Murmură pădurea ca o taină veche...

E alb peste natura cu aripi adormite,

să mergem împreună spre căile pădurii,

și dacă ne-o primi cu brațe desfrunzite,

în tainica tăcere-i misterul nemuririi.

o vom îmbrățișa cu ochii, și ea ne-o da binețe,

și ne-o zâmbi din crengi tremurătoare,

va spune despre noi, sub bolțile mărețe,

că n-a văzut la nimeni iubire-așa de mare.

soarele de aur are chef de joc

după crengi și-ascunde razele de  foc,

umbrele dispar sub lumina clară,

noi ne sărutăm și visăm a vară.

murmură pădurea ca o taină veche

o ciocănitoare scurmă în copaci,

pițigoiul cântă, glas fără pereche

îți alerg în brațe, mă cuprinzi și taci.

se furișează seara prin crengile pădurii

se parfumează vântu-n nuanțe de apus,

cerul se înstelează, și-n tabloul naturii,

noi stăm îmbrățișați, căci ne iubim nespus.

Georgeta,

27 ianuarie 2016