Ce este moartea?
Cum să-ţi spun, e o
altă formă … Face o pauză, apoi revine: îmi vin titluri de astea poetice ... moartea este un fel de
lumină a vieţii …
Ce este viaţa?
Viaţa?! Un bobârnac pe care ţi-l dă Dumnezeu! Şi îţi zice: mai
ieşi şi tu de acolo … Face din nou o pauză, apoi adaugă: ştii,
când am întrebări din astea ca de televizor, mă apucă amuzamentul!
Apoi, meditativ, privind undeva sus, adaugă. “
A, râsul cu plânsul sunt întotdeauna legate unul de altul , ca şi viaţa cu
moartea . Viaţa e frumoasă când ştii că, dom’le, există moarte…”
Probabil
vede pe chipul meu nedumerire, de aceea încearcă să-mi explice: “ E foarte greu
într-adevăr să gestionezi moartea , dacă nu eşti atent…vai, ce se poate
întâmpla! Că depresia este ca un şarpe din ăla care aşteaptă după colt, să
atace. Eu am trecut prin stări de depresie. Ştii cum e? Nu te lasă să mai
trăieşti! Nu mai vrei să mănânci, nu mai vrei nimic din lumea asta!”
Ştii ce, măi Murivale…
Şi cum
depăşeaţi o depresie?, îl întreb. “ Am
făcut cromoterapie, că nu aveam bani de doctori. Şi mi-am luat satul natal încă o dată la rost…Se apleacă într-un gest de
şoaptă la ureche: am o grămadă de fotografii cu satul… Am făcut o expoziţie…deci,
nu m-am lăsat până nu am făcut o expoziţie!!! Aşa am alungat depresia! - făcând
o expoziţie la Căminul Artei, etaj-parter, cu satul şi toată familia mea. Am făcut vreo 500 de portrete, plus vreo 500 portrete - pictură . Am auzit o voce
dintr-asta, care mi-a zis: ştii ce, măi Murivale, ţi-am dat un talent. Vezi că
mult nu mai stai… Ia hai, apucă-te şi pictează-ţi familia, tot neamul tău!”
Zic: cel care vă şopteşte lucrurile astea e
ca daimonul lui Socrate? Da, da, da!, aprobă Maestrul. Era o voce dintr-asta,
care a venit într-un moment în care nu
ştiam cum să fentez starea aia de depresie.
Anemone, pretext,
coexistenţă a limbajelor – o lume magică
Cum îţi spuneam, de multe ori noi, artiştii, facem cromoterapie
. Eu am pictat anul trecut cam o mie de lucrări numai cu anemone . Le aveţi
acasă?, îl întreb. Nu pe toate, am mai
vândut din ele.
Eu
insist. Aşa mult vă plac anemonele? Nu, nu! E un pretext! Am avut o mică
poveste cu anemonele. Anul trecut era să mor şi am avut nişte anemone, pe care
le-am ţinut afară, şi care era cât pe ce să-mi facă flori. A dat frigul şi am
zis: a, să le bag înăuntru! Le-am dus la adăpost, dar s-au perpelit şi au murit. Cum îţi spuneam, pentru mine, povestea
asta cu anemone devine un fel de pretext. Am încercat să fac florile să nu fie
în tipul de discurs al lui Luchian , Baba, Ciucurencu ş.a.m.d. Am încercat să le adun într-un fel de coexistenţă a limbajelor .
Zic, explicaţi-mi un pic termenul de
coexistenţă a limbajelor. Ei, sunt mai multe tipuri de limbaje plastice, adică punct- linie- pată… asta se foloseşte pe toată lucrarea. Dar tu
suprapui o grilă , o tuşă de tip expresionist, foloseşti limbaje din zona artei
abstracte …Îl întrerup din nou, căci după cum v-am spus şi în alte postări, nu
sunt specialist în artă, sunt doar o admiratoare a artei. Şi întreb: adică mai multe stiluri puse pe aceeaşi
lucrare? Da, exact! Şi atunci, prin
suprapunerea asta, lucrarea devine ceva care aparţine momentului ca tip de
expresie. În pictură, totdeauna e frumos
să te laşi în voia amintirilor, a observaţiilor, a trăirii clipei…
Georgeta Istrate
Sursa fotografiilor:
https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile/photos?lst=1772157760%3A1653452071%3A1521924905&source_ref=pb_friends_tl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu