Am achiziţionat
de curând cartea EUROSTUDII
Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti.
După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol
şi să dau două-trei citate care să ilustreze, pe scurt, tema
abordată.
Volumul este
alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile
Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Coordonatori: Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autor: Ioana Covei
Universitatea din București
Tema: DEZVOLTAREA
ABILITĂŢILOR DE GÂNDIRE CRITICĂ PRIN FORMAREA INIŢIALĂ ŞI CONTINUĂ A
PROFESORILOR.O PERSPECTIVĂ ROMÂNEASCĂ
Articolul Ioanei Covei este cuprins între
paginile 247-255 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”
Întrucât articolul Ioanei este scris în limba engleză, voi transcrie doar
rezumatul lucrării.
„Studiul de faţă abordează subiectul formării profesorilor (TE) în România
, în mod specific în ceea ce priveşte achiziţia de abilităţi de gândire critică
în cadrul etapelor de formare profesională iniţială şi continuă (ITT, respectiv
IST). Unei scurte analize pe tema necesităţii abilităţilor de gândire de ordin
superior , atât în cazul predării la clasă , cât şi în cel al adoptării şi
generării de inovaţie educaţională , îi urmează o examinare a reglementărilor
din prezent legate de formarea profesorilor în România. Lucrarea sugerează
moduri în care organizaţii neguvernamentale ar putea fi implicate în crearea şi
implementarea curriculumului pentru TE , făcând referire la două organizaţii
care promovează gândirea critică în momentul de faţă în România – Asociaţia Română
de Dezbateri , Oratorie şi Retorică ( ARDOR) şi Asociaţia „ Lectura şi Scrierea
pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România (ALSDGC). Deşi anumite elemente
ale analizei sunt relevante oricăror etape sau tipuri de educaţie formală ,
aceasta se axează pe profesorii care predau în ciclurile de învăţământ
obligatoriu non-vocaţional” (pagina 247)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu