În planurile
vieţii ei, până la un moment dat, medicina era doar un cuvânt din dicţionar.
Însă destinul a făcut ca acest cuvânt să prindă viaţă, astfel că relaţia de
răceală de dinainte, s-a transformat într-o mare iubire. Nu-i aşa că aţi zâmbit?
Ei bine, eu nu glumeam. Fiinţa despre care vă voi vorbi astăzi se numeşte
Cristina Ivanov şi a renunţat la o carieră juridică, pentru a face o terapie
despre care este convinsă că face minuni.
Căutările...
Preţ de câteva
luni am căutat informaţii despre o
metodă medicală relativ nouă în România,
numită colonhidroterapie. De ce?! Pentru că toată viaţa am avut probleme cu
constipaţia şi complicaţiile ei, care uneori mă aduceau la disperare. Mi-am spus că o curăţare a colonului nu numai
că ar elimina din start multe neplăceri, dar chiar şi tratamentele pe care
le-aş face pentru diverse afecţiuni ar avea o eficienţă mai mare pe un organism
negrevat de diverse blocaje. Am întrebat
încolo şi încoace, am căutat informaţii pe Internet şi pe la cunoştinţe iar,
într-un final, m-am hotărât să sun pentru a face programare.Voiam să ştiu în
special dacă o singură şedinţă este suficientă.
La telefon, mi-a răspuns o voce feminină, iar când am cerut mai multe
lămuriri, am aflat că: „Ar trebui să faceţi minimum trei şedinţe, trei zile la
rând, pentru că problema este lungimea colonului, care are aproximativ 1,5 m.
Trebuie lucrat pe toată lungimea lui,
iar o singură şedinţă poate fi
considerată doar de acomodare. Cu alte cuvinte, nu veţi avea rezultate! Deci
oricum aţi hotărî, ar trebui să faceţi minimum trei şedinţe, dar ideal ar fi
şase. În momentul în care sunteţi pregătită, stabilim programarea. Înainte cu
două zile de începerea terapiei ar
trebui să aveţi o alimentaţie uşoară,
bazată pe produse de post. De asemenea, cu două ore înainte de fiecare
procedură, nu se mănâncă nimic. Beţi doar apă sau ceai, nimic carbogazos. Bine,
cu drag, la revedere”.
La clinică, am
găsit o fată zâmbitoare, cu o voce caldă, care mi-a alungat din prima clipă
prejudecăţile. După primele minute, am avut pentru un moment senzaţia de plin, dar după ce a început
evacuarea apei din colon, a fost chiar plăcut. Pe un perete, în faţa mea, se
afla un recipient plin cu ceai la care
mă tot uitam, până ce terapeuta şi-a dat seama de întrebarea mea nerostită şi
mi-a explicat că acesta va fi folosit la finalul sesiunii de terapie.
Georgeta Istrate
Date de contact:
Telefon: 0768 970 031
http://clinicaremedium.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu