Lucrările lui Gheorghe
Pogan au “ rafinament cromatic, vibrație şi
tonalitate gravă. Artistul a
ieșit din limita convențională a dreptunghiului sau a pătratului, a spațiului
rectangular, oferindu-i o gamă mai
nuanţată .Este un exercițiu de exasperare a unui artist în fața unei forme și
a unei viziuni care, ori nu a fost suficient de bine receptată, ori artistul nu
o regăsește ca un reflex complementar a ceea ce vede el de fapt” (Cătălin
Bălescu, rector UNARTE).
Pictor şi poet
Nu sunt critic de artă, ci un privitor
și un călător prin spații cât mai diferite. Am intrat să vizitez expoziția
domnului Gheorghe Pogan, în ideea identificării altor emoții și percepții decât
cele la care viața mă supune în mod curent.
Și am ales bine, pentru că am găsit un artist cu o viziune diferită de tot ce am cunoscut până acum .
Ceea ce m-a încântat în mod special, au fost titlurile lucrărilor. Acestea sunt
de-a dreptul poetice. Practic, am descoperit un spațiu expozițional în care
pictura și poezia nu pot fi separate. Autorul îmi confirmă faptul că scrie și
poezie. Şi fiindcă nu vreau ca mintea să o ia razna căutând explicații și
simboluri inexistente în lucrările domnului Gheorghe Pogan, mă gândesc să aleg
câteva lucrări și să-l întreb cum anume au fost create, ce anume l-a inspirat şi
ce a vrut să transmită minţii şi inimii
privitorului.
Noduri criptice – răscruce de drumuri
Prima lucrare pe care am ales-o se numeşte “
Noduri criptice”. Mi s-a părut o lucrare misterioasă, iar formele și cromatica
de-a dreptul speciale.Ce ați simțit şi
la ce v-ați gândit când ați creat-o?
“E destul
de complicat… Lucrarea e de prin ’82, iar pe vremea aia eram foarte de revoltat
de tot felul de chestii şi încercam să ies din cele două dimensiuni care nu-mi
erau satisfăcătoare. Voiam să rup spaţiul, să
înțeleg altfel decât
bidimensional. Şi îmi puneam următoarea problemă: toate revoluțiile în arte au modificat temă,
tehnică, subiecte, etc. Și s-a făcut revoluție în culoare, în tratarea liniară, grafică… Singura revoluție care nu s-a
făcut până atunci a fost cea a ieșirii din formă, a spargerii cadrului
tabloului. Însă dincolo de ce-am vrut eu, a existat un accident de un firesc
înnebunitor. În fine, la un moment dat, în timp ce lucram, mi s-a rupt un șasiu
. Și dintr-o dată, a apărut suprafața
regulată . Eu sunt foarte atent la detalii de această natură şi, obișnuit cu surprizele materiei și materialelor
, am tras concluzia că e o zonă care trebuie exploatată. Și atunci am trecut la aceste șasiuri rupte,
să le transpun în pânză. Aici este șasiul
din lemn, simplu. Asta este deja
geometrie riemanniană. Este combinația de euclidian, spațiul euclidian, spaţiul
riemannian - cel în care linia dreaptă
este o chestie care naște linie curbă. Practic,
în natură, linia dreaptă nu există! Este
invenţia ochilor noștri, o invenţie a percepției noastre acumulată prin
educație. Transmitem generațiilor, prin educație, o grămadă de adevăruri pe care noi le-am acumulat, dar ele
sunt adevăruri aproximative. Și atunci am încercat să ies din zona asta și am
intrat într-o bidimensiune adăugând
trimiteri la troiţă. Asta ( și arată
spre lucrare), are o trimitere oarecare la o troiță . Toată povestea asta mi s-a părut că se întâmplă undeva, la o răscruce de drumuri:
ale mele cu ale contemporanilor. Și
atunci am denumit toată povestea asta “Răsadniță”, “Noduri criptice”… Ea mai are un titlu
dincolo de acesta care se vede aici. Am creat o serie de lucrări de tip bidimensional.
Ele se află pe undeva prin Germania și nu mai știu pe unde.
În lucrare există elemente simbolice:
flacără, încrucișare de drumuri… Aici sunt încă într-o zonă a figurativului care, dacă apelezi
puțin la memoria vizuală și treci peste prejudecăți, sunt imediat recognoscibile. Asta e povestea acestei lucrări.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu