Pierdut în timp şi spaţiu...
Gustul metalic în gură este primul semn de
intoxicare efectivă cu mercur. Ajuns în organism, acesta
produce breşe pe unde se scurge energia, iar omul se simte devitalizat,
pierdut în timp şi spaţiu. Mercurul are afinitate cu rinichii, afectează
sistemul imunitar, memoria, iar manifestările fizice pot fi sub formă de
infecţii. La nivel cutanat pot apărea
bubiţe sau eczeme, iar în cavitatea bucală se observă tot felul de leziuni,
depozite albicioase la nivelul tegumentului, care nu-şi găsesc rezolvare pe
calea medicinei alopate. De asemenea, la nivel digestiv apar tulburări
gastro-intestinale, iar la nivelul esofagului pot apărea arsuri.În corp, argintul viu se depune pe celule, se lipeşte
ca o pilitură de fier şi, fiind o
energie grea, atacă mai întâi organele genitale.
Trimitere cu adresă precisă
Elena spune că, atunci când argintul viu este trimis cu adresă
precisă, orice tratament pe calea medicinei alopate devine inutil. Mercurul nu
are voinţă proprie, nu poate să discearnă între bine şi rău, el primeşte o comandă pe care o execută cu precizie.
Odată ajuns la destinaţie, începe prin a crea în biocâmpul vicimei spărturi prin care organele din jur încep să piardă
energie, de aici starea de sfârşeală. Mai mult, mercurul mănâncă efectiv din
biocâmpul nostru, creând breşe care permit energiilor străine să intre. Are şi capacitatea de transmutare, adică trece din
stare materială în stare energetică sau invers. Dacă unei persoane i s-a trimis
doar partea energetică a mercurului, analizele vor ieşi bine, deoarece materia
nu este infestată. Ca urmare, aparatele
de investigaţie nu vor detecta vreo anomalie şi, ceea ce nu este palpabil în
medicina clasică, nu există.
De ce organismul nu intră în alertă?
De îndată ce a ajuns în câmpul unei persoane,
agentul străin se localizează în zona micului bazin , iar de acolo afectează
atât fizicul cât şi psihicul. Poţi pierde timp şi bani mergând pe la doctori, psihoterapeuţi
sau psihanalişti. Paradoxal pentru multă
lume, dar o descântătoare pricepută poate rezolva problema în doar câteva minute. De
ce vrăjile cu mercur nu-i cruţă nici pe cei mai pasionaţi credincioşi!? Elena explică: “ medicina tradiţională chineză spune că unele
câmpuri energetice ale omului sunt de cinabru (sulfură de mercur), deci
mercurul ar avea aceeaşi componentă ca
şi noi! Este posibil ca aceste câmpuri
de cinabru, care există în structurile noastre energetice, să permită energiei
argintului viu să pătrundă fără a-i opune rezistenţă, considerând-o “de-a
casei”. Doar astfel
energia distrugătoare poate păcăli organismul, spiritul şi sufletul”.
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu