Zilele
trecute, o colegă m-a invitat la un vernisaj. Artist: Horea Cucerzan. Invitaţia
m-a prins într-un moment nu prea grozav.
De aceea, m-am simţit puţin încurcată. Mă pregăteam să refuz…Văzându-mi
ezitarea, colega a adăugat: “eu am făcut-o!” Acestea au fost cuvintele ei, însă
am înţeles că a fost un fel de curator. Dacă-i aşa, i-am spus, am să-mi fac
timp să vin!
Aproape...
Spre ruşinea mea, nu auzisem de Horea
Cucerzan până în acel moment, cu atât mai puţin să îl cunosc fizic. Vernisajul
începea la orele 18, exact ora la care ieşeam de la muncă. Galeria Căminul Artei este
foarte aproape de clădirea în care lucrez, aşa că nu mi-a fost greu să ajung.
O fiinţă cât timpul!
Am
intrat. În câteva secunde am dat cu ochii de colega care mă invitase. Imediat,
m-a condus către artist. Mi-a făcut cunoştinţă cu el. Prima impresie: o fiinţă “cât
timpul”, calmă, amabilă, într-un fel, singuratică. Aproape că l-am deranjat
când i-am spus că aş vrea să-mi răspundă la câteva întrebări. Acum?!, mi-a
spus. Da, i-am răspuns. Nu am apucat să termin vorba, că invitaţii l-au
înconjurat . Nu puteam să am pretenţii, seara era a lui. Aş fi fost egoistă să
îi răpesc chiar şi cinci minute. M-am îndepărtat încetişor, pentru a vizita
expoziţia. Trebuia , cel puţin, să-mi fac o idee despre acest artist , atât de
necunoscut mie. Mi-a plăcut. Lucrările îmi încântau privirea şi simţurile. În
fiecare tuşă se întrezărea ceva viu, ceva spiritual, luminos, pozitiv. Nu sunt
critic de artă, însă ca privitor, opera lui Horea Cucerzan mi-a atins inima.
Lumina, înzidită şi îngemănată în fiorul inimii
Am căutat informaţii despre Horea Cucerzan. Nu date biografice! Am găsit
un articol despre el, semnat de Steluţa
Pestrea Suciu. În ultimele fraze ale
articolului, autoarea îi cerea artistului un cuvânt care îl caracterizează: “ Ar fi munca. Şi de aici, continuitatea. Nu concep
să nu-mi pot duce crucea cu demnitate până în vârful Golgotei. Fiecare pas spre
vârf este unul spre perfecţiune. Ştiu că n-o pot atinge. Dar încercând urc, nu
cobor. În lucrări, aş dori să palpite lumina, ca în taina fiinţei şi a lumii să
fie înzidită şi îngemănată în fiorul inimii, asemeni unei rugăciuni către
soarele primordial”.
Georgeta Istrate
P.S. Pentru cei interesaţi,
expoziţia rămâne deschisă până în data de 15 mai 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu