O, mama mea frumoasă!

Adorm şi mă trezesc văzându-ţi chipul

În care au crescut, ca iarba rea, tristeţi,

Aş vrea să pot negocia cu timpul

Să îţi arăt că pe pământ există frumuseţi

De care n-ai ştiut, n-aveai vreme nici bani,

Să fi luat din viaţă câte-o clipă,

Copiilor le-ai dat şi trup, şi ani,

Credeai că a te bucura înseamnă o risipă.

Acum, afară plouă a toamnă de plumb şi de suspine,

Pe mine, întunericul din jurul tău mă arde,

Eu sunt vlăstarul răsărit din tine

Tu, rădăcina mea frumoasă, ca viersul unui barde.

De-o vreme, disperată, bat pe la uşi închise,

Iar cerul este plin de  nori ce-l înnegresc,

Vitralii de biserici se sfarmă-n mii de vise

Iar eu nu sunt în stare să-ţi spun cât te iubesc.

Pe străzi, pe unde soarele-a apus,

Doar întunericul din umbră hohoteşte,

Mă rog în taină, dar îngerii-s prea sus

Şi inima în care te-am ascuns se prăbuşeşte

Aş vrea să fie-n viaţa ta doar soare

Dar lumea-n care sunt e plină de nelume,

Mă doare strigătul din mine tot mai tare

În timp ce universu-a surzit taman la mine.

Şi plouă, iar pământul miroase-a prospeţime

Iar soarele pe care aş vrea să ţi-l trimit,

O, mama mea frumoasă, cum alta nu-i pe lume,

În disperarea din ochii căprui ţi s-a topit.

Georgeta

19 septembrie 2016