noiembrie e umed și e rece
tu spui c-avem nevoie de-adăpost,
pe străzi indiferente lumea-n grabă trece
eu spun că te iubesc de nu mai pot!
mânați de vremea neprietenoasă,
de soarele ce nu mai vrea s-apară,
într-un local intrăm, apoi, la masă,
cu dulce vrem amarul să dispară.
și, Doamne, câtă bucurie
e-n noi și reciproc ne-o dăruim,
cum e posibilă atâta armonie
cum de putem atât să ne iubim?
aici, la masa unde pot să te privesc,
în ochii tăi frumoși mă văd pe mine,
înveșmântată-n curcubeu ceresc
acum nu mai exist decât prin tine!
și-o lume se frământă dincolo de porți
noi ne privim cu adorare mută,
legați de o iubire infinită
tu-mi spui că mă iubești de nu mai poți.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu