La numai
40 kilometri N-E de Bucureşti, înconjurată de ape şi păduri, se află
Mănăstirea Căldăruşani, important centru de renaştere spirituală a românilor …
Codrii Vlăsiei şi apele Lacului Căldăruşani
înconjoară mănăstirea într-o îmbrăţişare tainică. Ritmul vieţii este lent,
desprins parcă dintr-o curgere diferită a timpului. Fiecare copac, fiecare
floare, fiecare suflet, adierea copacilor, murmurul apelor şi albastrul cerului
înfiorat de dangătul clopotelor,
alcătuiesc o altă lume, o altă imagine, o altă trăire. Aici, toate se
potrivesc, ca într-un tablou nepământean. Chiar
şi gesturile călugărilor cu bărbile lor albe, cu răbdarea şi ritualurile
tradiţionale par că nu aparţin acestui
veac şi nici acestei lumi. Amprenta trecutului trece prin sufletul zidurilor bătrâne şi vorbeşte
despre istorie, binecuvântare, pace,
mântuire.
Sfinţii sunt purtătorii harului dumnezeiesc
În duminica aceea, porţile Mănăstirii Căldăruşani
deveniseră prea strâmte pentru mulţimea de credincioşi însetată de spiritualitate. Din loc în loc, vezi grupuri
strânse în jurul câte unui călugăr. Întrebările încep să curgă, răspunsurile
sunt cele plăcute Lui Dumnezeu. Unul câte unul,pelerinii intră în biserică. De aici se despart: unii se îndreaptă către icoana făcătoare de minuni
a Maicii Domnului, îngenunchind în
rugăciune. Încet,
încet se face coadă la moaştele Sfântului
Grigorie Dascălul. Dacă înainte de a ajunge la mănăstire credincioşii zumzăiau
ca nişte albinuţe, ajunşi în faţa raclei
nici nu îndrăznesc să mişte buzele.Acum vorbeşte doar sufletul. Ştiu că Sfântul îi aşteaptă în fiecare zi, în acelaşi
loc, să mijlocească pentru problemele lor înaintea cerului. Scot de prin
buzunare cărticele, inele, eşarfe şi alte lucruşoare pe care le ating de moaşte.
Căci trebuie să ducă şi celor rămaşi acasă din energia vindecătoare! Alături, un părinte - călugăr binecuvântează şi miruieşte pruncii: “Ajutorul
de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.Amin!” Un alt călugăr
istoriseşte povestea Sfântului Grigorie, exemplu de modestie, curăţie şi
bunătate.A fost trecut în rândul sfinţilor în vara anului 2006, fiind
recunoscut de Biserica Ortodoxă Română ca
un apărător al dreptei credinţe prin cuvânt şi condei. “S-a născut în 1765, la
Bucureşti şi a trăit 69 de ani. În timpul vieţii sale, Mitropolitul a cunoscut
nedreptatea şi exilul. A fost, de asemenea, ucenicul Sfântului Paisie
Velicicovschi, trăind o perioadă la Sfântul Munte Athos. A ajutat din
veniturile personale văduvele şi copiii, dar a şi intervenit pe lângă
autorităţile vremii pentru ei.Este supranumit “Dascălul”, deoarece a avut o
preocupare continuă pentru dezvoltarea învăţământului în Ţara Românească. De
altfel, a tipărit în limba română
“Vieţile sfinţilor” şi a tradus numeroase lucrări bisericeşti din limba greacă. Prin cinstirea sfinţilor, Biserica
recunoaşte harul dumnezeiesc în oameni
şi astfel, preamăreşte pe Dumnezeu”.
Istorie adunată în muzeu
La intrarea în muzeu este mare aglomeraţie. Mulţimea
este atrasă de bogata colecţie de artă medievală, inestimabilă ca valoare, şi cuprinde
zeci de icoane vechi, de-a dreptul
impresionante; picturi ale lui Nicolae
Grigorescu (din perioada uceniciei), Gheorghe Tătărăscu şi Evghenie Lazăr; obiecte
de cult; broderii de aur şi argint de o
mare fineţe, etc. Unii stau minute în şir în faţa vreunei icoane rare,
discutându-i valoarea, unicitatea şi sentimental pe care îl transmite. În
bibliotecă se află manuscrise şi cărţi bisericeşti din secolul al XVII-lea până
în ziua de azi, tipărite în greacă, latină, italiană,germană , franceză şi română. O
piesă deosebit de importantă este Tetraevangheliarul, dăruit mănăstirii de însuşi
Matei Basarab, în anul 1643. Grupuri de pelerini ies din biserică sau din muzeu
şi se îndreaptă spre cimitir.Bărbaţii îşi descoperă capul, în semn de respect
pentru fiinţele trecute în veşnicie.Un mormânt primeşte îngrijiri speciale de
la o bătrână, a cărui chip este pe jumătate ascuns.Inscripţia de pe cruce nu
poate trece neobservată : “Aici
odihneşte robul lui Dumnezeu, Arhimandritul Sofian Boghiu…” Unul dintre
pelerini ţine să precizeze că părintele a fost unul dintre cei mai mari
duhovnici ai noştri şi membru al mişcării Rugul Aprins, iniţiat la Mănăstirea
Antim, unde a fost şi stareţ.Părintele Sofian a trecut poarta veşniciei la 14
septembrie 2002.Un glas ţine să adauge:
“Dumnezeu să-l odihnească!
Georgeta
Istrate
(va
urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu