“… Şi crezi că se-ntreabă vreunii/ cum scrii cu
adevărat tu/care nu-ţi vezi scrisul?/S-or fi gândind câţiva că ştii să ţi-l
pipăi/dar cei mai mulţi/te asigur/ îşi imaginează că dictezi…”(Radu Sergiu
Ruba,Ochiul dintre sprâncene)
Când am intrat în biroul
său, am tresărit. Calculatorul scotea sunete neobişnuite sub provocarea degetelor, care
alergau pe tastatură ca într-o competiţie. Mai târziu am aflat că, în momentul
în care sunt atinse, tastele se prezintă printr-o voce electronică... Ochii
bărbatului care manevra literele, erau
ascunşi după nişte ochelari negri însă i-am intuit privirea frumoasă şi
inteligentă, probabil după zâmbetul discret şi autentic de pe buze. M-am simţit
privită, chiar dacă el nu poate să vadă. Era pentru prima dată când îl întâlneam pe Radu
Sergiu Ruba. La acel moment ştiam doar că este pasionat de literatură, că a scris poezie, proză şi chiar a făcut
traduceri. Nici nu-mi trebuia mai mult să-mi dau seama că aveam în faţă un om de excepţie, dar ceea ce m-a cucerit din prima
clipă a fost farmecul neobişnuit. Un amestec de cultură, optimism, spontaneitate,
o şcoală a vieţii însuşită şi o imaginaţie care le leagă pe toate, aşa ca
într-o reţetă misterioasă şi fascinantă...
Copilăria umbrită de
pierderea vederii
S-a născut la 14 octombrie 1954, în
localitatea Ardud din Satu Mare. Se pare că atracţia pentru limbile străine îşi
are rădăcinile pe strada copilăriei, în care partenerii de joacă erau unguri. Engleza a venit într-un
mod original înspre el, prin străbunica Floarea, care avusese ocazia să stea în
America timp de 14 ani la început de secol XX. Pe la 5 ani era “foarte
trilingv“ fascinat de poveştile incredibile ale străbunicii despre o Americă
supertehnologizată, cu metrouri care umblă pe deasupra caselor şi alte
minunăţii care pentru el erau de domeniul fantasticului. La toate acestea se
adaugă personajele seducătoare ale basmelor şi mitologiei româneşti,
împletite cu o sete de ficţiune înnăscută
şi care, într-o anumită măsură, îi satisfăceau curiozitatea. Se prea poate ca
cei din jur să-şi fi dat seama de
inteligenţa sa neobişnuită tocmai din această curiozitate . Toate ar fi fost
bune şi frumoase dacă un glaucom congenital nu i-ar fi stins lumina din ochi,
puţin câte puţin. Ca urmare, familia a hotărât să-l trimită la o şcoală de nevăzători din
Cluj. Până pe la vârsta de 11 ani, când soarele nu a vrut să mai răsară ,
apucase să se familiarizeze cu alfabetul Braille, deci, până în momentul fatal,
îşi formase o memorie vizuală bună. Pe această “fundaţie “ s-a ridicat mai
târziu, profesorul de franceză şi română, poetul, scriitorul, jurnalistul, traducătorul,omul
de radio, preşedintele Asociaţiei
Nevăzătorilor din România, Radu Sergiu Ruba. A ajuns într-un punct în care
niciun gen literar nu-i este străin. Mediul livresc în care şi-a trăit viaţa,
călătoriile în străinătate, cele 7 limbi pe care le vorbeşte şi volumul imens
de cunoştinţe pe care le-a acumulat, şi-au pus amprenta pe caracterul său.Poate
că fiecare dintre ele reprezintă o linie şi, toate la un loc, alcătuiesc
portretul unui om pe care merită să-l cunoşti, măcar prin opera sa.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu