Nu poţi să stai în faţa lui şi să gândeşti rău, pentru
că ştie. Se
uită la tine şi-ţi vede viaţa ca pe un film. Nu foloseşte cuvinte academice ca să impresioneze, chiar dacă are două
facultăţi…
"De ce am fugit, nu am
scăpat!"
Menirea lui este aceea de a vindeca. De la
distanţă pare un om obişnuit dar, dacă te apropii, simţi că obrajii îţi ard, că
o energie necunoscută îţi cuprinde instantaneu toate organele bolnave şi nu
ştii ce ţi se întâmplă. Îi simţi curăţia sufletului, comparabilă cu a unui
copil, şi te miri cum de răutăţile lumii nu au declanşat în el sentimentul urii
şi al răzbunării. Iar dacă te ocupi cu lucruri necurate, se îndepărtează de
tine sau îţi spune franc: “pleacă!” Numele lui este Viorel Pop... Din copilărie avea o atracţie neobişnuită
către divinitate. Participa la slujbe şi ştia toate cântecele religioase.
Uneori, după slujbă, în febra jocului, mai spărgea cîte un ochi de geam al
bisericii. În şcoală, ştia ce subiect o să-i pice la teză sau la examene, chiar
şi nota pe care o va primi. Nu a vrut să se facă medic pentru că, gândea la
vremea aceea, ar fi stat ţintuit într-un birou.Voia mai multă acţiune şi a ales
să fie tehnician veterinar. Dar parcă destinul îl tot îndruma spre medicină
umană, căci în armată a fost asistent medical: “de ce-am fugit, nu am scăpat.
Am studiat psihologie...Tot ce fac mă conduce spre medicina umană. Nu pot să
cred decât că asta mi-e menirea!”
“Ridică-te şi mergi!”
După căsătoria din 1983, şi-a
dorit un copil. Până să-l aibă, a trebuit să treacă de şapte ori prin suferinţa
pierderii pentru că, după 2-3 luni, sarcina soţiei se întrerupea din evoluţie. A încercat tot ce
a fost posibil, medici, spitale, a cerut ajutorul preoţilor care s-au rugat
pentru şi împreună cu el... Când ultima sarcină, o fetiţă, s-a oprit din evoluţie la şase luni, a simţit
o durere nemărginită. Atunci i s-a declanşat o sete teribilă de a picta icoane,
în special chipul Maicii Domnului, pe care o simţea aproape de sufletul său. Într-un
vis, Fecioara l-a întrebat: “de ce mă pictezi numai pe mine?”
Încercările vieţii au venit una după alta.O
hernie de disc l-a ţintuit timp de 9
luni de zile într-un scaun cu rotile. Medicii de la spitalul 9 au dat verdictul : « operaţie! »
Răspunsul lui Viorel a fost hotărât: NU!
Se temea că, dacă se va supune acelei intervenţii chirurgicale, va rămâne
paralizat în acel scaun blestemat. Şi-a dat singur verdictul: “Dumnezeu mă va
vindeca!” I se atrofiaseră muşchii, aproape că devenise o legumă. Îşi aminteşte că
era în Bistriţa, în casa socrilor, singur în cameră. O vizită la ora trei
dimineaţa avea să-i schimbe viaţa şi să îndrepte cârma destinului către
adevărata menire. Maica Domnului însoţită de un sfânt, ca un înger alb de
lumină, pe care nu l-a recunoscut din cauza faptului că i-a fost frică să-i
privească faţa, stăteau în zona ferestrei şi îl priveau. Deşi dormea pe o parte
şi era cu spatele la fereastră, putea să vadă cele două făpturi minunate. A
încercat să închidă ochii, dar pleoapele nu-şi mai aveau rostul. L-a cuprins
disperarea că poate greşise şi acum trebuia să dea socoteală, dar simţea şi o nevoie
imperioasă de a cere ajutor. Când glasul Maicii Domnului i-a spus:
“întoarce-te!”, nu a reacţionat. Gândul îi spunea că “astea sunt înşelătorii”.La
un moment dat, Maica Domnului s-a adresat însoţitorului: « hai să-l
ajutăm, căci a suferit destul ! » Fecioara s-a apropiat de patul lui,
a pus degetul în zona inelelor afectate, timp în care bolnavul simţea o căldură
crescândă până la senzaţia de arsură. Apoi sfânta a rostit cuvintele: “Ridică-te şi mergi!”
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu