Mănăstirea Zamfira

Loc de meditație și rugăciune

    Pe Valea Teleajenului , la mai puţin de 17 km de Vălenii de Munte , într-un decor plin de culoare, se află Mănăstirea Zamfira care adăposteşte 40 de fiinţe ce au în comun iubirea de Dumnezeu , acea iubire care te cuprinde în braţe şi te transformă, secându-ţi izvoarele  răutăţilor. Când am intrat pe poartă, mănăstirea era înveşmântată într-un potop de raze  ce-i confereau o frumuseţe aparte. Din straturile de flori viu colorate se ridica  o linişte înaltă ce străbătea azurul cerului fără pată. Măicuţele îmi păreau nişte albine care traversau aleile pietruite în grabă, fiecare la treaba ei. Chiliile, nişte  case ţărăneşti cu pridvoare din lemn şi arhitectură tradiţională acoperite cu tablă, văruite în alb şi împodobite cu muşcate la ferestre mă duceau cu gândul la casa bunicilor de la ţară. Aici, nimic nu este dur, nimic nu te agresează, poţi să meditezi în linişte, să-ţi încarci bateriile cu energia atât de benefică. Şi în mijlocul a toate se află biserica mare a mănăstirii, locul de unde porneşte invitaţia la rugăciune.

Nicolae Grigorescu, pictorul bisericii

   

   Numele de Zamfira vine de la soţia unui negustor, om de încredere al lui Constantin Brâncoveanu care, împreună cu nora sa, ridică biserica mică  în anul 1743  cu hramul “Sfânta Treime”, pe terenul unei livezi proprii.” Un secol mai târziu, în 1855, Mitropolitul Nifon înalţă aproape de vechiul lăcaş  o nouă biserică , sfinţită la 8 septembrie 1857.Aceasta nu are pictură exterioară şi iese în evidenţă prin turla principală imensă pe care tronează o cruce. Hramurile sunt:”Înălţarea Domnului” şi “Sfântul Nifon.” Interiorul bisericii este un adevărat muzeu, iar pictura executată de Nicolae Grigorescu la vârsta de 18 ani, nu poate să nu-ţi provoace emoţii. Sfinţii poartă în fiecare detaliu o părticică din sufletul artistului şi transmit o picătură din  energia şi entuziasmul acelei vârste plină de speranţe. Catapeteasma sculptată în lemn de tei în stil baroc este pictată tot de Grigorescu. Spre bucuria maicilor  şi a vizitatorilor, pe una dintre icoanele Maicii Domnului se poate distinge semnătura artistului. 

     Fost metoc al mitropoliei, în trecut, lăcaşul suferă de pe urma unui incendiu, iar la cutremurul din noiembrie 1940, ajunge de-a dreptul în stare de dărăpănare. Sub atenta îndrumare a patriarhului Justinian, complexul mănăstiresc este refăcut, adăugându-se clopotniţa şi clădirea stăreţiei. Micul cimitir, unde-şi dorm somnul de veci preoţi şi măicuţe, cuprinde şi mormintele a 5 membri din familia lui Nicolae Iorga şi a renumitului profesor de muzică psaltică Popescu Ştefănache. Curtea interioară este acoperită cu un covor de gazon, chenare de flori şi zeci de brăduţi, toate întreţinute cu hărnicie de maicile de aici.

“Cât crezi că valorează o viaţă fără Hristos?”

     Slujba se terminase însă oamenii zăbovesc în biserică. Unii stau îngenuncheaţi în rugăciune, iar cei mai tineri admiră frumuseţea icoanelor şi priceperea celui care le-a creat. Maica Fevronia stă retrasă pe un scaun urmărind cu privirea fiecare credincios intrat aici să caute linişte. Câte un pelerin se apropie, cerând explicaţii pentru una sau alta. Ea  zâmbeşte tot timpul.Te priveşte fix cu o linişte, pe care doar trăirea într-un astfel de loc şi comuniunea continuă cu Dumnezeu le pot da. Pentru ea, lumea din afară este prea încurcată, prea zgomotoasă şi nu crede că i s-ar potrivi. Vreau să aflu ce a determinat-o să aleagă calea mănăstirii şi mai ales dacă este fericită.  “Fiecare îşi caută fericirea pe care o doreşte sufletul său. Eu mi-am ales singură fericirea. Viaţa pe care o trăiesc este un dar al Lui Dumnezeu. Ei bine, eu am ales să îi închin Lui acest dar. Şi… cât crezi că valorează o viaţă fără Hristos? Cât de greu trebuie să fie pentru un om care nu-şi pune nădejdea odihnei şi fericirii în Dumnezeu! Priveşte în jur. Simte liniştea; simte adierea vântului ca o suflare uşoară a Domnului, ascultă slujba din biserică şi închide  ochii, simţi cum sufletul aleargă la pieptul lui Dumnezeu ca la un refugiu? Cunoşti tu o fericire mai mare ca aceasta?” 

     Doamne, câtă pasiune pune când vorbeşte! Mă întreb cum poate să încapă un suflet atât de mare într-o făptură atât de mică? Cum reuşesc nişte cuvinte atât de simple să transmită o asemenea încărcătură emoţională , o dorinţă de a nu mai pleca de aici? Şi dacă nu ar fi obligaţiile din lume sau fiinţele care au nevoie de tine , nimic nu te-ar împiedica să rămâi în acest loc, unde timpul are o altă conotaţie şi gesturile sunt atât de binevoitoare.O adevărată terapie naturală, o lume ideală , fără răutăţi care să otrăvească şi să ucidă sufletul…

Colecţia de artă bisericească

  Plină de bunăvoinţă, maica Fevronia ne conduce spre muzeul mănăstirii prezentându-ne fiecare detaliu şi răspunzând tuturor întrebărilor noastre. Colecţia de artă bisericească are valoare de patrimoniu ce cuprinde obiecte din secolul al XIX-lea şi numeroase icoane realizate de Grigorescu. Nu lipsesc costumele tradiţionale româneşti , o carpetă reprezentând carul cu boi ce poartă în el fete şi băieţi îmbrăcaţi în costume populare; lada de zestre; cărţi vechi printre care “Vieţile Sfinţilor” scrisă în litere chirilice  şi datată 1835; o cruce de campanie tridimensională, pictată tot de Grigorescu; păpuşi de epocă din porţelan; cădelniţe vechi; cruce de lemn sculptat îmbrăcată în filigram aurit; paftale; mobilier sculptat, căni de lut şi ştergare ţărăneşti; ouă încondeiate; lampadare şi icoane de argint…

   

    Afară soarele scălda în pace şi seninătate acest loc binecuvântat şi ne mângâia feţele cu razele lui blânde. Se lăsase o tăcere care voia să cuprindă în amintirea ce tocmai se năştea, cât mai multe detalii şi impresii , ca un depozit de linişte . Poate vom simți nevoia, din când în când, să retrăim  aceste sentimente dătătoare de forţă interioară.

       Georgeta Istrate