Pictorul Murivale Mureşan Vasile – Despre lumina de pe chipurile bătrânilor

Hârtia scorojită,  ideală pentru actul artistic 

  

     

      Pictorul Murivale Mureșan Vasile îmi arată cele o sută de portrete ale Regelui Mihai cu o bucurie de nedescris. În timp ce le răsfoiește, îmi repetă : vreau să-ți spun că acestea  sunt portrete pe care le-am creat într-o vreme în care regele trăia. Le-am  făcut înainte de a-şi ține discursul în Parlament. Inițial,  am zis să fac un film. Și chiar am făcut un film, pe care l-am postat pe Youtube. Filmul conține atât  discursul din Parlament cât  şi aceste portrete. Însă acum aș  vrea să îți vorbesc în special despre  lucrări din perspectiva materialului pe care l-am folosit. Nu mă interesa neapărat cum sunt aceste portrete, cât îmi plăcea să lucrez pe o hârtie  destul de scorojită, destul de accidentată…

O tristețe misterioasă 

  

    

   Devin din ce în ce mai atentă.   Artistul spune că:” atunci când folosesc gestul plastic, dacă materialul pe care lucrez întâmpină mici “greutăţi” din astea,  accidentează şi  mai mult portretul. Dintr-o dată, îl face mai viu…nu are tuşe din alea finuţe”. Pictorul face o pauză, apoi reia cu o mai mare putere de convingere. Practic, îmi arată  efectele unei hârtii imperfecte care are darul de a da viață unei lucrări. Răsfoiește aceste portrete și mi le descrie pe fiecare. …”ăsta-i frumos, ăsta am văzut că prinde foarte bine, are ceva… o tristeţe misterioasă. Bătrânii totdeauna au ceva frumos în ei… uite, ăsta e frumos aşa, chiar cu hârtia aia ruptă, scorojită!”

O lumină târzie pe chip

    Mi se pare foarte interesant comentariul despre bătrâni şi nu vreau să treacă uşor peste el. Prin urmare, îl întreb: Ce este acel frumos pe care- l au bătrânii şi cum îl percepeţi ? 

-O lumină târzie pe chip…  

-De unde vine ea? 

-Din acumularea vieţii pe care a trăit-o. Din înțelepciunea de a ști ce să păstreze frumos din tot ce i-a oferit viaţa. Întreb: o fi lumina sufletului? Da, se poate numi și lumina sufletului… Adaug, e ceva indescifrabil, dar este ceva! Da, aprobă el. Ei  păstrează această lumină, o caută.

 

Noblețea morții

    Eu, de exemplu, continuă artistul, am făcut nişte portrete după ce a murit mama. Făcusem, la înmormântarea ei, nişte poze. Ei bine, trei ani de zile,  nu le-am putut vedea. Pur și simplu îmi era teamă. Abia după ce au trecut aceşti trei ani, am avut curaj să văd moartea în faţă . Și ce crezi că am descoperit? Am descoperit că moartea are o nobleţe şi o frumuseţe a ei.  Şi atunci, mi-au ieșit nişte portrete splendide …

Georgeta Istrate