Cu tine mă-nveleşti

Când noaptea frigul pişcă îndrăzneţ

Şi capul pe-al tău piept îl las să se răsfeţe,

Vocea ta caldă şi dulce îmi şopteşte:

-Iubito, lasă-mă să te-nvelesc!

Iar dacă ploaia rece-n pădure ne cuprinde

Şi dacă cerul tună şi fulgerul s-aprinde,

De-ncep să tremur, tandru mă priveşti,

Cu trupul tău fierbinte atunci mă înveleşti!

Şi zorii de ne prind pe margine de apă

Îmbrăţişaţi sub aurora  deasă,
Tu faci  secundele eternitate

Iar trupul tău devine tot ce înseamnă acasă.

Georgeta,

Iunie 2016