Istoria ieroglifică
A fost
scrisă între anii 1703-1705. Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir
satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române.
Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două
principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe
şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. În istoria
ieroglifică, Dimitrie Cantemir tratează
viaţa politică din Muntenia şi Moldova
primilor ani ai secolului XVIII,
cu frământările, conflictele şi luptele
dintre marile familii boiereşti ale Cantacuzinilor, Cantemireştilor,
într-o formă alegorică. Este o operă barocă , greu de introdus într-o specie literară. Criticii au considerat-o: un
roman politic de aventuri, memorii, jurnal, eseu filozofic, fabulă, pamflet
politic... Opera îmbină mai multe specii
şi genuri literare , precum şi o gamă largă de expunere: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată
în interiorul textului, descrierea etc. Deşi greoaie la lectură, din cauza
frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are o importanţă
deosebită, fiind considerată de George Călinescu singura operă literară viabilă
din perioada veche. Tema o constituie
conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea tronului Moldovei
de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara Românească, în
defavoarea fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între anii 1688-1705 şi
este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor şi Ţara
Patrupedelor, vreme de 17 ani. De ce foloseşte Cantemir alegoria? Poate că a
ales această formă de expunere în scop defensiv, pentru a putea vorbi liber, în
voie despre evenimente si personalităţile contemporane. Atribuind figuri groteşti duşmanilor săi, Cantemir încearcă o
revanşă, chiar dacă arma a fost pana şi cerneala. Opera are o valoare documentară, istorică, deoarece oferă
informaţii valoroase despre Moldova, Ţara Românească, Curtea Otomană, răscoalele
ţăraneşti pentru obţinerea tronului[1].
De asemenea, Istoria ieroglifică are o valoare autobiografică, căci, în timp ce
povesteşte despre alţii, Cantemir spune multe lucruri şi despre sine. De aici
ne putem da seama de drama pe care o trăia, căci Cantemir a cunoscut puterea, dar
i s-a luat pe nedrept. Opera aceasta poate fi considerată modernă , exprimând sentimentul de
înstrainare, de însingurare şi de imposibilitate de a comunica cu ceilalţi. Portretele
sunt realizate prin exagerare în sens pozitiv şi negativ. Personajele sunt
definite complex, prin portret fizic, prin fapte, prin dialog si monolog, prin
discursuri.O foarte frumoasă pagină este lamentaţia inorogului. Deşi lucrarea cuprinde evenimentele dintre 1705-1707, prin
rememorarea inorogului, evenimentele
coboară pâna în anul 1608.
Există o potrivire perfectă între masca animalieră şi personaj. Astfel,
masca inorogului este simbol al omului
superior, neînţeles de cei din jurul său. Subiectiv, el creează din Constantin
Brâncoveanu o mască animalieră dezagreabilă: Corbul, care sugereaza lăcomie
nemasurată. Romanul se termină cu o împăcare relativă între cele două familii
domnitoare.
Opera filozofică
Cantemir a fost primul scriitor român de
lucrări filozofice propriu-zise. Gândirea lui filozofică reflectă lupta dintre
concepţiile religioase medievale şi cele laice moderne, vădind tendinţe
înaintate, raţionaliste. El a subliniat rolul simţurilor şi al experienţei în
cunoaştere, a afirmat existenţa cauzalitaţii şi legalităţii în natură şi
societate şi şi-a exprimat încrederea în puterea ştiinţei şi a raţiunii
omeneşti.
-Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu
lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi, în anul 1698. Această operă este prima lucrare
filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre
timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea
omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine
superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă
să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică.
- Imaginea
tainică a ştiinţei sacrosante, 1700, lucrare filozofică în care încearcă să integreze fizica
într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între
determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes
deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
Muzicianul Dimitrie Cantemir
-Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă
în limba turcă, este una dintre primele
lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din
Istambul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi
religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi
influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă
la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor,
exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este
prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul
studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum
şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a
intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al
celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).
“Dulce ieste
dragostea moşiei!”
“ Prin opera erudită şi concepţia sa avansată, D. Cantemir este cunoscut ca una dintre personalităţile
cele mai proeminente ale istoriografiei
româneşti şi universale. Lecturile sale bogate, în spaţiile mai multor culturi
, greacă, latină, bizantină, arabă, persană, otomană , italiană, franceză,
germană, şi, nu în ultimul rând română, i-au dat şansa să lase
posterităţii o operă cu adevărat
enciclopedică de profundă originalitate
umanistă. Sub influenţa unor umanişti europeni
(Wisowatius, Erasmus de la Rotterdam, Machiavelli ş.a) a depăşit
gândirea teologică asupra istoriei şi a
format o concepţie pozitivă (laică) ,
asupra omului şi societăţiiEl înţelege omul ca pe o fiinţă raţională şi liberă, înzestrată cu demnitate şi încredere în sine şi în forţele sale. De
asemenea, consideră societatea omenească , ca făuritoare de cultură şi
civilizaţie, domeniu pe care grecii îl numeau “paideia”, iar romanii,
“humanitas”. Una din trăsăturile umanismului lui D. Cantemir o constituie “idealul civic” : Luptă-te
pentru moşie”- îndemna el în Hronic, prin aceasta îşi exprima dragostea de
patrie , de care se simţea departe în
exilul din Rusia căci “dulce ieste
dragostea moşiei”-spunea el. Pentru el, istoria este oglinda în care, un popor ia cunoştinţă de sine şi
îşi făureşte conştiinţa istorică” ( V. Curticăpeanu, Istoriografie românească şi
universală, Bucureşti, 2007, p. 44)
Un argument decisiv în sprijinul viziunii universaliste
îl constituie însuşi modelul cultural al lui Dimitrie Cantemir. Cum spuneam ,
modelul dupa care se formase era bazat
pe antichitatea greco-latină şi pe cultura orientală. Locul
tradiţiei româneşti, apartenenţa sa la cultura
universală erau ferm încadrate în tot acest ansamblu.
Pe parcursul
activităţii sale, Cantemir i-a adăugat informaţii provenite din diverse modele ale
umanismului occidental, îndeosebi italian şi francez. Trebuie precizat în chip
explicit aspiraţia spre Occident a acestui specialist în Orient! Cantemir intuia că,
după cum trecutul aparţinuse Orientului,
viitorul aparţinea Europei!
BIBILOGRAFIE
1. Manuela Tănăsescu, Despre Istoria
ieroglifică, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1970
2. D.Laudat ,,Dimitrie Cantemir viaţa
şi opera, Iaşi, Ed. Junimea 1973
3. Alexandru Guţu ,,Cultura europeană
în civilizaţia europeană modernă”, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.
4.
Constantin Noica, „Pagini despre sufletul
românesc”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991.
5. Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Editura
Academiei, Bucureşti,1984.
6. V. Curticăpeanu, Istoriografie
românească şi universală, Ed.Pro Universitaria,
Bucureşti, 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu