Voi fi mereu lângă tine, în cele mai
fericite zile și în cele mai întunecate nopți. Când vei simți o briză ușoară pe
obraz, să știi că este respirația mea...
Se face
dimineață...
când se
așterne pe lume a nopții umbră
iar
mantia de stele lumini de aur poartă,
din depărtări
albastre, ia formă-un chip de zână
cu luna se-nvelește,
e vie, însă ea pare moartă.
se bate
miezul nopții, iar fata nemișcată
pe piatra de smarald pare că-i o statuie,
deodat-o
umbră-n noapte se arată
s-așază
lângă fată și mâna îi mângâie.
e caldă mâna lui,
prea caldă, și deodată
fata își
smulge mâna rece, înfiorată,
ea se
ridică, dă să fugă, dar hotărâtă umbra
o prinde și-i
rostește numele într-una:
la tine am venit
mânat de-o presimțire
și te-am găsit pierdută-n dezamăgire,
batista mea
tu ia-o, hai șterge lacrima
căci niciodată
singură nu te vei mai afla!
se face dimineață
pe lumea adormită
pe-o piatră
nemișcați un el și-o ea se uită,
în ochii umeziți,
setoși de dor de viață
și plâng de
fericire, se face dimineață...
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu