Cine ești tu, Viorel Pop?

        

   Îl văzusem pe Viorel Pop la televizor de mai multe ori. Atât de tare m-a impresionat, încât mi-am zis că, dacă o să merg vreodată la un bioenergetician, el va fi acela. Când mă aşteptam mai puţin, întâlnirea s-a produs. Aveam emoţii, din cauza asta credeam că o să stric tot. Dar  nu a fost aşa. Din momentul în care i-am auzit glasul, orice emoţie a dispărut ca prin minune şi, cu toate că nu-l întâlnisem niciodată, m-am trezit exclamând entuziasmată, în timp ce mă îndreptam spre cabinetul lui: aud  glas de brăilean de-al meu! Nu ştiu când m-am aşezat pe scaun, nu mai ştiu nici dacă am dat mâna cu el, vedeam doar un om înconjurat de icoane. Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul că, în timp ce  vorbea cu mine, se concentra spre televizor. Auzisem de la niște prieteni că, în terapiile sale, folosește culorile televizorului, dar nu-mi dădeam seama cum și de ce. Posibil să fi fost doar o presupunere. Cert este că, în acele momente, simţeam furnicături în tot corpul. Era  ca o energie ce  mă răscolea,  o căldură îmi cuprinsese fiinţa, îmi ardeau obrajii şi auzeam ca prin vis:”ai dureri de coloană, ficatul nu este în regulă, picioarele şi mâinile îţi sunt reci, ai probleme la un sân,… de ce-ţi pare rău de viaţa pe care ai trăit-o până acum şi de ce, mă rog, nu porţi ochelari?!...”. Rămăsesem mută. Nici nu avusesem timp să mă dezmeticesc, nu-l întrebasem nimic şi el începuse să-mi citească toată viaţa. Cunoştea  evenimente atât de intime din viaţa mea şi le spunea cu atâta precizie,  încât am rămas fără cuvinte.

“Niciodată nu mi-a fost greu să rezolv un caz”

       Mi-a povestit apoi despre karma pe care o am în această viață și mi-a dat câteva sfaturi. L-am întrebat  cum crede că unul ca Hitler ar putea să-şi plăteasca păcatele...  “ Un astfel de om nu-şi poate plăti datoriile  decât dacă vine cu un destin de a ajuta sufletele să se mântuiască. Şi apoi… poate ţi se pare ciudat, cei care au fost închişi în lagăr şi au fost supuşi unor suferinţe enorme, gândindu-se că vor muri, în ultimele clipe  şi-au îndreptat sufletele către Dumnezeu… Ei, ce-ţi spune asta?”...

       Conversaţia era întreruptă din două în două minute de telefonul care suna continuu, dar el nu pierdea firul. Simţeam că nu mă mai doare nimic. Energia lui îmi transmitea o stare de fericire care-mi inunda inima. Povesteşte-mi , îi zic, despre  un caz pe care l-ai scos cu greu la capăt. Zâmbeşte.” Niciodată nu mi-a fost greu să rezolv un caz, însă îmi este greu că nu am familia lângă mine ; meseria mă solicită atât de mult încât  nu prea mai am timp de viaţă personală.”

Crucea de pe piept

    Nu ştiu cum era Viorel Pop în toate zilele, dar acum radia de fericire, părea în largul lui şi chiar avea chef de glume. Am profitat şi l-am rugat să-mi spună ceva ce nu a mai spus nimănui. Mi-a întins o fotografie în care se distingeau nori, o aripă de avion şi un spectru luminos circular alcătuit din toate culorile curcubeului ce urmărea avionul îndeaproape. Fiind clarvăzător, ştia  că avionul acela trebuia să se prăbuşească. Curcubeul era  protecţia pe care o făcuse pentru fiul său  şi  colegii care-l însoţeau în călătorie. Copiii nu s-au putut abţine şi l-au fotografiat. Apoi, s-a îndreptat către calculator şi mi-a arătat o altă poză . Era el, alături de alte persoane într-o sală de aşteptare .Toţi, cu excepţia unei femei, erau învăluiţi într-un halou alburiu. Mă uitam nedumerită. Mi-a explicat ca acea persoană se ocupa cu vrăjitoria şi că în prezenţa ei începuse să aibă dureri de cap. A făcut protecţie  pentru el  şi pentru cei din preajmă.

      Avea pe chip o bucurie ca de copil când îmi spunea toate astea. Îmi arăta tot felul de fotografii în care, lângă oameni, apar entităţi luminoase sub forma de îngeri, preoţi care în timpul slujbei  sunt protejaţi de un fascicul de lumină albă, un botez la care apare chipul lui Iisus în apa din cristelniţă, cruci de lumină protejând biserici şi oameni.”Vrei să vezi ce mă protejează?” Este posibil aşa ceva ?! îi răspund eu tot cu o întrebare. Îşi ridică bluza şi ,pe pieptul său,am văzut o cruce perfectă. Din nou rămăsesem fără cuvinte. Aş fi vrut să-l rog să mă lase să fotografiez acea cruce, că altfel n-o să mă creadă nimeni, dar nu am îndrăznit.Poate data viitoare….

“Pe mine nu m-a primit!”

Viorel Pop în timpul ședințelor de vindecare

     Când am plecat din biroul lui, pluteam. Ca să-mi revin, m-am aşezat pe un scaun, în sala de aşteptare. Era plin. Unii veniseră pentru diagnosticare, alţii pentru clarviziune, iar cei mai mulţi îşi aşteptau rândul pentru tratament. Erau oameni de toate vârstele , inclusiv copii. Fiecare cu propria dramă, cu propriile speranţe, cu propria credinţă.

    “Acum doi ani îmi aşteptam moartea. Medicii îmi dăduseră cel mult o lună de viaţă. Dintr-o hepatită cronică de tip C, făcusem  ciroză. Eram paralizată şi, pentru nevoile fiziologice, ai mei foloseau pampers. Îmi cumpăraseră  loc de veci şi, cu toată tristeţea, familia se pregătea pentru înmormântare. De pe patul de suferinţă, l-am văzut pe domnul Viorel Pop, la televizor. Am simţit un impuls. Speranţa mea înviase într-o clipă. M-au adus pe braţe şi, în câteva minute, reuşisem să fac câţiva paşi. Acea energie îmi cuprinsese toată fiinţa… Acum sunt aici şi mă bucur de fiecare clipă de viaţă , am renăscut… Au trecut doi ani de când soarta-mi era pecetluită”, îmi spune cu lacrimi de fericire  una din pacientele terapeutului.

     Am ieşit în curte . O doamnă , care avea o pareză facială vizibilă, stătea rezemată de peretele clădirii. Când m-am apropiat, mi s-a plâns:  “Pe mine nu m-a primit! A zis să nu mai fiu rea, să merg mai întâi să ma împac cu oamenii cu care sunt certată, să mă rog mai mult la Dumnezeu şi de-abia după aceea să mă întorc la el, să mă vindece.”

 M-am îndepărtat, dar o întrebare îmi revenea obsedant în minte : Cine eşti tu, Viorel Pop?

   Georgeta Istrate