Mănăstirea Crasna-(I)

   

Grădina paradisului

     Din ce loc ai veni, ca să ajungi la Crasna trebuie să parcurgi un drum desfundat , destul de anevoios mai ales dacă ai o problemă fizică. Şi dacă o ai , drumul poate fi o provocare pentru a-ţi depăşi limitele. Dacă nici asta nu te motivează, cu siguranţă credinţa din tine va fi motorul care te va pune în mişcare. Pentru că dincolo de urcuşuri şi coborâşuri prăpăstioase,  se află chiar grădina paradisului. Mergând prin pădurea de mesteceni , vei ajunge la un pod de lemn a cărui rezistenţă nu ştii s-o estimezi, dar dacă tot ai venit până aici, e bine să treci. Nu este neapărată nevoie să priveşti în jos pentru că s-ar putea să te ia ameţeala din cauza înălţimii şi a  mişcării învolburate a apei care te fură cu iuţeala ei.  După ce ai trecut, te întâmpină o potecă ce şerpuieşte prin pădure, conducându-te exact la porţile Crasnei. Şi dacă eşti singur şi ai sentimentul că te-ai pierdut, nu te teme, cântările de la slujbele ce răsună prin munţii şi codrii Ciucaşului  îţi vor confirma că eşti pe drumul cel bun. Intrat pe poarta mănăstirii vei zice cu siguranţă, trăgând aer în piept: a meritat să parcurg acest drum! Şi-n secunda următoare  să adaugi că nu simţi nici o oboseală.

Crasna adăposteşte 36 de vieţuitori

       

   Frumuseţea peisajului  în care este aşezată mănăstirea Crasna , îi sporeşte farmecul.A fost intemeiata de  de câţiva sihaştri veniţi din Văleni, în vederea unui loc comun de închinăciune, la mijlocul secolului al al XVlll-lea. O bisericuţă de lemn şi câteva chilii pentru acei sihaştri alcătuiau tot ansamblul. Peste timp, locul a fost transformat de mâinile şi ideile unor oameni cu suflet .Aşadar,  în anul  1828 , postelnicul Constantin Potlogea înalţă  o biserică de zid şi devine primul stareţ al mănăstirii sub numele de Chelasie.Pictura lăcaşului realizată de şcoala Tăttărăscu îi dă un farmec aparte , cu scene biblice viu colorate, o scriptură în imagini.

    Din revenire în cădere, destinul mănăstirii ajunge în  1920, atât de dramatic încât  un singur călugăr o mai animă. Şi pentru ca decăderea ei să fie completă , este jefuită de nişte puşcăriaşi de la Slănic. Mănăstirea a cunoscut  înflorirea dar şi mâna  implacabilă a secularizării. Însă niciodată credincioşii nu au părăsit-o.Aici şi-au lăsat amprenta oameni ai bisericii cum ar fi stareţii Ghedeon, Nicodim şi Galaction care au refăcut schitul. O contribuţie importantă în acest sens  a avut-o  patriarhul Iustinian  care a reaprins flacăra vieţii monahale în 1967.Sub influenţa sa, lăcaşul s-a  mărit  văzând cu ochii (venind pe drum chiar mă întrebam cum au fost cărate materialele de construcţii până în inima pădurii , în condiţiile în care este greu să cari şi un rucsac în spinare.)

      Totul culminează cu sfinţirea noii biserici de către   Preafericitul Teoctist, actualul patriarh al României , la 18 octombrie 1998. Întreaga pictură a fost refăcută între anii 1991-1992 .Mănăstirea nu are o colecţie muzeală însă deţine o frumoasă catapeteasmă  lucrată la Viena  placată cu aur şi  cele două icoane ale lui Irineu Protcenco.Acestea  sunt adevărate obiecte de artă  ce-ţi încânta privirea şi sufletul. În prezent Crasna adăposteşte 36 de vieţuitori. Biserica veche are hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” iar cea nouă  “Acoperământul Maicii Domnului.”

Călugărul ospitalier

     Când am intrat pe porţile mănăstirii soarele se pregătea de asfinţit.Razele  palide se reflectau cu blândeţe pe tot ce înseamnă Crasna.Nu mi-am putut stăpâni o exclamaţie de uimire şi nici nu am putut stăvili bucuria ce-mi cucerise sufletul la vederea acestei grădini de rai.Imaginaţi-vă un covor verde cu chenar multicolor de flori albe, galbene, violet toate nuanţele de roşu  înconjurând cu dragoste  bisericile şi chiliile ce formează ansamblul mănăstiresc.Din atmosferă te izbeşte  aroma parfumurilor atât de diferite ale  florilor. O explozie de frumuseţe naturală ce şterge toate grijile din memoria ta. Un hotel de cinci stele cu toate facilităţile moderne nu poate concura cu acest loc. În plus, aici se simte prezenţa lui Dumnezeu mai mult ca oriunde  şi pacea pe care o gaseşti  nu poate fi cumparată cu bani.Ea este un dar la fel ca lucrurile cu adevărat valoroase. Şi dacă te-a apucat seara pe drum , vei găsi cu dragă inimă la Crasna un pat şi o farfurie de mâncare.

        La zece minute după  ce am intrat pe poarta mănăstirii am fost invitaţi la masă.Din pragul trapezei, un tânăr călugăr ne îmbia să intrăm. Încă o dată am fost uimită. Masa lungă, farfuriile şi tacâmurile frumos aranjate îmi aminteau de zilele copilăriei petrecute la ţară  când mergeam cu părinţii la vreo nuntă sau la vreun parastas. Firea voioasă a călugărului , felul cum povestea despre vizita recentă a unei feţe bisericeşti din Franţa şi cum a reuşit să se înţeleagă cu el, adusese zâmbetul pe chipurile  noastre.Nu ştiu ce ne atrăgea mai mult: povestea în sine  sau felul în care era spusă? Ne simţeam ca într-o familie.Am spus rugăciunea împreună, apoi ne-a servit primul fel:ciorbă de legume.Nu, nu strâmbaţi din nas la auzul acestui fel de mâncare, pentru că au fost şi voci care au mai cerut o porţie.Felul doi pilaf, rugăciunea de mulţumire apoi slujba de seară.

Georgeta Istrate