La un moment dat, pe cale,
Oboseala îl învinge,
S-opreşte din alergare
Și o linişte-l cuprinde.
El deduce că, din fire,
Omului răul îi place,
Conştient nu-i de iubire
Îns-o simte ca pe-o pace.
Se retrage în pustie
Cu un felinar în mână,
Viața de acum vrea să-i fie
Toată numai faptă bună.
Cum e lumea, nu pricepe,
Dar va învăța s-accepte,
Că unde nu-i Dumnezeu
E pustiu și frig mereu!
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu