Nu corp, nu emoţii, nici chiar intelectul
Nu suntem acestea, chiar de-i de necrezut,
Suntem cu mult mai mult, puţini ştiu azi secretul
Ascuns în chiar fiinţa ce-n lume s-a născut.
Si nici habar n-avem, că-n noi e Dumnezeu
Un infinit de lumi, ferestre de lumină,
Iubire, frumuseţe, vibrări de curcubeu
Izvor cu ape limpezi şi-o muzică
divină.
Ce te-a mânat să vii pe acest pământ dual
Este o misiune eroică, sublimă,
Ai vrut să-nfrunţi furtuna şi-ncet, val după val,
S-atingi desăvârşirea, să fii din nou lumină.
Şi poate- ai înfruntat necazuri multe-n viaţă,
O rană sângerând fierbinte te-ai simţit,
Prizonier prin timpuri, plângând fără speranţă
De-atâtea ori în lumea aceasta ai murit!
Dar nu-i nimic pierdut din multe câte - ai strâns,
Căci toată suferinţa ce ai purtat-o-n tine
Te face conştient că eşti cu mult mai mult
Decât un pumn de praf şi-o rană ce revine.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu