Începea
să mă fascineze...
Titlul expoziţiei era scris în două limbi -
română și franceză. Era scris cu litere mari de tipar, în limba română, şi era
redat într-o formă amestecată. Formau o mişcare aproape circulară, în care
literele păreau că se aleargă unele pe altele. Ei, această senzație de mișcare
care-mi excita imaginația, și care făcea ca fiecare literă să își schimbe locul,
modificând spațiul după legi pe care mintea mea nu era obișnuită să le ia în
seamă, începea să mă fascineze.
Un
fel de magie a spaţiului
Mi-am mutat privirea de la titlu către
lucrări. Deja îmi schimbasem percepția, nimic nu mi se mai părea ciudat,
lucrările mi se păreau un fel de magie a spațiului. Chiar și o singură lucrare,
ea însăși o simfonie de figuri geometrice , schimba spațiul în care fusese
așezată. Cele două săli care găzduiau expoziția
erau fracturate de pereți falși (cred că așa se numesc) în diferite forme, și
schelete metalice despărțite în dreptunghiuri de un alt spațiu de aproximativ 30
centimetri. Acest spațiu despărțitor era dantelat circular și arăta ca o plasă un
pic mai groasă. La prima vedere, aveai
senzația ca spațiul gol( sau, dacă preferați, aerat ) dintre dreptunghiuri nu era
gol, ci arăta ca un fel de vitrină. Nici nu mi-a trecut prin cap să încerc
atingerea.
Prichindelul
jucăuş
La un moment dat, un prichindel vizitator jucăuș,
ce venise la muzeu cu mama lui, a trecut nepăsător prin acel spațiu. Copiii
ăștia sunt foarte inteligenți, foarte curioși, chiar îndrăzneți. Noi care ne-am
născut ceva mai de multișor, ne gândim de două ori inainte de a atinge sau de a
explora ceva nou. Și chiar dacă ni se permite acest lucru, unii dintre noi
alegem să nu o facem din motive mai mult sau mai puțin raționale. Este adevărat
și că, într-un muzeu, ai voie să atingi doar cu privirea, mă refer la lucrările
propriu zise. Ca să nu mai lungesc vorba, expoziția mi s-a părut un loc
multidimensional în care imaginația poate să creeze în voie.
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu