Imagini biblice şi o
lume aproape fantastică
În acelaşi timp cu biserica a fost ridicat şi
un paraclis, o mică bisericuţă în care se ţineau slujbele în anotimpurile reci.
Arhitectura joasă şi pictura înnegrită de trecerea timpului îţi dau un fior
aparte. Balauri şi tauri înaripaţi, diavoli aroganţi şi îngeri blânzi vorbesc
despre o lume aproape fantastică.
Instantaneu, gândul te poartă spre acele timpuri, la credinţa şi
talentul celor care au adus la viaţă acest loc.Imaginile biblice îţi creează
senzaţia curgerii timpului, al cărui parfum te conduce într-un trecut de care eşti
legat printr-un fir invizibil. Eşti aici, dar rădăcinile îţi sunt undeva în
timpuri imemoriale. Pereţii dezvăluie evenimente din Săptămâna Patimilor Mântuitorului,
începând cu trădarea lui Iuda şi terminând cu răstignirea. Din boltă, chipul
candid al Maicii Domnului înconjurată de sfinţii melozi parcă îmbrăţişează privirile credincioşilor. Peste
tot sunt chipuri aureolate de sfinţi, scena învierii în care se află ascunsă
toată istoria universului, avându-l în centru pe Mântuitorul ce poartă steagul
biruinţei în fruntea cetelor cereşti.
Ca şi biserica, paraclisul are o
catapeteasmă din zid ce datează din secolul al XVII-lea. Mănăstirea a fost
rănită de invaziile turceşti şi austriece din 1784. În următorul an a fost
reparată, fiind nevoie să se intervină pe anumite zone ale picturii originale.
Muzeul mănăstirii, amenajat în fosta casă de
oaspeţi, păstrează obiecte de cult,
icoane, scrieri vechi, printre care şi prima biblie tradusă şi tipărită în limba română la 1688, piese din
argint, broderii, ţesături, obiecte de mobilier...
Biserica nouă
Din stradă ochii se opresc pe o clădire roşiatică
de o frumuseţe aparte. Este biserica cea nouă de la Sinaia, ridicată prin
străduinţa călugărilor ce locuiau aici între 1842-1846, în timpul stareţilor
Ioasaf şi Paisie. Este închinată Sfintei Treimi, iar materialele din care a
fost ridicată sunt piatra şi cărămida. Deteriorată de mai multe ori, a fost
reconstruită între 1893 şi 1903, după planul arhitectului George Mandrea:
ziduri groase şi contraforţi puternici asemeni mănăstirilor din Moldova, pe
care a adăugat elemente specifice stilului brâncovenesc. Un brâu verde de
ceramică smălţuită ce înconjoară biserica asemeni unei funii împletite în trei,
are o dublă semnificaţie: Sfânta Treime unită într-un singur Dumnezeu, dar şi Principatele
Române: Transilvania, Moldova şi Ţara Românească unite într-o singură ţară,
România. Chipurile de sfinţi din partea superioară amintesc de istoria şi
pildele credinţei de-a lungul veacurilor.Pictura în ulei pe un fond de aur
mozaicat realizată în stil neobizantin îl are ca autor pe pictorul danez Aage
Exner. Din nou imaginile biblice ne aduc aminte de Creator şi de o lume
superioară în care suntem aşteptaţi cu toţii. Mobilierul bisericii, sculptat în
lemn de paltin aurit, duce cu gândul la templul ceresc. Pe peretele sudic,
într-o cutie de lemn, poate fi admirat epitaful Annei Roth, lucrat în fir de aur şi mătase colorată, pe pânză de
bumbac . Este o piesă de o valoare inestimabilă. Scaune regale, unul purtând blazonul şi emblema “Nihil sine Deo”(nimic
fără Dumezeu) şi tabloul votiv ne amintesc de protecţia de care s-a bucurat
acest loc binecuvântat. Istoria mântuirii şi o parte din istoria României şi a
conducătorilor ei se află în picturile mănăstirii Sinaia.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu