Autoportret
Autoportret, MNAR |
Un stil propriu de exprimare
”Indiferent de genul de artă în care lucra, Șirato s-a străduit
necontenit să-și formeze un stil propriu de exprimare. Înainte de primul
război mondial, între 1908 și 1914, a expus în cadrul «Tinerimii
artistice», numărându-se printre membrii acestei asociații. În picturile
din acea vreme, cu aluzii satirice la adresa clasei avute, pictorul
este preocupat de probleme de compoziție și caută să obțină, prin
intensitatea pastei și prin alăturări contrastante de culori, o anumită
lumină capabilă să dea viață și să imprime mișcare unei scene (...).
Căutările acestea îi îmbogățesc mereu cunoștințele și experiența, însă
nu-i oferă încă soluții satisfăcătoare, Șirato manifestându-se mereu ca
un căutător neobosit de mijloace cât mai expresive. Experimentează și el
diviziunea de tonuri caracteristică impresionismului dar, nemulțumit,
va critica acest curent și va scrie despre el că oferă numai o fațetă
colorată a aspectelor sub care ne apar făpturile lumii, reducând arta
picturii la excitația optică, la pasivitate spirituală și la indiferență
față de fenomenul social.
Va combate și naturalismul, arătând că acesta nu face altceva decât să
copieze natura în mod descriptiv, ca o ilustrație a unui tratat de
științe naturale”( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).
Autoportret, detaliu |
În timpul ocupației germane...
”În timpul ocupației germane, realizează câteva cicluri de desene în care înfățișează cu mult umanism, dramele provocate de război. Cele mai multe din aceste lucrări le prezintă la bogata expoziție personală din 1921, grupate în ciclurile : Sub bombardamentul aeroplanelor, Proviziile gospodinelor, Refugiul satelor, Sub ocupație, După retragerea ocupantului și Întoarcerea” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).
Fată în albastru
”Șirato observă cu regret, într-un articol publicat încă din 1919, că
«subiecte din viața de trudă și muncă a poporului de la orașe sau sate
se văd rar în expozițiile noastre». Situația aceasta se datora
burgheziei snoabe - consumatorul de artă principal din acea vreme.
Împotriva acestei îndepărtări de viață, ca și a mediocrității, a lipsei
de gust din expoziții, Șirato a luptat cu pana și penelul.
Picturile sale cu subiecte, ilustrând tema țărănească, dovedesc
nemijlocit atașamentul artistului față de viața oamenilor din popor” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).
A vibra în fața realității
” Tonitza scria : «Șirato vibrează adânc în fața realității fiindcă ochiul său subtil nu se oprește numai la aparențele fizice ale oamenilor și ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, pătrunzând în profunzimile lor spirituale și revelându-ne astfel sensul lor tulburător și etern... Șirato e un realist vizionar, ceea ce va să însemne că arta lui strigă, pe tot întinsul panoului : revolta unui suflet sensibil împotriva manufacturii naturalismului plat. De aici, stilul viguros și sobru al compozițiilor sale, care indispune pe îmbogățitul de ieri sau de azi»” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu