Când nu mai ai răbdare
-
De ce, dincolo de veselia pe care o
trăieşti şi pe care o dăruieşti tuturor,
eu simt o mare tristeţe? De ce îmi pare că nu-ţi mai ajunge timpul? De
când te-am cunoscut, am senzația că te grăbești, parcă vrei să faci cât mai multe,
ai idei pe care le pui în practică imediat. Mă înșel?
-
Știi de ce? Când eram tânăr şi am venit în București, nu aveam atelier,
aveam doar o cămăruță. Ce să faci acolo? Când ajungi la un fel de maturitate,
să zicem și artistică… fiindcă maturitate nu ai la 20 de ani… ai un fel de
spontaneitate… ai un fel de trăire undeva , poate și răbdare. Mai târziu,
nu mai ai răbdare. Simți că îți vine ceasul. Și atunci te grăbești. Te
gândești că poate, în graba aia, mai prinzi ceva. Pac! Ai prins din zbor ceva. Și zici: băi, uite, mai însemnez și eu
câte o poveste…
Depinde cui te confesezi...
Îi spun că sunt bucuroasă că acest interviu
a ieșit așa frumos și viu. Venisem pe la sfârșitul programului, el era atât de
obosit de atâția vizitatori, încât primul gând a fost că nu o să iasă mare
lucru. Contrar previziunilor mele, el s-a deschis atât de frumos că, în timp
ce-mi povestea, aveam impresia că se umple cu energie ca o fântână alimentată
de izvoare. El devenea de la o secundă
la alta o flacără ce se mărea sub
influenţa unui combustibil nevăzut.
-
Depinde cui te confesezi și cum te ascultă, îmi spune artistul. Dacă nu am unul care să mă asculte, mă blochez.
Eu nu-mi pun sufletul pe tavă. Eu pe tine te știu de la muzeu - din start am o încredere! Am vorbit mai
înainte, (artistul se referă aici la primul interviu pe care i l-am luat direct
în Galeria de Artă Românească Modernă), iar tu ascultai.
Iar eu, ca o pasăre care zburam mai spuneam și că sunt genial, că m-am întâlnit
cu starea de genialitate…Iar tu m-ai crezut. Eu o și cred, dar cu starea asta
de genialitate nu te întâlnești în
fiecare clipă…
Nu
e despre senzaţional!
Îmi dau seama din ce îmi spune, că a citit materialul pe care l-am scris în
timpul primului interviu și, cumva, l-a supărat că am redat exact cuvintele pe
care le-a rostit atunci. Ideea mea nu a fost să-l supăr, nici nu am căutat senzaționalul.
Nici măcar nu am vrut să atrag atenţia
vreunui şef, de vreun interes financiar nici nu mai vorbesc, căci ceea ce scriu pe acest blog constituie
strict o pasiune. Nici măcar interesul cititorului nu îl caut.
Cine vrea, citeşte, cine nu, navighează mai departe.
Tu
poţi să spui orice!
Zic: mi-a plăcut mult ce ai zis despre
starea de genialitate şi cum vine ea. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am
schimbat nimic. Mi se pare foarte tare. Ești un artist - tu poți să spui orice! În plus, ai mare
dreptate. Cei care au darul de a crea înţeleg foarte bine de ce ai spus asta şi
de ce eu am redat întocmai. Nu îţi dai seama că ăsta e farmecul tău?
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu