Sportul este un premergător al sănătăţii, iar mişcarea o
constantă a existenţei, la fel ca respiraţia, somnul, apa sau hrana...
Răbdare şi atitudine pozitivă
La
prima vedere , kinetoterapia pare foarte uşoară, o joacă de copil, fară vreo
regulă anume. Dacă ar fi aşa, toţi am fi specialişti. Procesul vindecării este
îndelungat , pacientul şi specialistul vor fi legaţi unul de celălalt mult
timp. Trebuie să ai în primul rând
răbdare şi o atitudine pozitivă, pentru că unii pacienţi au probleme foarte
grave şi trebuie să repeţi foarte des unele mişcări. De cele mai multe ori pacienţii reînvaţă să
meargă sau să-şi refolosească mâinile. Apoi, ca specialist în domeniu, trebuie să ai abilitatea de a şti să alegi genul de exerciţii compatibile cu bolnavul,
în funcţie de diagnostic, vârstă, capacitate de percepţie şi imitare. În cazul
copiilor, creativitatea şi inventivitatea specialistului sunt obligatorii. Totul
trebuie să pară o joacă, o bucurie , un motiv de a reveni cu plăcere la
tratament. Copiii simt dacă eşti sau nu
de-al lor!
Disponibilitate
spre joacă
Scopul acestor exerciţii este însă unul
cât se poate de serios şi se referă la corectarea unor programe motorii
greşite, normalizarea tonusului muscular, luxaţii congenitale de şold, şi alte
afecţiuni ale aparatului locomotor; afecţiuni metabolice ca rahitismul sau
obezitatea, etc. Una dintre preocupările cele mai frecvente ale
kinetoterapeutului este corectarea poziţiei coloanei vertebrale. Poziţia
greşită în bancă poate genera diagnostice precum scolioza, lordoza, cifoza. În zona neurologică, kinetoterapia tratează
hemiparezele şi paraparezele. Ca să ai rezultate în kinetoterapie îţi trebuie iubire
pentru oameni, pasiune, inventivitate şi evident cunoştinţele acumulate în
şcoală . În rest, lucruri ajutătoare: o oglindă - pentru ca pacientul să-şi
poată controla mişcările mai uşor; o scară fixă; un pat pentru exerciţii pasive,
spalier, greutăţi, bastoane, corzi elastice,steper, etc. Se pot face
mai multe feluri de mişcări - active, pasive sau pasivo-active. Pentru că tratamentul este personalizat, şi
deci trebuie atenţie maximă, ideal este ca specialistul să lucreze cu un singur
pacient. Cel mai important lucru mi se pare disponibilitatea spre joacă. Deci
copilul din tine nu trebuie să moară cu niciun chip –fie că ai 25 sau 55 de ani!
Metode multiple
Metodele
kinetoterapiei sunt multiple- mişcarea, căldura, masajul, apa, etc.,dar scopul
este unul singur: echilibrarea mecanismelor neuromusculare şi articulare,astfel
încât omul să ducă o viaţă normală.Terapia
poate fi folosită ca metodă preventivă ; de tip curativ şi de recuperare. Există
o paletă largă de afecţiuni în care kinetoterapia poate ajuta: coxartroze,
discopatii, scleroză, spondiloză anchilo-poetică, gonartroză, poliartrită
reumatoidă cronică, paralizii şi multe altele. Terapia are rezultate benefice
şi în cazul refacerii rapide a organismului după suprasolicitările din timpul
sarcinii şi naşterii...
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu