Partea plină a paharului
Chiar dacă iniţial nu vedea nicio
satisfacţie în munca pe care o făcea, cu timpul, fata s-a obişnuit măcar cu ideea că pe cartea de
muncă poate să acumuleze ceva vechime, iar bănuţii pe care îi primeşte la
salariu, o ajută să-şi plătească facturile. Şi cum cei mai înţelepţi decât ea
spuseseră că e mult mai bine pentru psihic să privească partea plină a paharului,
începu să-l studieze îndeaproape. Într-adevăr, ce rost are să te uiţi la partea
goală, căci nu vei găsi vreo urmă de fericire, numai neîmpliniri şi vise …goale!
Aşadar, privi la partea plină, oricât de mică ar fi. Şi găsi că meseria pe care o are este una ce îi oferă
mai multe oportunităţi de a cunoaşte lumea: psihologie practică, modă, artă,
caractere, aroganţă, cumsecădenie, răutate, bunătate, respect, obrăznicie,
culoare, gesturi, vulcan, apă liniştită – că toate acestea îi sunt la îndemână
ca obiect de studiu pentru viaţă. Fiecare zi este o filă din cartea vieţii ce
trebuie trăită mai mult sau mai putin dureros. Nu mai ştiu autorul catrenului
pe care vi-l voi scrie, dacă voi îl ştiţi, vă rog să mi-l spuneţi, dar aceste
versuri sunt geniale: “există o şcoală unde-nveţi/ să dai cu capul de pereţi/ şi
când ai dat de toţi pereţii/ eşti absolvent de şcoala vieţii”.
De ce?
Ziua aceea de iulie era una
cam agitată, se anunţase un spectacol cu invitaţi de seamă. Asta nu prea îi
plăcea, căci se făceau diferenţe, aceste persoane fiind considerate un fel de
spumă a societăţii. În mintea ei, oamenii erau cu toţii egali. Nu
înţelegea de ce un domn îmbrăcat la patru ace, care avea bani sau un nume “celebru”
este mai valoros decât unul care repară maşini. De ce o doamnă care-şi permite
să poarte haine de firmă şi coboară dintr-o maşină luxoasă e mai preţioasă
decât o vânzătoare care munceşte pentru un salariu de câteva sute de lei pe
lună. De ce sunt atâtea diferenţe?
De ce “dacă întâlnim pe cineva
care ni se pare mai bun decât noi într-un anume fel, atunci acesta trebuie ori
să ne devină duşman, ori îl punem pe un piedestal şi visăm să ajungem ca el.
Însă, la un nivel mai profund al minţii noastre, îl vom urî pentru că este mai
bun decât noi”.
Ce facem de fapt? “ Când dăm de cineva pe care
îl considerăm inferior, va exista dorinţa de a păstra respectiva persoană aşa
cum este, pentru ca noi să putem părea superiori prin contrast”. (Vindecarea
cauzei – o cale spre iertare, de Michael Dawson,
p.101).
Fiecare pasăre pe limba ei piere
Se poate şi mai rău de atât? Sigur că da. Şi viaţa i-a dat un exemplu pe
loc. Două doamne, cu atitudine aristocrată, mari cunoscătoare sau nu de artă,
au ajutat-o să înţeleagă că diferenţele stabilite de fiinţa umană sunt
nelimitate şi de netrecut: “Scuzaţi că vă întrerup, spuse fata pe un ton scăzut, v-aş ruga să păstraţi o distanţă
faţă de lucrări de cel puţin 20 de centimetri”. Cum să le spună fata că, atunci
când ele îşi apropie unghiile mari de
pânză la un milimetru, tremură atât pânza cât şi inima ei?
Un sfert de oră au comentat sfidător acele doamne, având grijă să
întrebe cu voce tare: “dumneata nu ştii cine suntem noi?!”
Fata a găsit de cuviinţă să tacă. Ştia că
dacă ar răspunde aroganţei acestor doamne, ar fi mai rău. Ar fi ca şi cum ar
pune paie pe foc. Îşi făcuse doar datoria să le atenţioneze. Restul… e
caracterul lor. Aristocratic sau maidanez? Oricum, fiecare pasăre pe limba ei piere!
Georgeta,
Iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu