Ultima slujbă de Înviere la
Enei
Vineri 4 martie se prăbușește
colțul spre bulevard și Universitate al
blocului Dunărea. Se trece rapid, zi și noapte, sub conducere militară, cu soldați în termen,
la demolarea lui, în vederea salvării eventualilor supraviețuitori. La fel s-a procedat cu toate celelalte blocuri căzute. În acele
zile fierbinți, se trăia tensionat, în
atmosfera doliului național, a luptei cu dărâmăturile. În paralel, armata de
medici era direct angajată în lupta cu moartea, pentru găsirea supraviețuitorilor. Ca o dovadă a faptului că
biserica nu fusese afectată de cutremur, la câteva zile, o comisie formată
din specialiști ai Institutului de Construcții și ai Direcției Patrimoniului
Cultural Național cercetează biserica și
casa parohială. Aceasta transmite preotului următoarele: "Edificiile sunt în bună stare, puteți sluji în biserică
fără nicio grijă, puteți locui în casa parohială, fără să vă faceți niciun fel
de probleme".
Înainte de Sărbătoarea Paștelui,
biserica era în curățenie, căci
începea Săptămâna Patimilor. În noaptea
de 10 aprilie 1977 se oficiază – cu o notă de tragism și religiozitate mai
puțin obișnuite după 1944 – ultima
Înviere la Biserica Enei, cu incinta plină
de locuitorii cartierului și muncitorii
de la demolări. Această ultimă slujbă de înviere, cu marea de luminițe
aprinse ce se revărsau printre
dărâmături pe bulevard, a supărat, se pare, în mod deosebit Puterea.
O vizită neașteptată și începutul sfârșitului
A doua zi de
Paște, preotul paroh primește
vizita unor înalte persoane oficiale,
care, după ce se miră că biserica este nevătămată, cer încetarea slujbelor, sub
pretextul pericolului ce-l reprezintă lucrările
de demolare a blocului vecin. În mod ciudat, la câteva nopți după
această vizită, brațul unei macarale, ce lucra
la demolarea blocului Dunărea,
lovește printr-o manevră greșită
turla-clopotniță, care însă rezistă. Era noaptea de 13 aprilie 1977. Din
acest moment se aglomerează dovezile
asupra ordinului de demolare a
bisericii primit de sus. Departamentul Cultelor și Cabinetul Patriarhal pun în vedere preotului să părăsească temporar biserica și casa parohială. În noaptea de 22 aprilie 1977, biserica este lovită din nou, în
peretele de sud, de astă dată făcându-se o spărtură sub golul ferestrei. La data de 1 mai 1977,
biserica era la pământ. Importante sunt documentele deținute de Direcția Monumentelor,
Ansamblurilor și Siturilor Istorice
privitoare la acest monument. Din corespondența purtată între acest for, pe de o parte, și
Departamentul Cultelor, Ministerul Turismului, Institutul Proiect
București și Institutul de
proiectare Carpați pe de altă parte,
rezultă că încă din anul 1969 exista indicația
de a se acoperi biserica cu un
bloc de nouă etaje, prin ocuparea spațiului
verde spre strada Biserica Enei. La
toate solicitările de avize, Direcția Monumentelor Istorice se opune proiectului, susținând
necesitatea păstrării spațiului
verde aferent bisericii și intenția de a se întreprinde o restaurare științifică care să-l pună mai bine în valoare.
Asupra atacării bisericii în noaptea de
22 aprilie 1977, raportul de expertiză al IGSIC, sub semnătura
inspectorului general de stat, ing.
Mircea Georgescu, consemnează: "În ziua de 22 aprilie 1977, orele 2, ca urmare a
lucrărilor de demolare la blocul
Dunărea, s-a produs un accident tehnic
prin căderea unui volum important
de elemente de construcții peste
clădirea bisericii. Ca urmare, fațada dinspre sud a fost în mare parte distrusă. Această parte
făcea corp comun cu bolta de
susținere a turlei dinspre vest. S-a mai constatat că și
celelalte bolți ale turlei principale
dinspre est sunt puternic avariate , fie
crăpate, fie fisurate. De asemenea, și fațada dinspre nord a bisericii prezintă crăpături între cele două turle. Ținând seama de cele
arătate, precum și de faptul că biserica
se află într-o zonă dens locuită, pe o arteră principală de circulație,
se impune demolarea acesteia". Și de astă dată , la solicitarea acordului pentru demolare, cerut de Departamentul
Cultelor- Direcția studii, relații externe, protocol ( director Eugen Munteanu,
adresa nr.8257 din 25 aprilie 1977), Direcția Patrimoniului Cultural Național
(cu adresa 4301 aprilie 1977) răspunde: "Aprobarea solicitată nu intră
în atribuțiile directe ale DPCN. Pentru demolarea unui obiectiv-monument
istoric, este necesară întocmirea unei
documentații cât mai complete (relevee
și fotografii) ce va fi supusă discuțiilor
Comisiei Centrale de Stat a
Patrimoniului Cultural Național, după care, în cazul avizării, este necesară
elaborarea unui proiect de HCM ce va fi
supus aprobării Consiliului de Miniștri, în conformitate cu legislația în
vigoare"
(HCM 661, 1955).
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu