un oraș în
altul. Nu mi-am dat seama de asta decât atunci când am locuit mai mult timp într-un
oraș. În Barcelona visele au fost atât de diferite de București! Aș putea
spune chiar că există o mare diferență între Veneția și Roma, Heidelberg și
Paris, Brighton sau Ibiza... În fiecare oraș în care am locuit, am încercat să îmi
aleg materialele de la case de țesături cu tradiție locală. Acest
lucru face ca texturile și imprimeurile să fie adaptate la clima orașului,
la tradiție și , de ce nu, la... savoarea locală!
Întotdeauna însă, am simțit că mi-aș
fi dorit să pot dărui mai mult orașului în care trăiesc,
să pot împărtăși mai mult din esența lui. Cred că asta este și tortura oricărui
creator și în același timp binecuvântarea faptului că mereu rămâne atât de mult
de exprimat. Una dintre dorințele mele mai vechi este să fac câte o rochie
inspirată din piesele de arhitectură importante ale fiecărui oraș în care trăiesc.
O întrebare ciudată? Poate că nu...
- Mi-a venit o idee! Te-ai gândit vreodată să numești rochiile
după locul care te-a inspirat? De exemplu : Rochia Londra; Rochia Brașov,
Rochia Barcelona… Sau , dacă inspirația ta a venit într-un parc sau într-un
local, cum ar suna Rochia Herăstrău, Rochia Carul cu bere
sau Rochia Hanul lui Manuc ...Te-am făcut să zâmbești? Asta este și ideea!
- Da!!! Îmi făcusem o hartă și încercuisem orașele în care
am prietene și unde le pot trimite rochiile pentru ședințele foto. Începusem cu
orașele din Europa, am descoperit apoi că reușeam să ajung mult mai departe cu
ajutorul lor, în destinații chiar foarte exotice. Mi-aș dori foarte mult să reușesc
să fotografiez mai mult orașele din România, mai ales din zona Transilvaniei,
după care tânjeam foarte mult când locuiam în Barcelona. Mi-aș dori să fac
rochii inspirate de arhitectura castelelor noastre și să fac o astfel de colecție.
Recent, am fost onorată să particip cu rochiile semnate de mine, în cadrul unui
proiect cultural desfășurat de Asociația Pentru Patrimoniul Regal Peleș
(https://patrimoniupeles.ro/ ). Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la o colecție
de vară inspirată de rochiile Reginei Maria, atât de îndrăgită de noi toate.
Contraste!...Complicat de frumos!
- Când te-am întâlnit la muzeu, erai
îmbrăcată într-o rochie lungă, minunată, diafană, fascinantă. Impactul a fost
atât de puternic la vederea acelei rochii, încât nu mi-am revenit toată după
amiaza . M-am simțit de-a dreptul hipnotizată. Mai sunt rochii lungi pe lumea
asta, dar nu-mi explic de ce m-a marcat în felul acesta rochia creată de tine.
Era ceva unic , o purtai într-un fel anume... Nu știu, cred că rochia și fata
se potențau reciproc. Ce părere ai despre asta?
- Este una dintre ” criticile ” pe care le primesc atât
de des și întotdeauna cu zâmbetul pe buze: rochiile create de mine sunt lungi până
în pământ! Este poate felul în care mă văd eu ca femeie și felul în care înțeleg
feminintatea. Ținând cont că suntem în 2021, poate că este un contrast destul
de mare între modul în care trăim astăzi - toate rolurile noi pe care ni le asumăm ca femei, toate provocările și toată dinamica modernă și aceste rochii
lungi, diafane, din materiale prețioase, pe care cu atât de multă naturalețe îmi vine să le cos. Cred că are legatură tocmai cu acest contrast între, pe
de o parte femeile puternice, care suntem fiecare dintre noi, luptătoarele
neobosite, mințile permanent active și delicatețeațea si frumusețea în care o
rochie lungă îmbracă un corp de femeie, aerul puțin regal și doza de mister. Toate acestea împreună, mi se pare că reușesc mai degrabă să întregească un
portret al femeii moderne în comparație cu o rochie scurtă și comodă.
Îmblânzirea ... materialului!!!
- Ai spus că lucrezi doar cu bumbac și
mătase, că aceste materiale îți par vii. Crezi că aceste țesături atât de
plăcute la atingere, au propria lor aură ce contribuie la magia prezentării? (
Fiecare întrebare pe care ți-o pun mă duce cu gândul la momentul în care te-am văzut
la muzeu. Păreai o zeiță, o făptură misterioasă care exercita asupra mea un
magnetism incredibil. Ceva imperceptibil era și nu era…Greu de pus în cuvinte).
- Am o fotografie cu mine de când eram foarte mică, cred că vreo 5 ani: mă sprijineam cu o mână de cățelul meu și în cealaltă mână țineam mica și prețioasa mea colecție de materiale din ziua respectivă. Vecina
noastră era croitoreasă. Mergeam uneori în vizită la ea , pentru a degusta dulcețurile
făcute în casă. Îmi dădea voie să îmi aleg din resturile de materiale rămase de la
tipare. Nu vă pot descrie încântarea cu care le priveam pe fiecare în parte!
Cât de intens reușeam să visez doar atingând câțiva centimetri de material; de
cele mai multe ori țineam în mână un petic mic, cu formă tare ciudată, din
cauza decupajului anterior, cules dintr-un sac ținut sub mașina de cusut, din
care de fiecare dată, ieșeam plină de capete de ațe și praf. Magia asta am
trăit-o atunci, cu aceeași intensitate cu care am trăit vizitele mele de mai
târziu, în Barcelona, la Ribes y Casals, un magazin cu tradiție de la 1900.
Trei etaje dintr-o clădire superbă, pline cu mătase sălbatică, țesături din
cele mai fine, materiale pentru rochii flamenco, bumbac natural și materiale
pentru renumitele lor spectacole de carnaval de stradă...
Abia după atâția ani de
lucrat cu diverse țesături, pot spune că simt într-adevăr că materialul are o
anumită voință proprie. Te ghidează el însuși în procesul creației, sau uneori
chiar îti impune ce anume vrea să devină. Sunt și momente în care te lupți
cu el și pierzi lupta, sau reusești să îl îmblânzești, să îl faci să ți se
supună, să folosești forța lui pentru a construi ceea ce vrei.
Doamne! Atât de romantic...
Vizitele în
magazinele cu materiale înseamnă a mă putea lăsa purtată de toate
posibilitățile pe care mi le deschide interacțiunea cu materialele. Procesul
prin care le aleg este în sine magic pentru mine. Mai degrabă consider că mă
las purtată de un vis sau altul, de o creație sau alta. De multe ori ele te
aleg pe tine, te seduc și nu te lasă să pleci acasă fără să le iei cu tine, nu
te lasă poate nici să dormi, îți dau impresia că se lasă modelate de tine, ca
apoi să le porți, să atragi o privire sau alta, să îți faci un nou prieten, o
nouă cunostință, să călătorești mai apoi într-un loc sau altul, să topești o inimă
sau alta, să iei un avion sau altul, să îți transforme în final viața, mai mult
decât ai fi crezut vreodată că o poate face un petic mic de material.
Materialul are voință proprie!
Reușita o consider atunci când pot modela
materialul așa încât să obțin exact ceea ce văd in mintea mea. Deși, de multe ori,
materialul te poate ghida către o formă nouă, poate chiar mult mai interesantă
decât cea care apare inițial în minte, materialul are o voință a lui, are
imprimat în el o forță anume, care lucrează împreună cu tine la creația
respectivă.
Georgeta Istrate
Mai multe despre Oana Radu găsiți pe:
https://www.facebook.com/maisonoanaradu/
