Am
achiziţionat de curând cartea EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută la
Editura Universităţii din Bucureşti. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu
câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate care să
ilustreze, pe scurt, tema abordată.
Volumul
este alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la
colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Coordonatori: Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autor: Alexandra Gerea
Universitatea din București
Tema: „INVIZIBILI
ŞI PUŢIN NUMEROŞI” ÎN ROMÂNIA , ŢARĂ DE DESTINAŢIE PENTRU MOBILITATEA ACADEMICĂ
. STUDENŢI DIN CHINA ŞI ANGOLA LA UNIVERSITĂŢILE BUCUREŞTI ŞI POLITEHNICA
Articolul Alexandrei Gerea este cuprins între paginile 257-270 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”
Plusuri şi minusuri
Dincolo de ţinta acestui articol, tema propusă
de Alexandra mi-a descifrat unele enigme ale sufletului omenesc. Am gustat o
picătură din stările emoţionale pe care le încearcă persoanele care, din
diverse motive, aleg să meargă în altă ţară. Eu însămi am încercat o suferinţă
sinonimă cu boala , atunci când m-am îndepărtat de locurile în care m-am
născut.
Nu-mi dau seama care dintre cele
două categorii de studenţi reacţionează mai bine. Chinezii, care sunt mai reci
( influenţaţi probabil de ţară şi de
mamă - cele două concepte care nu pot fi schimbate) şi care s-ar putea numi mai repede şi mai uşor
cetăţeni ai planetei, sau studenţii angolezi , mult mai emoţionali
şi mai ataşaţi locului în care s-au născut. Presupun că cele două reacţii au
plusuri şi minusuri. Însă studiile de caz din acest articol ne ajută pe fiecare
dintre noi să ne cunoaştem mai bine...
Migraţia ca fenomen socio-cultural
 |
| Sursa imaginii: https://www.regielive.ro/noutati/studenti-straini-care-studiaza-in-romania.html |
” Din variatele aspecte culturale implicate în fenomenul
migratoriu, am selectat două componente asupra cărora mă voi opri şi pe care le
voi exemplifica prin realităţile întâlnite în teren: identitatea şi familia transnaţională.
Relaţia dintre
migraţie şi identitate este una complexă. Identitatea este un fenomen dinamic
şi evolutiv, este fluidă şi în continuă adaptare în funcţie de
contexte.Genevieve Visonneau nota faptul că identitatea este compusă din „reprezentările
a ceea ce suntem , reprezentările a ceea ce vrem să fim , reprezentările a ceea
ce ar trebui să fim în durata, spaţiul şi diversele circumstanţe ale vieţii
sociale”.
Aceste trei dimensiuni ale identităţii sunt
negociate şi reinterpretate în cadrul fenomenului migratoriu, întrucât
diferenţele culturale între ţara de origine şi cea de destinaţie plasează
individul în interacţiuni şi contexte noi ce îl forţează să îşi adapteze
discursul identitar la realităţile sociale în care se află. Migrantul socializează
, iar în felul acesta este nevoit să îşi reevalueze propria identitate, cultură
şi mentalitate , ceea ce produce automat o remodelare în vederea adaptării. Odată
revenit în ţara de origine, discursul său se schimbă, se percepe pe sine ca „diferit”
faţă de cei „de acasă” şi este nevoit pentru o scurtă perioadă să treacă din
nou prin procesul negocierii identitare pentru a se readapta culturii de
origine. Aceste fenomene demonstrează puternica interacţiune între cultură ,
identitate şi migraţie, amplificată de contextul actual al globalizării şi al
deteritorializării.
Al doilea
concept teoretic angrenat de studiul fenomenului migratoriu este
transnaţionalismul , care la rândul lui problematizează un alt obiect de
analiză, familia transnaţională.
Definit în numeroase studii antropologice ” ţara de destinaţie” , transnaţionalismul
prezintă un interes deosebit din perspectiva modului în care implică
agentivitatea şi strategiile identitare ale migranţilor , care sunt „conectaţi
la două sau mai multe societăţi simultan” (paginile 259-260).
Reticenţe sociale
„Invizibilitatea
invocată în titlu se referă la dificultăţile pe care le-am întâmpinat pe teren
în identificarea informatorilor, dar şi la statutul pe care îl au studenţii
chinezi şi angolezi în ceea ce s-ar putea numi cultura căminului studenţesc. Înainte
de a apela la figurile autorităţii, mai exact administratorii căminelor , am
încercat modalităţi neoficiale de descoperire a studenţilor străini ; am
adresat întrebări cunoştinţelor din cămin, vecini sau prieteni. Răspunsurile au
fost descurajante : majoritatea pur şi simplu nu ştiau nimic despre studenţii
străini , fiind oarecum intrigaţi de curiozitatea mea căreia i-au răspuns cu o
altă întrebare: „ de ce aş şti despre ei?” Am răspândit întrebări şi în mediul
virtual , pe grupurile căminelor şi, în cele din urmă, a apărut un singur nume
, al unei studente din China (pagina 262).
Facebook, Facebook...
„ Odată ce am
identificat primul informator, am înaintat folosind metoda pânzei de păianjen,
obţinând alte nume de la fiecare student în parte. I-am contactat folosind
reţeaua socializantă Facebook, am intrat în legătură cu ei şi am stabilit
interviurile. Întâlnirile au avut loc la cafenelele din complexul Grozăveşti,
în Centrul Istoric al Bucureştiului şi la complexul comercial Afi Palace
Cotroceni, locuri pe care informatorii le-au considerat a fi la îndemână. O
descoperire interesantă a terenului a fost tocmai această reţea ascunsă a
studenţilor străini , camuflată de masca invizibilităţii aparente, dar densă în
structurile ei profunde” (pagina 263).
Percepţii sociale în ţara de origine
„ Liu, un tânăr
de 22 de ani , venit din China pentru a studia limba română la Universitatea
din Bucureşti, consideră că experienţa în România l-a determinat să îşi
înţeleagă altfel propria cultură, să îşi reconsidere sistemul de valori în care
s-a format şi chiar să îşi modifice proiectul de migraţie. Provenit dintr-un
oraş marginal de lângă Beijing, o zonă rurală, a venit în România, prin
intermediul unui parteneriat dintre Universitatea din Beijing şi Universitatea
din Bucureşti, beneficiind şi de o bursă din partea Ambasadei Chinei în
România. Iniţial, proiectul migratoriu era gândit în vederea unei reîntoarceri
în ţara de origine ; ajuns în Bucureşti , a întâlnit o serie de diferenţe faţă
de mediul lui de provenienţă: activităţi culturale frecvente, ieşiri în oraş,
posibilitatea de a călători şi de a vizita numeroase oraşe ( a fost la
Timişoara, Cluj, Sibiu, Sinaia), comportamentul ospitalier al românilor , ceea
ce l-a determinat să îşi regândească întregul proiect de migraţie. Îşi doreşte
să rămână aici , să dobândească un statut sigur şi să fie profesor de limba
română. La întrebarea „ De ce vrei să rămâi aici?”, mi-a răspuns zâmbind că se
simte mai mult român decât chinez ; apoi mi-a explicat faptul că în China ,
studiile în străinătate, în special în Europa, sunt valorizate pozitiv şi
asociate unor şanse mari de reuşită profesională şi personală. Dar această valorizare
pozitivă se produce numai în condiţiile unei întoarceri în ţara de origine , în
caz contrar, mobilitatea ei fiind percepută ca o investiţie eşuată.
Conflictului identitar pe care îl trăieşte Liu îi este asociat sentimentul de
vină faţă de părinţii săi , pe care consideră că îi abandonează şi pe care
şi-ar dori să-i aducă aproape, aici, în România” (paginile 263-264).
Să fii la fel în timp ce eşti diferit
„În cazul
studenţilor din Angola , referinţa la identitate a presupus un alt discurs,
eliberat de tendinţele statale. Migraţia în Europa este , şi în cazul lor,
valorizată pozitiv, accentul punându-se pe necesitatea acestei experienţe în
vederea maturizării. La rândul lor, studenţii angolezi beneficiază de bursă din
partea Ambasadei , care se află în Serbia. Orientarea lor în ceea ce priveşte
domeniile de studiu se concentrează pe inginerie şi construcţii , extrem de
dezvoltate în Angola.
Motivele migraţiei în Angola se bazează în
primul rând pe felul în care învăţământul superior europen este perceput în
spaţiul african. Conform informatorilor, orice student care vrea să reuşească
din punct de vedere profesional merge la o universitate în Europa, iar alegerea
ţărilor de studiu ţine de bugetul şi preferinţele fiecărei familii. Această
valorizare pozitivă a Europei se realizează printr-o perspectivă omogenizantă,
informatorii făcând deseori referire la România prin folosirea termenului „
Europa”, reciproca fiind la rândul ei valabilă. Constatarea este importantă ,
întrucât readuce în discuţie binecunoscutul raport identitate-alteritate însă,
de data aceasta diferenţele dintre continente cu privire la calitatea
învăţământului sunt asumate şi recunoscute de partea defavorizată , conform
autoetichetării.
Dincolo de
necesitatea migraţiei în vederea reuşitei personale, este invocată importanţa
maturizării şi a devenirii. A fi student străin, a învăţa să fii la fel în timp
ce eşti diferit este o provocare personală. Ricardo, în vârstă de 23 de ani,
student la specializarea Geologie , povesteşte despre dificultăţile de a trăi
aici: „ Trebuie să spăl singur, să mănânc, să fac tot singur. E greu, dar mă
ajută mult şi aşa devin mai adult”.
Aşadar, atât
pentru studenţii din China , cât şi pentru cei din Angola, migraţia reprezintă
în primul rând, o formă de maturizare şi de modelare a identităţii , de
provocare a unor aspecte considerate anterior ca fiind naturale , de
demonstrare a mobilităţii culturale şi a flexibilităţii identitare. Maturizarea
şi definirea identităţii se produc în ţara de destinaţie , dar ele devin
recunoscute şi confirmate odată cu revenirea în spaţiul de origine” (paginile
264-265).
Observaţie din teren...
„ Voi nota o
observaţie din teren, relevantă pentru înţelegerea diferenţelor dintre
studenţii chinezi şi angolezi: în punctul discuţiilor despre familie,
informatorii din China nu trădau emoţii sau stări puternice, în timp ce tinerii
din Angola erau vizibil afectaţi, având întreruperi în vorbire , pauze dese şi
gestică specifică. Constatarea este una de ordinul evidenţei , însă ea devine
grăitoare atunci când o raportăm la un anumit model familial şi la un discurs
care este pus în evidenţă prin intermediul transnaţionalismului” (pagina 265).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu