Dintre-atâtea păsărele
Ce plutesc pe cerul linul,
Nu-i niciuna să-ţi aline
Dorul, inima şi chinul.
Nici iubirea s-o învie
Cu-a lor cântece suave,
Nici speranţa, doar suspinul
Şi durerea ce te arde.
Zboară păsări cântătoare
Ciripesc pe ramuri verzi,
Poate-a răsări un soare
Pentru tine…să mai crezi ?
Trece timpul ca bolidul
Nu te-ntreabă ce şi cum,
Visele preface-n scrum
Şi pe-obraz mijeşte ridul!
Iar iubirea cea cântată
De poeţi şi menestreli,
Se tot lasă aşteptată,
Nu mai ştii la ce să speri.
Când orgoliul e mai mare
Ca iubirea ce (n-)o ai,
Vrei primi fără hotare
Dar tu n-ai! De un’ să dai?
Ş-atunci spui la orişicine
Cu tristeţe, of ş-amar,
Că iubirea-i utopie
A destinului zadar.
Dacă zici că-i o poveste
Şi-un destin de neatins,
Las-o altora, să spere
Să ajungă-n paradis!
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu